Declaraţii ale premierului Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern

05 Martie

Galeria Foto

[Check against delivery]

Viorica Dăncilă: Bună ziua! Ieri am prezentat în Parlament câteva detalii despre Ordonanţa 114, pentru că Guvernul are datoria şi obligaţia să asigure o dezbatere amplă asupra deciziilor care se iau pentru cetăţeni. Am mers cu bună credinţă şi cu deschiderea de care am dat dovadă de fiecare dată, însă circul şi jignirile la care am asistat m-au dezamăgit profund. Acest comportament nu poate aduce nimic bun pentru România şi nu poate ţine loc de soluţii şi proiecte. Pot să înţeleg retorica de campanie în care au intrat atât preşedintele României, cât şi partidele din opoziţie, însă peste foarte puţin timp avem alegeri europarlamentare şi dezbaterile ar trebui să fie pe idei şi proiecte. Europa se află în plină schimbare, pliticienii europeni se ocupă de cum va arăta Europa în următorii ani, în schimb, în România, jignirile şi violenţa verbală au fost ridicate la rang de politică. Brexit-ul, dar şi alte provocări ne împing să regândim modul de abordare.

Nu întâmplător am folosit ieri exemplul Franţei privind impozitarea marilor giganţi digitali. Nu putem rămâne în afara acestor schimbări care se petrec în jurul nostru. Am citit cu interes scrisoarea preşedintelui Macron, pe care o salutăm în calitate de preşedinţie rotativă, din prisma preocupărilor pentru viitorul Europei. Toate aceste poziţionări arată că programul de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE pentru mărirea salariilor, pensiilor, pentru noi investiţii în educaţie, sănătate, în infrastructură, este cel corect. Aceasta este direcţia, oamenii nu mai vor să audă scandal, vor proiecte concrete care să le îmbunătăţească condiţiile de trai. Caracterul şi acţiunile profund europene ale actualului guvern sunt confirmate pe parcursul negocierilor de pe agenda preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

Şi în această săptămână, ne concentrăm atenţia pe o serie de evenimente importante în cadrul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Ieri, a avut loc, la Bruxelles, prima reuniune a Consiliului Energie, oraganizată de preşedinţia română. Ministrul Anton Anton a prezentat progresele semnificative obţinute pe revizuirea directivei Gaze naturale şi pe regulamentul privind mecanismul de interconectare energetică a Europei.

Astăzi, se desfăşoară prima reuniune a Consiliului Mediu prezidată de miniştrii Graţiela Gavrilescu şi Ioan Deneş. În cadrul discuţiilor, se va pune accentul asupra investiţiilor durabile, cu respectarea normelor de protecţie a mediului şi utilizarea inteligentă a resurselor naturale.

Joi şi vinery, la Bruxelles, se va desfăşura şi reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, prezidată de miniştrii Carmen Dan şi Tudorel Toader. Pe agenda discuţiilor, vor fi teme importante privind cooperarea la nivel european în domeniul justiţiei şi siguranţei frontierelor. Se va discuta şi despre sistemul european comun de azil, răspunsul UE la problematica migraţiei şi terorismului.

În următoarele două zile mă voi afla într-o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a participa la două evenimente importante dedicate egalităţii de şanse şi promovării drepturilor femeilor. Primul dintre acestea, Consiliul European al Femeilor, este organizat de către Alianţa Europeană a Femeilor şi are loc înaintea reuniunilor Consiliului European. Ediţia din acest an a Consiliului European al Femeilor se desfăşoară în parteneriat cu Preşedinţia României la Consiliul UE şi cu doamnele vicepreşedinte ale Parlamentului European. Dezbaterea este dedicată unei mai bune reprezentări a femeilor în politică, precum şi promovării femeilor în poziţii de conducere. Cel de-al doilea eveniment organizat de Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, sub egida Preşedinţiei Române a Consiliului UE, este dedicate, de asemenea, egalităţii de gen, una dintre priorităţile preşedinţiei rotative. Voi avea, de asemenea, întrevederi bilaterale cu reprezentanţi ai instituţiilor europene, între care prim vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi cu negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier.

Aprobăm în şedinţa de astăzi soluţiile convenite cu reprezentanţii CSM şi ai asociaţiilor profesionale din domeniul juridic în cadrul discuţiilor pe care le-am purtat săptămâna trecută. Noile prevederi reflectă propunerile magistraţilor cu privire la principiul separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, delegarea procurorilor în funcţiile de conducere şi la promovarea în funcţiile de conducere a parchetelor, pentru care numirea se face de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei.

De asemenea, luăm măsuri şi pentru salarizarea corespunzătoare a specialiştilor IT care lucrează în sistemul judiciar. Începând cu această lună, toţi specialiştii IT care lucrează în justiţie vor beneficia de aceleaşi drepturi salariale. După cum ştiţi, acest act normativ a fost transmis CSM săptămâna trecută, pentru consultare şi avizare. Aşa cum am spus, Guvernul României rămâne deschis dialogului constructiv pentru soluţionarea oricăror neclarităţi, astfel încât sistemul judiciar să funcţioneze corect, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. În urma discuţiei pe care am avut-o, am transpus în acest act normativ toate prevederile susţinute de cei care au participat la acea şedinţă. Domnule ministru Toader, vă rog să explicaţi în detaliu la finalul şedinţei de guvern toate aceste reglementări.

Avem o veste bună pentru tinerii care doresc să dobândească experienţă în administraţia publică centrală şi să se familiarizeze cu modul de lucru din Guvern şi din ministere. Programul de intership oficial al Guvernului va continua şi în acest an, cu a şaptea ediţie. Spre deosebire de anii precedenţi, începând cu acest an perioada stagiului de practică va fi considerată vechime în muncă. Avem pe ordinea de zi un act normative, care ne va permite desfăşurarea în bune condiţii a acestui program şi în stagiul care se va desfăşura în această vară. Am prevăzut, în bugetul Secretariatului General al Guvernului, banii necesari pentru desfăsurarea programului, inclusiv pentru indemnizaţiile ce vor fi acordate stagiarilor. De acest program au beneficiat până în prezent 980 de tineri, iar experienţa ediţiilor anterioare a arătat că este extrem de apreciat de studenţi şi de tinerii absolvenţi. Sunt convinsă că toţi vor beneficia de experienţa pe care au dobândit-o în cadrul acestui intership.

O altă măsură pe care o vom adopta astăzi este destinată sprijinirii imediate a familiilor şi persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate. Vom aloca peste 2 milioane de lei pentru ajutorarea de urgenţă a 550 de familii şi persoane singure care au probleme grave de sănătate sau ale căror locuinţe au fost distruse sau avariate de incendii, alunecări de teren, inundaţii. Aceste ajutoare de urgenţă au fost stabilite pe baza anchetelor sociale realizate de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială.

La finalul şedinţei de guvern, purtătorul de cuvânt va detalia actele normative pe care le vom adopta în cadrul şedinţei de astăzi.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei