Joi, 02 August

Trecut, prezent și viitor - Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor

Galerie foto

        Discursul consilierului de stat Dana Varga

Prin rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015, ziua de 2 august a fost recunoscută ca fiind ,,Zi Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva romilor”.

       În data de 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, mii de oameni de etnie romă rămași în viață - femei, bătrâni și copii din așa-numitul „lagăr al țiganilor” - au fost exterminați în camerele de gazare.

       Acțiunile nazismului, în cadrul Holocaustului împotriva romilor, au fost mult mai puțin studiate decât cele din holocaustul evreiesc, și numai în ultimii ani, când comunitatea romă a început să ceară recunoașterea membrilor săi ca victime ale regimului nazist. Din cauza faptului că romii au fost mai slab organizați comunitar, este dificilă estimarea numărului victimelor. Istoricii apreciază că în lagărele de exterminare au murit sute de mii de oameni.

       Evenimentele de comemorare ne fac să ne reamintim de suferințele îndurate de semenii noștri, de efectele devastatoare ale urii rasiale și de pericolul ideologiilor extremiste. Este de datoria noastră morală pentru victimele Holocaustului romilor ca acele atrocități să nu se mai repete vreodată, iar lumea să înțeleagă din acea experiență faptul că trebuie să trăim într-o lume care să aibă la baza pacea între popoare, respectul între etnii.

       Din păcate, în prezent, încă asistăm la manifestări de discriminare pe criterii etnice împotriva romilor în diferite state din Europa. Amintesc în acest sens recentele evenimente care s-au soldat cu uciderea a doi cetățeni de etnie romă în Ucraina și cu rănirea unui copil prin împușcare, în Italia, în timp ce se afla în brațele mamei sale. Sunt îngrijorată, condamn cu fermitate orice acțiune cu tentă extremistă și susțin că datoria noastră este să depunem eforturi pentru a preveni și, la nevoie, să combatem astfel de manifestări care lovesc comunitatea romă. Este necesar ca reprezentanții societății moderne europene să transpună în realitate sloganul Uniunii Europene: Unitate în diversitate. Acest slogan nu trebuie să fie doar inserat pe documente oficiale, el trebuie să fie aplicat de toate statele membre. Romii sunt parte a Europei, sunt parte a națiunilor acestui continent.

       Cu ocazia acestei zile, mai ales în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, este important să comemorăm victimele Holocaustului împotriva romilor și să reflectăm asupra problemelor actuale ale romilor din România și din diaspora. Guvernul  României, conform programului de guvernare al coaliției PSD-ALDE pentru perioada 2018-2020, citez:  ”se  va  implica  pentru  asigurarea  dreptului  de  a-și  păstra  și  dezvolta liber exprimarea identității etnice pentru toți cetățenii aparținând minorităților  naționale,  astfel  încât  să  se  poată  manifesta  pe  deplin  în  viața  publică,  în administrație  și  justiție,  în  sfera  culturii,  limbii,  religiei,  educației,  vieții  publice,  în conformitate  cu  Constituția  României,  cu  angajamentele  României  în  procesul  de integrare   în   Uniunea   Europeană,  precum  și  cu  documentele  europene  și internaționale  în  materie”.

        Prin formarea mea liberală, consider că nimeni nu ar trebui să sufere din cauza etniei sau din cauza prejudecăților nefondate ce se întâlnesc la nivelul comunității în care trăim. Instituțiile naționale, precum și toți reprezentanții clasei politice și ai opiniei publice, au obligația de a se angaja să lupte împotriva discriminării și să îmbunătățească integrarea persoanelor de etnie romă. Ceea ce trebuie să facem este să ne asigurăm că toate planurile cu privire la comunitatea romă să fie puse în practică și să producă rezultate.

      Nais tumenghe!                                                                                               

      Vă mulțumesc!  



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei