Noi reguli în materie de concurență pentru protejarea drepturilor consumatorilor

31 Mai

Persoanele fizice sau juridice care au suferit un prejudiciu în urma încălcării legislației din domeniul concurenței de către o companie au dreptul să solicite instanțelor de judecată despăgubirea integrală a prejudiciului suferit, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată astăzi de guvern.

Actul normativ transpune în legislația națională Directiva 2014/104/UE privind anumite norme care guvernează acțiunile în despăgubire în cazul încălcărilor legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene.

Potrivit actului normativ adoptat de Executiv, competența de a soluționa cererile de reparare a prejudiciului cauzat de încălcarea legislației de concurență de către o firmă revine Tribunalului București. Hotărârea tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel București, împotriva hotărârii acesteia putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Persoanele prejudiciate au dreptul la despăgubire integrală, constând în cuantumul despăgubirii aferente pierderii efective şi pierderii de profit, la care se adaugă plata dobânzii și cheltuielile de judecată. Despăgubirea integrală nu va conduce însă la acordarea unei despăgubiri excesive.

De asemenea, actul cuprinde dispoziţii exprese cu privire la documentele şi informaţiile cuprinse în dosarul autorităţii de concurenţă, la care părţile care solicită despăgubiri în instanţă nu vor avea acces, respectiv:

  • declaraţiile întreprinderilor efectuate în vederea aplicării politicii de clemenţă;
  • solicitările de reducere a amenzii prin care firmele își asumă, în mod clar şi neechivoc, răspunderea pentru încălcarea Legii concurenței.

Referitor la termenele de prescripție, ordonanța de urgență stipulează că dreptul la acţiunea în despăgubire se prescrie în termen de 5 ani.

Termenul de prescripție nu începe să curgă înainte de încetarea practicii anticoncurențiale și înainte ca reclamantul să fi cunoscut:

  • comportamentul adoptat și faptul că acesta constituie o încălcare a legislației în materie de concurență;
  • faptul că încălcarea legislației în materie de concurență i-a adus un prejudiciu; 
  • identitatea autorului încălcării.

Termenul de prescripție se suspendă pe perioada în care autoritatea de concurență desfăşoară acţiuni în scopul investigării sau investigații cu privire la o încălcare a legislaţiei în materie de concurenţă la care se referă acţiunea în despăgubire. Prescripţia nu se va împlini înainte de expirarea unui termen de un an de la data rămânerii definitive a deciziei de constatare a încălcării emise de autoritatea de concurenţă sau, după caz, de la data închiderii procedurii de investigare.

De asemenea, ordonanța de urgență modifică și completează dispozițiile Legii concurenței (nr.21/1996), astfel încât să se asigure instrumentele legale necesare Consiliului Concurenței pentru a interveni eficient ori de câte ori este nevoie pentru asigurarea unui mediu concurențial normal în beneficiul consumatorului.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei