Declaraţii susținute de premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern

07 Martie

[Check against delivery]

Viorica Dăncilă: Bună ziua! Voi începe, azi, cu o veste excelentă dintr-un domeniu presant și foarte important. Doamna comisar Corina Creţu a anunţat ieri că finanţarea pentru autostrada Sebeş - Turda a fost aprobată. Este vorba de 272 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. Vor fi, astfel, legate pe o distanţă de 70 de kilometri autostrăzile A1, Orăştie-Sibiu şi A3, Gilău - Câmpia Turzii. Mă bucur foarte multe că, iată, facem un pas important înainte în domeniul infrastructurii şi sper ca, în perioada următoare, astfel de veşti să devină o regulă. 
Aşa cum am anunţat, am convocat ieri Comitetul interministerial dedicat pregătirii Centenarului. Am cerut o implicare interministerială susţinută la nivel de miniştri, nu la nivel de secretari de stat, şi am invitat reprezentanţi ai parlamentului, ai preşedinţiei României să se alăture guvernului în organizarea evenimentelor dedicate Centenarului. Cred că este foarte important să participăm cu toţii, este un proiect de ţară şi cred că eforturile noastre comune nu pot aduce decât un plus. Ministrul Culturii şi Identității Naționale, domnul George Ivaşcu, a prezentat o analiză a stadiului proiectelor incluse în "Programul Centenar" şi un document programatic pentru strategia aniversării Centenarului Marii Uniri. Acum, aşa cum aţi aflat deja, cred, sunt o serie de întârzieri pe care ne dorim să le recuperăm cât mai rapid, astfel încât să putem vorbi la următoarea întâlnire despre un proiect concret al unei adevărate sărbători pentru România. Ministrul culturii a anunţat astăzi şi o serie de măsuri în acest sens, care au ca scop eficientizarea activităţii Departamentului Centenar. Dorim ca, atât în anul Centenar, cât şi în anul în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE să prezentăm Europei şi lumii întregi tot ce avem mai bun. Ca urmare, ne vom implica direct în susţinerea financiară a unor importante proiecte culturale cu impact european foarte puternic. Vrem să dezvăluim europenilor, mai mult decât în alte ocazii, cultura noastră europeană, vrem să arătăm că avem o tradiţie europeană cu care ne putem mândri.
Vom aproba astăzi, în regim de urgenţă, mai multe măsuri pentru pregătirea şi participarea României, ca invitat de onoare, la Festivalul Internaţional de Artă EUROPALIA 2019 şi pentru desfăşurarea Sezonului Cultural România-Franţa 2018-2019. Vom vorbi despre obiectivele asumate prin actualul program de guvernare. Cele două proiecte vor contribui la promovarea imaginii culturii naţionale pe plan internaţional. EUROPALIA, aşa cum ştiţi, este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume şi e considerată manifestarea culturală cu cea mai mare amploare din Belgia. Este organizată o dată la doi ani, sub patronajul familiei regale a Belgiei, la Bruxelles şi în zone învecinate, inclusiv în alte ţări - şi aici mă refer la Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania. Ediţia din 2019, la care România va participa ca invitat de onoare, va avea loc în perioada octombrie 2019 - ianuarie 2020. Organizarea Sezonului România - Franţa reprezintă un proiect bilateral prioritar atât pentru partea franceză, cât şi pentru cea română, care se suprapune, ca perioadă de desfăşurare, cu exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE, cu împlinirea centenarului Marii Unirii de la 1918, dar şi cu marcarea sfârşitului Primului Război Mondial. 
Vreau să vorbesc un pic despre situaţia subvenţiilor din agricultură (…): de la agricultură avem veşti foarte bune, ca urmare a acordării la timp a subvenţiilor. În ultima săptămână, au intrat în România 195 de milioane la data de 2 martie şi 254 de milioane euro ieri - spun bine, domnule ministru? Până la această dată a fost acordată, sub formă de subvenţii, suma de 2,392 miliarde euro, cu un miliard de euro mai mult decât în anul precedent. Aproximativ 30.000 de fermieri români urmează să primească subvenții până la data de 31 martie, aşa cum ne-am angajat în cadrul programului de guvernare. În următoarele zile vor intra şi alte sume importante, în aşa fel încât în agricultură să putem să ne asigurăm că fondurile europene au fost absorbite în întregime.
O altă problemă la care doresc să mă refer este declanşarea mecanismului european de protecţie civilă în cazul imunoglobulinei. Zilele trecute am dat acceptul doamnei ministru al sănătăţii, doamna Sorina Pintea, pentru declanşarea mecanismului european de protecţie civilă din cauza lipsei de imunoglobulină în spitale. Impactul asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli autoimune, boli neurologice ar fi foarte mare. Astfel, situaţia din ultimul an, în care s-a înregistrat o lipsă acută pe piaţă a imunoglobulinei, va fi rezolvată, în sfârşit. Cred că este o soluţie la care putem apela pe termen scurt în ceea ce priveşte acest aspect. Demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei vor fi realizate, de acum, de către Compania Naţională UNIFARM SA, care va acoperi, de asemenea, şi costurile aferente. Vă reamintesc că discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor care asigurau 80% din necesar și, în ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătăţii în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback, criza de imunoglobulină a continuat. 
O altă măsură despre care vom vorbi în cadrul şedinţei de astăzi se referă la un proiect comun foarte bun pentru cetăţeni, un proiect al Ministerului de Interne şi al Ministerului de Externe. Începând de astăzi, toţi românii care au paşapoarte vor fi notificaţi printr-un sms înainte cu una, până la trei luni de la data expirării paşaportului. Realizarea acestui proiect a fost posibilă datorită unei bune colaborări interministeriale, interinstituţionale dintre Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală de Paşapoarte, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Consular şi Compania Naţională Imprimeria Română. Acesta este un exemplu că, atunci când colaborăm pe interesul public, putem să obţinem şi lucruri foarte frumoase şi utile pentru cetăţeni. Vor fi informaţi toţi cei care au comunicat numărul lor de telefon, printr-un sms. Cetăţenii vor fi încurajaţi să se prezinte, să se programeze la timp, pentru a nu mai avea perioade mari de aşteptare, mai ales în perioada de vară. Acest proiect se adaugă măsurilor luate recent, prin care am prelungit perioada de valabilitate a paşapoartelor şi cred că, astfel, vom reuşi să reducem din timpul pe care oamenii îl petrec la ghişee. 
Un alt aspect este legat de aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru stadioane. Astăzi vom aproba indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii Stadionul Steaua şi Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf", realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii. Acest act normativ este necesar întrucât cele două stadioane au fost declarate, prin HG 232/2017 pentru completarea şi modificarea HG 1003/2013, alături de Dinamo şi Rapid, stadioane de interes public şi de importanţă naţională pentru organizarea la Bucureşti a unor meciuri din cadrul turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020. Concret, stadionul Steaua va avea o capacitate totală de 30.500 de locuri pentru spectatori şi o suprafaţă desfăşurată de 70.000 de metri pătraţi, durata de realizare a obiectivului va fi de 25 de luni, iar valoarea totală a investiţiilor este de 301,77 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Apărării Naţionale. În ceea ce priveşte Stadionul Naţional de Rugby "Arcul de Triumf", acesta va avea o capacitate totală de 8.100 de locuri pentru spectatori, cu o suprafaţă desfăşurată de 17.126 de metri pătraţi, o durată de realizare a obiectivului de 23 de luni, iar valoarea totală a investiţiei va fi de 126,41 milioane de lei. Finanţarea este asigurată, de asemenea, de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerului Tineretului şi Sportului. 
Nu în ultimul rând, astăzi vom aproba un memorandum privind organizarea, la Bucureşti, a reuniunii anuale a reprezentanţilor statelor membre ale BERD, în perioada 12-14 aprilie. Organizarea acestui eveniment la Bucureşti poate aduce beneficii economice ţării noastre atât din punct de vedere al potenţialelor finanţări din partea băncii în regiune, cât şi din punct de vedere al facilitării unor relaţii de colaborare cu mediul de afaceri românesc. 
La sfârşitul şedinţei de guvern, purtătorul de cuvânt va prezenta pe larg actele normative adoptate astăzi. Mulţumesc presei!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei