Sprijin pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale (CES) din sistemul de învățământ preuniversitar

04 August

Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar.

Potrivit actului normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi găzduirea gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Beneficiari ai acestei măsuri sunt copiii cu CES integrați în învăţământul de masă, care urmează curriculumul învăţământului de masă, copiii cu CES integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă și copiii cu CES din învăţământul special. Alte categorii de beneficiari sunt copiii cu CES care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni pentru care se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi, respectiv copiii cu CES care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, pentru care se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinate.

Drepturile se acordă pe bază de cerere scrisă, depusă de către părintele/reprezentantul legal al copilului cu CES la unitatea de învățământ în care acesta este înmatriculat, în perioada 1-30 septembrie a fiecărui an școlar.

Finanțarea drepturilor pentru copiii cu CES integrați în învăţământul de masă, care urmează curriculumul învățământului de masă se asigură din bugetul local, iar pentru cei din învăţământul special şi pentru cei integrați în clase/grupe speciale organizate în învățământul de masă din bugetul județean/al sectoarelor municipiului București, prin unitățile de învățământ la care sunt înmatriculați copiii cu CES.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei