Declarații susținute de prim-ministrul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern

12 Septembrie

 

                                                                                                                          Galerie Foto

 -check against delivery-

Bună ziua, tuturor,

Am convocat o ședință extraordinară de Guvern pentru a adopta soluții urgente necesare în câteva  cazuri ce nu suportă amânare.
În primul rând, vom debloca plata salariilor angajaților din Ministerele Mediului, Energiei și Relația cu Parlamentul, precum și din instituțiile subordonate 
Resping ferm abordarea domnului Iohannis, având în vedere că oamenii sunt cei care au de suferit din cauza jocului electoral. 
Cetățenii ne-au acordat votul pentru a lua măsuri și a găsi soluții la problemele lor, și nu pentru a asista la tactici de campanie fundamentate pe interese politice.
Guvernul își va continua cu aceeași determinare activitatea, nu avem timp de pierdut cu polemici politice.
Completăm printr-o ordonanță de urgență Codul Administrativ, în sensul consolidării atribuțiilor secretarului general al ministerului, înalt funcționar public care are rolul de a asigura continuitatea activității instituției. 
Concret, secretarul general al ministerului va fi ordonator principal de credite în situația vacanței funcției de ministru sau în cazul în care ministrul se află în imposibilitatea absolută a exercității atribuțiilor.
Astfel, vor putea fi plătite salariile angajaților din ministere și din instituțiile subordonate, vor fi achitate facturile și onorate obligațiile contractuale și de plată, inclusiv cele ce decurg din implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.
Solicit secretarilor generali din cele trei ministere – Mediu, Energie și pentru Relația cu Parlamentul să se ocupe cu prioritate de plata salariilor angajaților, pentru că nu este corect ca oamenii să aibă de suferit din cauza unor ambiții electorale.

Tot astăzi, vom adopta măsuri pentru a asigura cetățenilor români din diaspora dreptul la vot și o mai bună organizare a alegerilor care vor avea loc în această toamnă.
Modificăm termenul  limită pentru înregistrarea cetăţenilor români cu drept de vot din străinătate ca alegători prin corespondență, respectiv ca alegători la o secţie de votare organizată în străinătate.
Acest termen va fi extins până la 15 septembrie, pentru a da posibilitatea cât mai multor români din afara granițelor țării să se înscrie în registrul electoral pentru alegerile prezidențiale din acest an.

Totodată, pentru o bună organizare a scrutinului din această toamnă, ordonanța de urgență pe care o adoptăm include și măsuri privind desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate, atribuțiile acestora și asigurăm cadrul legal pentru plata tuturor indemnizațiilor membrilor birourilor de votare.
Guvernul ia toate măsurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru președintele României.

Astăzi expiră interimatul domnului Mihai Fifor la conducerea Ministerului de Interne, căruia îi mulțumesc pentru modul în care s-a implicat în organizarea alegerilor și în toată activitatea Ministerului de Interne, într-o perioadă marcată de multe provocări. 
Fac încă o dată apel către președintele Iohannis să lase de o parte jocurile politice și să renunțe la blocarea Guvernului pentru a nu periclita funcționarea instituțiilor statului. 

Salut inițiativa colegului nostru Eugen Teodorovici, depusă în calitate de senator, prin care propune Parlamentului impozitarea suplimentară a pensiilor speciale.
Este o măsură justă, de echitate socială, promovată deloc întâmplător în același timp cu majorarea drepturilor tuturor pensionarilor
Pensiile speciale reprezintă recunoașterea unor condiții de muncă sau unor restricții speciale, dar NU înseamnă privilegii speciale. 
În această cheie trebuie analizat proiectul de lege, care, sub nicio formă, nu are scopul să aducă mai mulți bani la bugetul de stat. De altfel, impactul bugetar dovedește acest lucru.
Fac apel la toți membrii Parlamentului României să analizeze și să trateze cu maximă responsabilitate această inițiativă a domnului ministru Eugen Teodorovici. 

La sfârșitul ședinței de Guvern, purtătorul de cuvânt va detalia actele adoptate în ședință.  



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei