Declarații susținute de premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern

09 Nov

Galerie foto

Declaraţii susţinute de prim-ministrul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern

[Check against delivery]

Viorica Dăncilă: Bună ziua! Avem și astăzi o agendă ce include proiecte extrem de importante pentru atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus, atât în plan economic, cât și social.

Înainte de a trece la agenda de lucru, vă voi prezenta, pe scurt, rezultatele vizitei oficiale pe care am efectuat-o în această săptămână în Sultanatul Oman și în Statul Qatar. Și această vizită a avut o latură economică, așa cum au avut și vizitele pe care le-am efectuat luna trecută în Statul Kuwait și în Emiratele Arabe Unite, în ideea de a susține dezvoltarea cooperării cu lumea arabă.

În aceste vizite am urmărit promovarea parteneriatelor de tip public-privat pe care Guvernul României dorește să le implementeze în perioada următoare, dar și atragerea investițiilor străine în țara noastră, priorități ale Guvernului României.

Cele două vizite oficiale au reprezentat un important semnal politic în direcția dezvoltării relațiilor cu statele din zona Golfului, obiectiv de altfel cuprins în Programul de Guvernare 2017-2020.  

Întrevederile pe care le-am avut în ambele state au vizat aprofundarea cooperării bilaterale în domenii de interes comun, precum sănătatea, infrastructura, agricultura, turismul, educația, cultura. În acest sens, au fost încheiate trei acorduri bilaterale de cooperare între România și Statul Qatar - în domeniile agricultură, turism și între institutele diplomatice din cele două țări  - și un acord între România și Sultanatul Oman. Am stabilit astfel, premise solide pentru extinderea cooperării sectoriale cu cele două state.

Guvernul își respecta angajamentele de a lua măsuri care să ducă la creșterea veniturilor  românilor, fapt confirmat de rezultatele oficiale. Conform datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în septembrie, câștigul salarial mediu nominal brut a crescut la aproape 1.000 de euro și a ajuns la 4.482 de lei. Creșterea salariului net în septembrie 2018, față de aceeași perioadă a anului trecut, este de 13.1%. Puterea de cumpărare a românilor în septembrie anul acesta, față de aceeași perioadă a anului trecut, a crescut cu aproape 8% (mai exact, cu 7,7%).

Este important faptul că se înregistrează și o creștere de la lună la lună a acestor indicatori: în septembrie 2018, comparativ cu luna august a acestui an,  câștigul salarial mediu brut, cât și câștigul net, au crescut cu 0,7%, iar puterea de cumpărare a crescut, de asemenea ușor, mai precis cu 0,2%.

Ne preocupă creșterea accesului copiilor la educație și reducerea abandonului școlar. Vom continua Programul pilot „Masă caldă în școli”, destinat preșcolarilor și elevilor din 50 de unități de învățământ preuniversitar, într-o formulă îmbunătățită.

Printr-o Ordonanță de Urgență pe care o vom adopta astăzi, majorăm cu aproximativ 40% valoarea pachetului alimentar zilnic de care beneficiază fiecare copil, de la 7 lei, cât a fost până acum, la 10 lei. Astfel, bugetul alocat programului crește de la 30,7 milioane de lei la 46,7 milioane de lei.   

O altă noutate introdusă prin acest act normativ, pentru a simplifica procedurile de atribuire a contractelor de către compartimentele de specialitate din administrațiile locale, vizează trecerea de la an şcolar la an calendaristic. Această modificare contribuie la asigurarea continuităţii programului-pilot.

Am decis continuarea acestui program având în vedere beneficiile aplicării înregistrate ca urmare a aplicării lui până acum: scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului și a întârzierilor la prima oră, formarea deprinderii la copii a unei alimentații sănătoase.

La finalul ședinței de Guvern, Biroul de presă al Guvernului va oferi detalii cu privire la actele normative pe care le vom adopta în cadrul şedinţei de astăzi.

 

 

 

 

 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei