Competențe privind numirea șefilor serviciilor teritoriale din cadrul Poliției de Frontieră Române

27 Ianuarie

Guvernul a completat Ordonanța de urgență privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, în sensul stabilirii competenței de numire și eliberare din funcție a șefilor serviciilor teritoriale ale poliției de frontieră. Astfel, potrivit proiectului de lege adoptat în ședința de astăzi, șefii serviciilor teritoriale vor fi numiți și eliberați din funcție de inspectorul general al Inspectoratului General de Poliție de Frontieră, la propunerea șefului Gărzii de Coastă, respectiv a șefilor inspectoratelor teritoriale ale poliției de frontieră, în condițiile legii. Prin această prevedere se completează competențele legale cu privire la atribuțiile de numire și eliberare din funcție a șefilor (și, după caz, ale adjuncților acestora) a structurilor organizate la nivelul Poliției de Frontieră Române, stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului 104/2001.

Informații suplimentare:

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului 104/2001, Poliția de Frontieră Română are următoarea structură organizatorică: Inspectoratul General al Poliției de frontieră, Garda de Coastă, inspectorate teritoriale ale poliției de frontieră, servicii teritoriale ale poliției de frontieră, sectoare ale poliției de frontieră, unități sau instituții de învățământ și cercetare profesională, centre, birouri și puncte de contact. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera este condus de un inspector general, numit prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. Inspectorul general este ajutat de adjuncţi, numiţi la propunerea sa de către ministrul administraţiei şi internelor.

De asemenea, șeful Gărzii de Coastă, adjuncții săi, sunt numiți şi eliberați din funcţie prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, în condiţiile legii.

Proiectul de lege pentru completarea art 12 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române a fost postat spre consultare publică la adresa:

http://www.mai.gov.ro/documente/transparenta/EM%20Proiect%20Lege%20completare%20OUG%20104.pdf

 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei