Marți, 17 Aprilie

Mediul academic din România – reunit la Iași pentru a dezbate conceptul dezvoltării durabile

În data de 16 aprilie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a organizat la Iași Conferința Națională ,,Contribuția mediului academic la revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă’’. Evenimentul a avut loc la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, și a fost prezidat de László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. La eveniment au luat parte peste 70 de personalități ale mediului academic care au adus un aport considerabil la dezvoltarea conceptului de sustenabilitate în țara noastră, de-a lungul anilor.

În mai puțin de un an de la înființare, Departamentul a derulat o serie de acțiuni adresate societății civile, mediului academic, dar și instituțiilor publice centrale și locale, menite să aducă în centrul dezbaterilor situația globală, dar mai ales națională, a dezvoltării durabile. La evenimentul organizat la Iași, după intervențiile prorectorului Universității A.I. Cuza, Corneliu Iațu, și a coordonatorului Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă László Borbély, au fost organizate două sesiuni simultane de lucru: prima, în care participanții au stat la masa dialogului abordând problematica mediului intregrată în conceptul dezvoltării durabile. Au fost prezentate, din punct de vedere al arhitecților, problemele de cadastru și problemele de mediu generate în dezvoltarea urbană. S-a pus accent pe problema resurselor de apă, atât de stringentă și din ce în ce mai des adusă în actualitate, dar și despre utilizarea resurselor de sol care sunt calitativ cele mai bune  din Uniunea Europeană, dar primejduite de acțiunile antropice.

În cea de a doua sesiune, tema dezabaterii a fost în domeniul socio-economic, iar principalele teme ale discuțiilor s-au axat pe educație, infrastructură, economie circulară. Concluziile discuțiilor au vizat necesitatea transpunerii adecvate a teoriei în practică, a consecvenței aplicării legii, dar și nevoia de specialiști și de formare profesională în acest domeniu al dezvoltării durabile privite din punct de vedere socio – economic.

Coordonatorul Departamentului, László Borbély, a anunțat că revizuirea Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă este pe ultima sută de metri, și a comentat din ce perspectivă a ținut să organizeze o întâlnire cu mediul academic din România: ,,În ceea ce privește revizuirea Strategiei, consider că un aspect important este dialogul cu diferitele segmente al societății și am ajuns să cuprindem din punct de vedere teritorial toate regiunile țării. Mediul academic este o componentă crucială în revizuirea noii strategii pentru că va trebui să ne folosim de știința acumulată în diferite studii și domenii care vizează dezvoltarea durabilă, pentru a putea implementa Agenda 2030, deosebit de importantă în context național, dar și din punct de vedere a poziționării la nivel european, pentru că, să nu uităm, în primul semestru al anului 2019, România va deține Președinția Uniunii Europene. De accea, după această întâlnire vom rămâne într-un dialog permanent cu universitățile din România.” - a mai declarat consilierul de stat László Borbély.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei