Noul cadru legislativ privind acordarea și retragerea titlului de doctor

02 Martie

Guvernul a adoptat noi reglementări privind procedura de acordare și de retragere a titlului de doctor, în scopul recredibilizării școlilor doctorale și a consolidării integrității academice.

1.    Potrivit Hotărârii de Guvern, orice persoană fizică sau juridică poate sesiza în scris Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susținerii acesteia și indiferent de data acordării titlului de doctor.

În termen de 45 de zile, CNATDCU trebuie să se pronunțe cu privire la această sesizare. Decizia CNATDCU poate fi contestată în termen de 10 zile, Consiliul având alte 10 zile pentru analiza acesteia. Deciziile CNATDCU vor deveni obligatorii pentru ministru, care va trebui să emită ordinul de retragere a titlului și eventualele sancțiuni pentru școlile doctorale. Având în vedere responsabilitatea școlii doctorale în acordarea titlului de doctor, în perioada de analiză a sesizării, CNATDCU va cere și o decizie a instituției organizatoare de studii universitare de doctorat, cu privire la obiectul acesteia. Astfel, procedura privind retragerea titlurilor de doctor se va întinde pe durata a maxim 2 luni și 5 zile. 

În cazul în care CNATDCU constată nereguli, propune Ministrului aplicarea următoarelor sancțiuni, în funcție de gravitatea situației:

Ø Retragerea calității de conducător de doctorat

Ø Retragerea titlului de doctor

Ø Retragerea acreditării școlii doctorale

 
În acest context, Guvernul a adoptat încă o reglementare, printr-o Ordonanță de urgență, stabilind că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.
 
2.    În ceea ce privește caracterul public al tezei de doctorat, Hotărârea de Guvern adoptată astăzi stabilește că susţinerea publică a tezei de doctorat poate avea loc numai după parcurgerea următoarelor etape:

Ø Doctorandul predă teza în format electronic și, după caz, în format printat la secretariatul școlii doctorale;

Ø Școala doctorală realizează analiza de similitudini utilizând un program recunoscut de CNATDCU; acesta poate solicita, suplimentar, utilizarea unui program dezvoltat la nivel național privind detecția de similitudini; rapoartele de similitudini se includ în „dosarul de doctorat”;

Ø Teza de doctorat este prezentată în comisia de îndrumare; după această pre-susținere, care poate fi publică, conducătorul de doctorat și comisia de îndrumare decid asupra depunerii oficiale a tezei și organizării susținerii publice; referatul de acceptare al conducătorului de doctorat și acordul membrilor comisiei de îndrumare se includ în „dosarul de doctorat”;

Ø Teza de doctorat se depune în mod oficial la secretariatul școlii doctorale, în format tipărit și în format electronic, împreună cu rezumatul tezei de doctorat și CV-ul doctorandului; secretariatul școlii doctorale certifică îndeplinirea de către doctorand a tuturor obligațiilor din cadrul programului de studii universitare de doctorat;

Ø Cererea pentru fixarea datei de susținere publică a tezei de doctorat, avizată de conducătorul de doctorat și de președintele comisiei de susținere se depune la secretariatul școlii doctorale cu minim 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere;

Ø Școala doctorală întocmește și afișează anunțul pentru susținerea publică cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data propusă pentru susținere. Acesta va include în mod obligatoriu data, locația și ora de susținere, conducătorul sau conducătorii de doctorat, precum și locul unde textul integral al tezei poate fi consultat în format tipărit. Anunțul susținerii publice, rezumatul tezei în format electronic, CV-ul doctorandului, CV-urile membrilor comisiei de susținere publică a tezei de doctorat sau link-uri către acestea sunt afișate pe site-ul IOSUD.

 
3.    Totodată, actul normativ introduce o serie de prevederi care întăresc caracterul public al tezei de doctorat:

Ø Rezumatul tezei este publicat pe site-ul universității sau, după caz, al Academiei Române și poate fi consultat public după emiterea dispoziției de numire a comisiei de susținere;

Ø Teza în format tipărit poate fi consultată la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române cu cel puțin 20 de zile înainte de data fixată pentru susținerea publică. Lucrarea de doctorat rămâne document public la biblioteca universității sau, după caz, a Academiei Române;

Ø Dacă doctorandul nu optează pentru publicarea distinctă a tezei sau a unor capitole din aceasta, forma digitală a tezei este făcută publică și va putea fi accesată liber pe platforma națională după emiterea dispoziției de acordare a titlului de doctor; tezei i se va atribui o licență de protecție a dreptului de autor;

Ø Dacă doctorandul optează pentru publicarea distinctă a tezei de doctorat sau a unor capitole din aceasta, el primește un termen de grație de maximum 24 luni pentru realizarea acestei publicări; după expirarea termenului de grație, în cazul în care nu a fost primită la IOSUD nicio notificare cu privire la publicarea distinctă a tezei, documentul în format digital devine liber accesibil pe platforma națională cu atribuirea unei licențe de protecție a dreptului de autor;

Ø După publicarea tezei sau a unor capitole din aceasta, autorul are obligația de a notifica IOSUD asupra acestui fapt și de a transmite indicația bibliografică și un link la publicație, care vor fi făcute apoi publice pe platforma națională.

Ø Dupa acordarea titlului de doctor, in termen de maxim 30 de zile IOSUD are obligatia transmiterii unui exemplar tiparit al tezei de doctor la Biblioteca Nationala a Romaniei unde poate fi accesat la cerere.

Dosarul de doctorat se arhivează de către IOSUD cu regim permanent.

 
Modificările legislative au fost adoptate ca urmare a recomandărilor cuprinse în Raportul grupului de lucru constituit în decembrie 2015, din 10 experți recomandați de universități și Academia Română (raport ce poate fi consultat pe site-ul Ministerului Educației), pe baza recomandărilor survenite în urma dezbaterii publice, precum și a discuțiilor din Guvernul României.



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei