Salariul de bază minim brut pe țară, majorat începând cu 1 mai 2016

30 Decembrie

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016, pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi, a stabilit Guvernul printr-o Hotărâre adoptată astăzi.

Comparativ cu anul 2015, începând cu 1 mai 2016 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va crește cu aproximativ 19%, astfel încât salariul lunar net al unui salariat care nu are persoane în întreținere va fi de 917 lei.

De majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată vor beneficia   circa 1.131.600 salariaţi, dintre care 39.322 angajați în sectorul bugetar şi 1.092.364 în sectorul concurențial.

Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în actul normativ adoptat de Guvern va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 2.000 lei. Această amendă este distinctă de cea prevăzută de Codul muncii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2015. 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei