Luni, 18 Decembrie

Contracte de finanțare de peste 1,3 miliarde de lei semnate astăzi, la Guvern

18 contracte de finanțare în valoare de 1,323 miliarde de lei au fost semnate astăzi de ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, cu beneficiari publici și privați, în prezența premierului Mihai Tudose și a comisarului european pentru Politică Regională, Corina Crețu. 
Este vorba despre contracte de finanțare depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și Programul Operațional Infrastructură Mare. 
”Am fost consecvenți și ne-am îndeplinit angajamentul pentru acest an. Avem depuse acte pentru plăți de 5,2 miliarde, urmează să se ramburseze după procesarea documentelor de către Comisie. Pentru anul viitor ne propunem cel puțin 6,3 miliarde. Rămânem consecvenți cu prioritățile noastre în ceea ce privește destinația acestor fonduri europene – pe educație, sănătate și infrastructură”, a afirmat prim-ministrul Mihai Tudose. 
Comisarul european Corina Crețu a apreciat efortul autorităților române care au accelerat procesul de absorbție, arătând că din luna august până în prezent au intrat în economie 4,3 miliarde de euro fonduri europene. ”Vă felicit că aveți ca priorități – sănătate, educație, obiective legate de competitivitate și de reducere a decalajelor de dezvoltare”, a afirmat comisarul European.
Contractele de finanțare pe care le semnăm astăzi fac parte din obiectivul asumat la nivel guvernamental ca până la sfârșitul anului să semnăm toate contractele de finanțare care vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor județene, a subliniat ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica. 
La ceremonia de semnare a contractelor au mai participat viceprim-ministrul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului privat.
Informații suplimentare: 
La sediul Guvernului României au fost semnate astăzi 17 contracte de finanțare pentru  proiecte  eligibile prin  Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, în valoare de 623 de milioane de lei. Dintre acestea, șapte proiecte, a căror valoare totală eligibilă depășește 524 milioane lei, au fost depuse de beneficiari publici și vizează reabilitarea, modernizarea și/sau îmbunătățirea infrastructurii rutiere din județele Bistrița Năsăud și Bihor (câte un proiect), Sălaj (2 proiecte) și Cluj (3 proiecte).
De asemenea, zece solicitanți privați vor semna contracte de finanțare în valoare totală eligibilă de peste 8,76 milioane lei pentru investiții în achiziționare de echipamente, dezvoltare, inovare și creșterea competitivității pe piața locală. 
De asemenea, tot astăzi, la Palatul Victoria,  a fost semnat contractul de finanțare aferent proiectului regional pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda - Câmpia Turzii. Investiția, solicitată de SC Compania de Apă Arieș S.A. și propusă spre finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), are o valoare eligibilă de peste 700 milioane lei (din care aproape 600 milioane lei fonduri europene) și presupune lucrări de extindere și îmbunătățire a infrastructurii din sectorul de apă și apă uzată în beneficiul mediului și al oamenilor din regiune.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei