Cea de-a doua tranşă în valoare de peste 19 milioane de euro alocate temporar pentru programe destinate IMM-urilor și finanțate din fonduri europene

20 Aprilie

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, alocarea temporară a sumei de 19,038 de milioane euro în scopul asigurării necesarului de finanțare, pentru luna aprilie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM). Fondurile sunt alocate din venituri obținute din privatizare, de către Ministerul Finanțelor Publice.

Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii este gestionat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar în octombrie 2016 a fost semnat Acordul de Finanțare între România și Fondul European de Investiții (FEI).

Suma alocată de Executiv va asigura necesarul de finanțare al Autorității de Management pentru POIIMM pentru efectuarea plății în contul Fondului European de Investiții, în vederea implementării instrumentelor financiare de sprijin pentru asigurarea accesului IMM la finanțare în cadrul Axei Prioritare 1 „Creșterea accesului la finanțare a IMM-urilor din România”.

Sumele plătite către FEI constituie cheltuieli eligibile în cadrul POIIMM, care se vor declara la Comisia Europeană.

Sumele alocate temporar Autorității de Management vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice, în euro, în două tranșe: 90% din sumă până la data de 29 noiembrie 2017, iar restul de 10%, până la data de 30 iunie 2018.

Informații suplimentare:

Guvernul a aprobat, în luna februarie, alocarea temporară a primei tranşe în sumă de 74,052 de milioane euro pentru asigurarea necesarului de finanțare, pentru luna februarie 2017, Autorității de Management pentru Programul Operațional Inițiative pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (POIIMM).



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei