Istoricul clădirii

 

Palatul Victoria este operă a profesorului Duiliu Marcu (1885-1966), elev al Școlii Superioare de Arhitectură din București (1906) și apoi al Ecole de Beaux-Arts din Paris (diplomat în 1912). După o primă perioadă de activitate, încadrată la început în formulele academismului francez, apoi în cele ale stilului neo-romanesc, Duiliu Marcu s-a alăturat în anii ‘30 curentului modern, devenind unul din principalii săi protagoniști din România.

Începând cu mijlocul anilor ‘30, Duiliu Marcu a realizat câteva importante edificii publice - Școala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul Direcției Generale a Căilor Ferate - proiectate nu ca obiecte izolate, ci că piese ale unor ansambluri urbanistice. Formația autorului, pe de o parte, funcțiunea oficială a acestor clădiri și contextul politic și cultural-arhitectural al momentului, pe de alta, explică opțiunea pentru ordinea monumentală și limbajul neo-clasic simplificat.

Palatul Victoria a fost început în 1937 și terminat în 1944. Din cauza avariilor provocate de bombardamentul din 1944, lucrările au fost reluate și finalizate în 1952.

Proiectat inițial pentru Ministerului de Externe, Palatul Victoria a fost în timpul perioadei comuniste sediul Ministerului de Externe și al Consiliului de Miniștri și a devenit, în 1990, sediu al primului guvern al României post-comuniste. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus în Lista monumentelor istorice.

După cum declară Duiliu Marcu, atât interioarele cât și fațadele Palatului Victoria ilustrează "preocuparea de a păstra fundamentul clasic și de a face să apară în concepția de ansamblu și în studiul detaliilor ideea de simplitate modernă". Inițial, fațada principală era, ca și fațadele laterale, îmbrăcată cu plăci de marmură de Carrara și avea pe cele două plinuri laterale panouri decorative sculptate, din același material; în urma avariilor provocate de bombardamentul din 1944, cele două panouri au fost suprimate iar fațada principală a fost refăcută cu plăci de travertin.