Discursul primului-ministru Emil Boc la cea de-a IV-a reuniune a „Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România” (Băile Felix)

Domnule ministru,
Doamnelor şi domnilor prefecţi şi subprefecţi,

Vă mulţumesc pentru invitaţie. În primul rând, sunt aici întrucât sunteţi principalii noştri colaboratori în ceea ce priveşte realizarea actului de guvernare în teritoriu. De fapt, dvs. aveţi statutul de a reprezenta, potrivit Constituţiei, Guvernul în teritoriu, de a coordona serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale altor structuri ale administraţiei publice centrale şi, în consecinţă, am considerat că este de bun augur ca împreună cu ministrul Administraţiei şi Internelor să fim prezenţi astăzi, aici, să vă prezentăm, pe de o parte, care este situaţia actuală în privinţa actului de guvernare după ce România a ieşit oficial din recesiune şi, mai ales, să discutăm problemele care urmează să fie abordate de către România din perspectiva continuării actului de reformă, astfel încât dvs. să aveţi la zi informaţia şi să ştiţi din timp ceea ce urmează să întreprindem împreună la nivel naţional şi, evident, la nivel local.
De aceea, o să-mi permit să vă prezint un material mai amplu - sper să nu fie greşit; l-am terminat doar azi-dimineaţă la 5:00, aşa că îmi cer scuze dacă or să apară pe slide-uri unele inadvertenţe, dar hai să spunem că nu vor apărea şi că va fi bine şi va funcţiona - după care, evident, întrebările şi răspunsurile pe care o să le oferim la aceste probleme. Sper să nu vă plictisesc - va fi o prezentare mai lungă, cer şi presei scuze pentru acest lucru, dar consider că în faţa dvs. trebuie să avem în vedere toate aceste elemente ce ţin de actul de guvernare în momentul de faţă în România, aşa că o să mă duc acolo pentru a putea să le prezint.
Dragi colegi, în prima parte aş vrea să vă prezint câteva /.../pe care le veţi avea la sfârşitul întâlnirii pentru a le difuza şi dvs. în teritoriu cu colegii şi cu serviciile deconcentrate. De aceea, unele o să le parcurg mai repede. Foarte direct, de unde am plecat în 2008, în decembrie: am avut neşansa să avem în faţă două probleme majore. În primul rând, e vorba de criza economică cea mai severă din ultimii 60 de ani. În al doilea rând, era vorba de ceea ce vechiul guvern din nefericire ne-a lăsat - un deficit uriaş, în condiţiile unei creşteri economice mari în 2008, vânzarea BCR şi banii cheltuiţi. În al treilea rând, un stat nereformat şi decizii responsabile în anul 2008 - numai dacă ne gândim la cele şapte acte normative care au acordat majorări salariale în 2008 sau creşterea punctului de pensie de la 581 la 697. Aici a fost marea greşeală a guvernanţilor din 2008. Ei n-au înţeles faptul că, odată ce majorezi un salariu sau odată ce creşti o pensie, ea trebuie dată nu numai luna următoare, ci şi în anii care urmează. Acest lucru l-a subliniat şi guvernatorul în întâlnirea pe care am avut-o săptămâna trecută: că atunci când faci o alocare bugetară, când te referi la o politică salarială trebuie să te asiguri că ea are susţinere şi luna următoare, şi în următoarele, şi în anii următori, mai ales cum este, de exemplu, dreptul la pensie. Or, în condiţiile în care eram în criză, în prim moment de ajustare a resurselor publice, să dai şi să oferi populaţiei doar lucruri care nu puteau avea acoperire pe termen mediu şi lung, a reprezentat o greşeală impardonabilă care a costat România decisiv, şi am fost nevoiţi după aceea să corectăm aceste lucruri în concordanţă cu ceea ce România producea şi putea în acel moment. De aici a început practic marea greutate a noastră: politici iresponsabile ale politicienilor în 2008, promisiuni fără acoperire în economie şi, din nefericire, criza economică majoră ce ne-a afectat şi pe noi.
Uitaţi care era concluzia: dacă mergeam pe ceea ce Tăriceanu ne-a lăsat, cu toate politicile pe care le-a promovat, România ajungea astăzi la un deficit de -14%. Asta însemna faliment şi colaps economic, în ceea ce priveşte soarta ţării. Am fost nevoiţi să ajustăm potenţialul statului, astfel încât să ne încadrăm într-un deficit de -4,4% - asta tot înseamnă că în România se cheltuieşte mai mult decât se produce, dar este un deficit pe care îl ai orientat în principal pe investiţii şi locuri de muncă, şi asta e sănătos, şi să consumi cât produci. Gândiţi-vă că în acest moment, când aveam -14%, nimeni nu te împrumuta în condiţiile crizei economice internaţionale. Îi tot aud pe unii şi pe alţii spunând: "Dar de ce nu faceţi deficite mari?" Mai iresponsabilă afirmaţie decât aceasta nu este, în moment de criză sau în moment de recesiune, pentru că, ca să ai deficit mare, trebuie să ai pe cineva care să-ţi dea banii, să te împrumute. Or, cine în Europa, în condiţia crizei datoriilor publice suverane ale statelor, ar fi împrumutat ţara ştiind că ia banii ca să îi toace pe pomeni electorale şi care să nu se regăsească în locuri de muncă şi investiţii? Cei care spun că "faceţi deficite" trebuie să se gândească la faptul că este un cost al împrumutului, şi cu cât ţara este mai nereformată, fără reforme structurale, cu atât dobânzile sunt mai mari şi costul împrumuturilor se dublează. O ţară care are reformele făcute, cum am făcut noi, îşi poate permite să ia un împrumut de la Comisia Europeană sau Banca Mondială sau FMI cu dobânzi foarte mici. Este altceva! Şi, în al doilea rând, este altceva /…/ finanţează. Dar dacă nu ai fi făcut lucruri care să pună ţara într-o direcţie corectă şi, în urma reformelor pe care le faci, economia să renască pe baze sănătoase, nimeni nu ţi-ar fi acordat un asemenea împrumut. Uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu Grecia, cu Portugalia anul trecut: au ieşit pe pieţele europene şi n-au reuşit să obţină un euro împrumut. Şi astăzi au dificultăţi. România astăzi nu mai are dificultate din acest punct de vedere, pentru că este credibilă prin reformele pe care le-a făcut - e adevărat, cu costuri dureroase, cu costuri politice - dar ceea ce este important e că în acest moment avem stabilitate macreconomică şi am plecat pe un alt drum. Deci, aici eram dacă nu s-ar fi făcut aceste reforme pe care le ştiţi bine şi despre care o să mai vorbesc astăzi.
În abordarea acestei situaţii am plecat de la următoarele elemente care trebuie făcute: în primul rând, realizarea unor reforme structurale ale statului, măsuri de diminuare a deficitului bugetar şi măsuri de stimulare a creşterii economice. Deci, am spus: când avem un stat nereformat, ce facem? În primul rând, corectăm lucrurile unde nu merg - în pensii, în salarii, în educaţie, în justiţie şi ajustăm statul la ceea ce poate România; în al doilea rând, diminuarea deficitului şi în al treilea rând creşterea economică sănătoasă. Şi acum ştiţi cele mai importante reforme pe care le-am derulat împreună în aceşti doi ani: reforma sistemului public de pensii, reforma salarizării personalului bugetar, reforma aparatului bugetar şi a agenţiilor guvernamentale, reforma educaţiei, reforma dialogului social, reforma asistenţei sociale, reforma cadrului fiscal, reforma sănătăţii, reforma legislaţiei muncii. O să revin foarte pe scurt pe fiecare dintre ele în prezentarea pe care o fac.
La sistemul public de pensii - cunoaşteţi faptul că sunt două realizări majore aici. În primul rând că am impus principiul contributivităţii în ceea ce înseamnă atribuirea pensiei. Erau pensii de lux, pensii de tot felul, date fără să aibă la bază principiul muncii sănătoase, principiul contribuţiei. Astăzi nu mai există în România pensii care să nu aibă la bază principiul contributivităţii. E adevărat, unii s-au supărat, dar cei mai mulţi au câştigat. Şi în primul rând am câştigat noi ca ţară, că avem un sistem de pensii sănătos, predictibil şi care este susţinut pe termen mediu şi lung din punct de vedere financiar. Asta ne-a permis, pe de-o parte, să putem acorda pensia minimă de 350 de lei. De această pensie au beneficiat peste un milion de oameni din mediul rural, în special din agricultură - oameni care aveau pensie de 100 de lei, de 50 de lei, de 200 de lei, astăzi toţi au 350 de lei. Deci, când actualii reprezentanţi ai opoziţiei vorbesc de faptul că nu ne gândim la cei care sunt vulnerabili, la cei care sunt nevoiaşi, ar trebui să fie întrebaţi de ce nu au avut ei iniţiativa, când au avut creştere economică de 8%, să se gândească la aceşti oameni, care o duceau cel mai greu din punctul de vedere al cuantumului pensiei - mă refer la cei din agricultură -, şi acum, practic, au posibilitatea să aibă o pensie de 350 de lei care va fi plătită în continuare şi, evident, nu pune probleme. De asemenea, uitaţi-vă că în urma aplicării principiului contributivităţii am fost în măsură să putem acorda, începând cu 1 ianuarie 2011, pentru 1.541.000 de pensionari, grupele I şi II de muncă, adică un efort financiar de 403 milioane de euro. Aceşti pensionari nu şi-ar fi primit drepturile de la 1 ianuarie dacă noi nu făceam reforma pensiilor. Asta înseamnă să aloci resursele în mod corect, onest şi să poată să aibă beneficiul lor. Şi dvs ştiţi, că aveţi relaţii cu Casele de Pensii judeţene, ştiţi că acest lucru acum este în implementare. Iar tot legea permite ca, începând cu 2012, pensiile să crească cu 100% rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent. Asta înseamnă aplicarea legii pensiilor şi creşterea valorii pensiei începând cu 1 ianuarie 2012. De asemenea, această reformă ştiţi bine că reduce numărul pensiilor anticipate, face ordine în rândul pensiilor de invaliditate, adică doar aceia care cu adevărat sunt în nevoie primesc o pensie de invaliditate, iar cei care au obţinut-o pe uşa din dos vor trebui să-şi regândească modul de a ieşi la pensie.
În privinţa salarizării personalului plătit din fonduri publice spun doar că, de la 39 de acte normative, cât aveam, am ajuns acum, practic, la o lege unitară, care stabileşte un raport de 1 la 15 şi, practic, în sfârşit se pune ordine într-un sistem pe care nimeni nu-l avea sub control, iar dvs ştiţi, în administraţia locală, câte situaţii aţi avut, şi mai aveţi în unele situaţii: cu tot felul drepturi, sporuri - unii dădeau sporuri, alţii nu dădeau -, venea Curtea de Conturi, le infirma, câştigau în instanţă. Nu corespundeau drepturile salariale de la o comună la alta, darămite de la un judeţ la altul, ca să nu mai vorbim de tot personalul bugetar, nu numai cel din administraţie. Acum există o situaţie predictibilă şi coerentă, făcută pe baza unei expertize de specialitate şi de aşezare a profesiilor în România şi a plăţii acestora în conformitate cu complexitatea muncii, cu gradul de dificultate, cu expertiza profesională, astfel încât să avem o lege corectă.
În privinţa aparatului bugetar, reforma a fost şi aici dură, dar corectă. Ce au făcut vechii guvernanţi a fost doar să umfle aparatul bugetar în perioada anilor 2007-2008, fără acoperire în resursele ţării şi dincolo de potenţialul pe care România îl avea din perspectiva suportabilităţii numărului de personal bugetar. La preluarea guvernării am avut 1.398.757 de persoane în sistemul bugetar. La sfârşitul lunii aprilie, avem 1.246.000 de bugetari, deci o restructurare de aproximativ 150.000 de bugetari în doi ani de zile. Vă daţi seama că acest lucru este greu, vă daţi seama că are costuri politice, dar era necesar, absolut necesar, vă spun cu toată convingerea, pentru că România nu mai putea să funcţioneze cu un aparat bugetar de 1.400.000, pentru că nu-şi poate permite ţara să finanţeze un asemenea aparat bugetar. În al doilea rând, mecanismele birocratice pe care le presupunea erau uriaşe şi în primul rând se regăseau în costurile pentru cetăţean şi în timpul pe care îl pierdea în raporturile cu administraţia. Acum suntem pe o direcţie corectă, de a avea un număr de personal în administraţie apropiat de ceea ce România poate să finanţeze. Şi reforma trebuie să meargă în continuare şi aici, dar oricum lucrurile grele au fost făcute, acum este important să le facem funcţionale aceste structuri ale administraţiei publice locale.
De asemenea, ştiţi bine că, în privinţa agenţiilor guvernamentale, 141 au fost desfiinţate, comasate sau restructurate, pentru că şi aici au apărut ca ciupercile după ploaie în perioada lui 2007-2008 - agenţii guvernamentale cu salarii de lux, vă amintiţi: 30.000 de euro, 40.000 de euro pe lună pentru şefii de agenţii guvernamentale. Am desfiinţat Cancelaria primului-ministru, dar au fost desfiinţate şi restructurate şi alte structuri de acest fel, care acum se apropie de ceea ce România trebuie să aibă ca stat, din perspectiva acestor agenţii şi structuri guvernamentale, chiar dacă şi aici procesul de restructurare poate continua încă, dar, oricum, aşa cum am spus, partea grea şi aici a fost rezolvată.
În privinţa reformei educaţiei, mutaţia fundamentală a fost de la cantitate la calitate, de la cantitate la performanţă, şi în primul rând mă refer la faptul că accentul acum este pus nu pe cantitate, ci pe competenţă în formarea elevilor, adică nu pe reproducerea informaţiei, ci pe formarea de competenţe, aşa cum se face peste tot în UE. Al doilea câştig major este cel legat de faptul că în sfârşit autorităţile locale, părinţii, împreună cu şcoala, decid ce învaţă copiii şi mai ales decid viitorul lor educaţional în manieră directă prin faptul că, în momentul de faţă, prin reforma propusă, consiliile de administraţie ale şcolilor, formate din părinţi, reprezentanţi ai administraţiei, reprezentanţi ai şcolii, pot să decidă într-o anumită proporţie ce discipline se studiază acolo şi să pregătească copilul pentru ziua de mâine, ca să aibă un loc de muncă. Deci, a treia componentă fundamentală a reformei educaţiei asta este: şcoala să ofere pregătire elevilor şi studenţilor ca după ce ies de pe băncile şcolii sau ale universităţii să-şi găsească un loc de muncă. Aceasta, de fapt, este cheia reformei din educaţie: adaptarea şcolii la nevoile vieţii şi oferirea de specialităţi care să se regăsească în viaţa practică după ce ies de la şcoală. Asta înseamnă modernizare, asta înseamnă reformă. Pentru că, până acum, fiecare, de la liceu şi postliceală la universitate, pregătea studentul sau elevul fără să aibă o legătură directă cu ce se întâmplă a doua zi după ce iese de pe banca şcolii, şi de aceea avem un şomaj destul de ridicat în rândul tinerilor. Acum, prin această corelare cu ceea ce înseamnă viaţa reală, cei care termină o şcoală, indiferent de ce nivel, gimnazial, postliceal, universitar, pot a doua zi să meargă şi să-şi găsească în realitatea de zi cu zi o slujbă aferentă. Şi, evident, sunt multe alte lucruri pe care le cunoaşteţi în reforma educaţiei.
Reforma dialogului social, pentru prima dată, pune lucrurile în ordine, în concordanţă cu textul Constituţiei României, şi creează un cadru nou de manifestare pentru partenerii sociali, pentru sindicate, patronate, ONG-uri, astfel încât ele să se poată exprima şi să poată participa la rezolvarea problemelor pe care viaţa le presupune.
Reforma asistenţei sociale. Aici, mutaţia fundamentală este următoarea: cei care sunt în nevoi să primească bani. Cei care pot munci să fie încurajaţi să muncească, şi să nu se acorde ajutoare sociale la cei care au - ştiţi bine povestea - Mercedes în curte, vilă în curte şi să primească în acelaşi timp ajutor de la stat. Au fost atâtea abuzuri în alocarea ajutoarelor sociale, atâtea situaţii în care oameni care puteau să muncească, oameni care n-aveau nicio problemă, oameni cu avere, cum se spune, primeau foarte bine ajutor social din partea statului, în timp ce mulţi care ar fi trebuit să primească şi erau nevoiaşi nu primeau aceste ajutoare sociale.
Principala modificare aici o vizează ţintirea ajutorului social sau, cum se spune în doctrină, solidaritatea activă, adică, îi sprijini cu adevărat pe cei care au nevoie - că sunt şomeri, că sunt persoane care au o problemă cu sănătatea, o problemă socială, pentru că au multe persoane în întreţinere, aceia trebuie să beneficieze de sprijin. Dar când intrai în sistemul de asistenţă socială pentru că erai mai şmecher sau aveai mai multe pile pe la primar sau pe la direcţiile de asistenţă socială şi nimeni nu te verifica, acea epocă este închisă şi nu mai ţine de domeniul prezentului.
Aţi văzut că am prezentat şi la Ministerul Muncii, săptămâna trecută, faptul că în domeniul pensiilor de invaliditate cu 53% s-a diminuat ponderea faţă de perioadele similare din ani trecuţi, pentru că s-au făcut controale corecte. La fel şi în materia acordării asistenţei sociale - ea acum se face ţintită, orientată, şi într-adevăr nu mai reprezintă acum o sursă de campanie electorală pentru primari, pentru că se dau aceste ajutoare sociale - mă refer la venitul minim garantat - prin intermediul agenţiilor de prestaţii sociale, şi nu prin intermediul primăriilor, şi aşa este corect să fie, pentru că ajutoarele sociale nu sunt un instrument electoral, ele sunt un ajutor dat aceluia care este în nevoie.
În privinţa reformei sănătăţii - o reformă, iarăşi, cu multe implicaţii sociale, dar, din nefericire, atât de necesară pentru a avea bani în sistemul sanitar şi spitale performante. Acele spitale care au fost restructurate sau desfiinţate -, au fost făcute aceste reforme pentru ca în primul rând să ne asigurăm că cele care rămân vor avea mai multe resurse financiare şi vor putea să-i trateze pe cei care vin la spitale. Pentru că foarte multe dintre cele restructurate erau doar centre de triere - venea pacientul, se uita la el şi îl trimitea mai departe, fără să aibă posibilitatea să facă o intervenţie directă, de o anumită complexitate. Şi atunci, e preferabil să-l trimiţi pe cel care e bolnav direct la un spital care poate să-i salveze viaţa, şi nu să mai prelungeşti agonia şi să-i pui în pericol, practic, evoluţia sănătăţii lui, când ştiţi bine că în sănătate secundele înseamnă pierderea vieţii sau salvarea vieţii. Aici, evident, că lucrurile sunt în plină desfăşurare şi în momentul de faţă, iar reforma în domeniul Sănătăţii nu va fi finalizată în această ţară până când nu se va implementa pachetul minimal de servicii medicale. Adică, fiecare trebuie să ştie că, de banii pe care îi plăteşte - 5,5%, sau cât mai este la angajator, 10,8% -, aceste servicii medicale le primeşte. Pentru că astăzi unii primesc totul, alţii nimic - dau cazurile extreme -, or nu este firesc acest lucru. Evident că banii în sănătate niciodată nu sunt prea mulţi, pentru că problemele şi nevoile sunt mari. Dar trebuie fiecare să ştie că, de banii pe care îi plăteşte la sistemul public de sănătate, are dreptul minimal la aceste servicii de care beneficiază şi pe care i le asigură statul. Iar, complementar, trebuie să aibă alte programe pentru alte intervenţii şi să ştie că poate să beneficieze de servicii suplimentare. Acum am stabilit ca sarcină fundamentală a Ministerului Sănătăţii realizarea acestui pachet minimal de servicii pe care fiecare român să-l ştie, să-l cunoască şi, cu alte cuvinte, să-i putem trage la răspundere şi pe cei care utilizează banii publici în sănătate.
Implementarea sistemului informatic integrat este un pas înainte în domeniul sănătăţii şi aduce mulţi bani la buget, în sensul că, având în momentul de faţă în sistem o informaţie exactă a intrărilor şi ieşirilor, am curmat abuzurile.
Anul acesta începe implementarea cardului de sănătate, un alt element important. Acum sunt în licitaţie două programe fundamentale, prescripţia electronică şi fişa electronică a pacientului. Când aceste trei, în 2013, vor fi în aplicare, sistemul de sănătate cu pachetul de servicii medicale realizat reprezintă cheia finalizării reformei. Adică, din momentul când o reţetă odată intrată şi parafată ţi-a intrat în sistem, nimeni nu o mai poate modifica, şi nu mai avem reţete pe nume de persoane decedate, sau reţete luate şi încasate de la cinci farmacii cum s-a întâmplat din nefericire în trecut; sau în momentul în care cardul de sănătate ştie dacă persoana respectivă şi-a plătit contribuţia de asigurări de sănătate în orice moment, ştii care este trecutul din punctul medical al lui, ştii ce intervenţii s-a făcut, ştii ce decizie să iei când ai o asemenea informaţie imediat văzută pe cardul de sănătate. La fel şi prescripţia electronică sau fişa electronică a pacientului.
În privinţa reformei sistemului de justiţie am adoptat patru coduri. Deja unul dintre ele, Codul Civil, intră în vigoare la 1 octombrie. După Cuza, din 1865, un nou cod acum intră în vigoare - este o reformă profundă a statului. Toate aceste coduri vizează două lucruri: în primul rând, scurtarea duratei proceselor judiciare, şi, în al doilea rând, înseamnă economii în ce priveşte realizarea actului de justiţie în raport cu cetăţeanul. Zilele trecute am avut o discuţie cu Consiliul Superior al Magistraturii pentru a identifica modalităţi prin care să scurtăm durata proceselor judiciare pentru firme, pentru falimente, pentru insolvenţă. Pentru că avem probleme în sistem şi mediul de afaceri suferă, prin faptul că un termen pentru o insolvenţă sau pentru un faliment este de un an, un an şi jumătate. Păi, ce curaj mai ai să derulezi o afacere în ţară când primeşti un termen la un an de zile diferenţă pentru a putea rezolva o problemă comercială? Sper ca prin discuţiile avute, cel puţin la nivelul Tribunalului Municipiului Bucureşti unde sunt cele mai multe probleme de acest fel, să găsim o soluţie punctuală, după care la nivelului întregului sistem pentru deblocarea acestei probleme, a duratei proceselor judiciare pentru firme, astfel ca mediul de afaceri să aibă încredere că problemele respective pot fi rezolvate la timp, pentru că timpul înseamnă bani, iar în afaceri cu atât mai mult. Iar prin Legea micii reforme pe care am promovat-o, prin posibilitatea de a da termene chiar şi de la o zi la alta, avem posibilitatea să scurtăm şi restul duratei proceselor judiciare pentru toţi cetăţenii din această ţară. Dar este un efort pe care l-am făcut şi care cu alte cuvinte îşi găseşte implicaţiile în practică.
În privinţa legislaţiei muncii avem pentru prima dată în România, după 1989, un Cod al Muncii care încurajează munca, care flexibilizează relaţiile de muncă, un cod ce permite angajatorilor să angajeze mai uşor, iar românilor să-şi găsească mai uşor un loc de muncă, prin extinderea duratei contractelor pe durată determinată şi prin alte modalităţi de flexibilizare. Dar, în acelaşi timp, trebuie să spunem foarte direct – da, mai multă flexibilitate în relaţiile de muncă dar sancţiuni mai mari pentru cei care mai lucrează cu oameni fără să-i plătească cu contract de muncă, adică inclusiv închisoare ca sancţiune pentru cei care prestează munca la negru. Și vedeţi că rezultatele au apărut, iar concluziile o să vi le prezint pe un slide pe care îl voi prezenta imediat.
Introducerea criteriului de performanţă reprezintă o altă mutaţie radicală în reforma muncii. De la început, de când semnezi contractul ştii ce ţi se cere, ştii după ce eşti evaluat şi te aperi şi în raport cu patronul şi în instanţă dacă sunt abuzuri împotriva ta. Dar te apără în primul rând statul dacă munceşti, nu dacă ai o problemă socială în primul rând. Până acum era invers: erai protejat prin simplu fapt că erai sărac sau nu munceai. Acum este invers: prima dată te protejezi şi te aperi, şi statul cu legea te va proteja oriunde şi te va proteja în orice situaţie, dacă eşti performant şi dacă munceşti, indiferent de ce situaţie socială ai. Subsidiar, evident, că ţinem cont şi de situaţia socială atunci când e vorba de analiza globală a situaţiei unui individ, dar la disponibilizări colective primul criteriu este performanţa şi nu situaţia socială. Adică, în primul rând, te încurajez să munceşti, să îţi faci datoria pe bază de muncă, şi nu neapărat pentru că ai o problemă socială. Ea trebuie soluţionată altfel, cu ajutoare directe ale statului şi concret prin măsurile pe care noi le impunem ca stat, nu ca angajator care trebuie să ţină, în primul rând, cont de situaţia socială. În primul rând, dacă vrem să fim performanţi în Uniunea Europeană, trebuie să ţinem cont de muncă, şi nu de orice fel de muncă, de o muncă care este performantă şi apreciată ca atare. Este o mutaţie radicală în relaţiile de muncă din România.
/…/ exporturile au atins cel mai înalt nivel după 1989, sunt paşi pe care, repet, şi toate aceste reforme, când se adună dintr-o parte în alta, dau acest rezultat comun: o României mult mai performantă şi mai eficientă.
Măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar, sunt măsurile pe care le-am avut în vedere, astfel încât ele să fie promovate.
Şi, evident, ultima reformă mare, reforma cadrului fiscal, o reformă care pentru prima dată a pus ordine în finanţele publice din România şi în raporturile dintre administraţia centrală şi administraţia locală.
În privinţa măsurilor pentru relansarea economică, foarte repede trec prin ele, vă amintesc doar şomajul tehnic. Şi uitaţi că în privinţa şomajului tehnic, avem aici o cifră, 548.999 persoane până în 31 decembrie 2010 au intrat sub incidenţa şomajului tehnic. Au fost toate aceste persoane salvate de la şomaj, spus direct. Scutirea de la plata CAS-ului pentru firmele care au angajat şomeri, stimularea investiţiilor publice, vedeţi, de la 33 miliarde în 2010 la 35,2 miliarde în 2011. Şi aici, dacă mergem în 2012, veţi vede că sunt 45 miliarde RON, asta înseamnă, de fapt, reformă: mai mulţi bani duşi spre investiţii şi cheltuit atât cât trebuie cu asistenţa socială, cu protecţia socială, cu salarii şi pensii. Aici aş aminti faptul că la nivelul finanţelor publice operează compensarea TVA-ului plătit cu cel de rambursat, faptul că prin susţinerea marilor proiecte de investiţii, de peste 5 milioane de euro, s-au salvat locuri de muncă, Programul pentru stimularea IMM-uri, Programul Start, garanţiile de stat pe care le-am acordat până în momentul de faţă, sprijinirea IMM-urilor prin intermediul Fondului român de Contragarantare... Şi aici aş vrea să observaţi faptul că sunt sume importante de bani care au fost acordate întreprinderilor prin intermediul statului. Iar, în acest moment, pe această cale, s-au salvat peste 195.000 de locuri de muncă prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare, astfel încât acele garanţii de stat acordate în 2009 şi 2010 au salvat 195.000 de locuri de muncă. La care, dacă mai adăugaţi cele cu şomajul tehnic, veţi avea o sumă de peste 600.000 de locuri de muncă salvate prin intervenţia statului. Programele pe care le cunoaşteţi: Prima Casă, Rabla, Primul Siloz, o să revin asupra lor. În sfârşit, aici e o evoluţie care arată faptul că am pornit de la căderea economică generată de criză şi de deciziile iresponsabile din 2008, iar acum mergem pe 1,5-2% creştere economică în 2011, 3,5-4% creştere economică în 2012, repet, ca un rezultat şi o măsură directă a implementării acestor reforme.
Când vedeţi acest slide, evident, aici concluzia este că România a ieşit din recesiune, oficial, pentru că am avut două trimestre consecutiv de creştere economică. Şi pregătim terenul pentru consolidarea acestei creşteri economice. Nu trebuie să ne aşteptăm la lapte şi miere, am spus-o de atâtea ori, e doar un semn sănătos că plecăm în direcţia corectă. Norii crizei încă mai sunt pe cer, ei se vor risipi doar dacă vom continua reformele, nu cădem în patima populismului şi dăm mai mulţi bani pentru investiţii şi locuri de muncă. Iar de la aceste principii guvernul nu va abdica, pentru a consolida drumul pe care am pornit.
În privinţa şomerilor şi evoluţia ratei şomajului. În 2008 aveam 4,4% rata şomajului, am ajuns la vârful şomajului în martie 2010, la 765.000 şi la 8,36 rata şomajului, astăzi, mai 2011 - cifrele sunt de ieri - suntem la 5,17% rata şomajului (un număr de 471.625 şomeri), adică ne apropiem, încet dar sigur, de ceea ce aveam în 2008. Este un alt semn că economia românească, după ieşirea din recesiune, merge în direcţia corectă, inclusiv prin scăderea numărului de şomeri. Aici aveţi un grafic al evoluţiei şomajului: de la decembrie 2008 a crescut, aici ajungem la maxim, în martie 2010, după care, de atunci, lună de lună şomajul a scăzut, astfel în cât acum suntem aici, la 5,17%, cu o tendinţă descrescătoare. Este importantă întotdeauna tendinţa, iar aceasta, după cum vedeţi, se confirmă a fi descrescătoare.
În privinţa numărului contractelor de muncă, iată un element extrem de important şi de relevant, tot ca şi comparaţie: în 31 decembrie 2008 aveam 6.230.353 contracte de muncă în România. În decembrie 2009 au scăzut la 5.924.571. Astăzi avem contracte active în România 6.298.877, deci mai multe contracte de muncă decât în decembrie 2008. Ce ne spun aceste cifre? Spun două lucruri: confirmă, pe de o parte, ieşirea din recesiune a ţării şi arată eficienţa noii legislaţii a muncii şi a controalelor efectuate. Cu alte cuvinte, dacă este voinţă politică totul se poate face în această ţară. Iar în legislaţia muncii, până nu am făcut, pe de o parte, o modificare a Codului Muncii, iar, pe de altă, parte, dispunerea acelor controale încrucişate şi cu echipe mixte - Inspecţia Muncii, Garda Financiară, Poliţie, Jandarmerie - nu s-a văzut eficienţa. Acum, de o lună de zile, vedeţi, am reuşit doar în 26 de zile să aducem 285.886 de noi contracte de muncă. În doar 26 de zile. Asta înseamnă, repet, ca autoritatea statului să funcţioneze şi legea să se respecte. Şi încă mai sunt, aici, multe lucruri de făcut, am învăţat de la Ministerul Muncii că munca la negru e încă o problemă dar mai e şi munca la gri, care la fel de problematică şi care trebuie rezolvată. Dar importantă este direcţia. În doar 26 de zile - 285.000 de contracte de muncă, ponderea lor fiind pe durată nedeterminată 193.000, 92.000 pe durată determinată. Deci, aşa cum am spus şi la Parlament, contractele pe durată nedeterminată au reprezentat şi reprezintă regula în materia legislaţiei muncii.
Acum, ce urmează pe termen scurt, mediu şi lung. Şi am dat 10 priorităţi pe care le are în vedere guvernul în perioada următoare. În primul rând, e vorba de prioritizarea investiţiilor strategice multianuale. Există, din nefericire, la nivel naţional şi la nivel local, peste 40.000 de obiective de investiţii. Aceste obiective de investiţii nu pot fi, toate, finalizate deodată. Fiecare a început câte un obiectiv de investiţii: de la o şcoală şi grădiniţă, sau asfaltarea unei străzi la parc sau groapă ecologică, la autostrăzi sau centuri ocolitoare, de la spitale la clădiri pentru administraţia publică, fiecare a început o lucrare. Această politică este păguboasă pentru statul român. În primul rând, trebuie să le finalizăm pe cele care sunt necesare şi care se află într-un stadiu avansat de lucru. Asta înseamnă, în primul rând, prioritizare. Iar acest lucru se poate face numai în parteneriat cu administraţia locală. Şi, de aceea, o să avem nevoie şi de sprijinul şi de intervenţia dumneavoastră directă la elaborarea bugetului pe 2012, atunci când vom stabili de la bugetul naţional ce bani se vor da pentru administraţiile locale să avem o evaluare exactă şi să finanţăm acele lucrări care, pe de o parte, sunt necesare comunităţii şi, pe de altă parte, se află într-un stadiu avansat de finalizare. Ştiu că asta nu e bine din punct de vedere politic, pentru că supără pe mulţi, dar este atât de necesar pentru ţară ca banul să fie cheltuit eficient. Şi acest lucru l-am început, în momentul de faţă, la nivel naţional, pentru că din cele, repet, peste 40.000 de obiective de investiţii, 90% sunt la nivel local, doar cam 10% sunt la nivel naţional, să ştiţi. Dar este important ca banii pe care noi îi alocăm de la Bucureşti să ştim că se duc acolo unde trebuie, pentru finalizarea acelor obiective necesare. Ştiu că avem o problemă, fiindcă s-au pornit în 2007 programul cu bazele sportive, programul cu Ordonanţa 7, programul cu HG 577, sute, mii de proiecte plecate pentru care s-au făcut cheltuieli, iar noi am rămas să plătim datoriile. Amintiţi-vă cheltuielile uriaşe pe care le-a făcut guvernul Tăriceanu în ultimul an. Toate aceste datorii la şcoli, gândiţi-vă cele 4.000 de şcoli care au plecat în lucru de pe vremea lui Tăriceanu aflate în diverse stadii de lucru cu lucrări efectuate, cele mai multe dintre ele din nefericire fără acoperire şi susţinere bugetară. Iar firmele au probleme pentru că li s-a dat comandă politică în 2008 faceţi lucrări că se va plăti. A venit criza cu diminuarea resurselor, iar Guvernul este acuzat că nu achită acele datorii. Păi, să fim bine înţeleşi, s-au făcut foarte multe lucrări fără acoperire bugetară la acea vreme sau peste limitele bugetare existente; s-au făcut lucrări la şcoli care după aceea tot guvernul Tăriceanu le-a pus pensia de desfiinţare. Or, trebuie aceste lucruri să fie ordonate odată în ţară şi plătite acele lucrări care sunt eficiente pentru ceea ce înseamnă interesul public. De aceea este nevoie de această prioritizare despre care am vorbit.