Video

Joi, 04 August 2016

Participarea premierului Dacian Cioloș la lansarea GovITHub

Declaraţiile premierului Dacian Cioloş la lansarea programului GovITHub

[Check against delivery]

 

Dacian Cioloş: Bine aţi venit. Nu o să intru în detalii tehnice. Vreau doar să vă spun că mă simt aşa, ca la o premieră în faţa dumneavoastră, ca la o premieră în care prezentăm un film care încă nu s-a făcut, dar pe care dorim să-l punem în scenă împreună cu dumneavoastră. Să fiu sincer, astăzi se îndeplineşte un vis i-aş spune, pe care l-am avut încă de la început, de când am venit în această poziţie, şi când mi-am dat seama, sigur, cu anumite reflexe pe care le aveam probabil şi din perioada petrecută la Bruxelles, când lucram foarte mult cu diferite sisteme IT care îmi facilitau activitatea, pregătirea, luarea deciziilor, comunicarea cu colaboratorii, iar reflexele formate acolo m-au determinat să am cam aceleaşi pretenţii şi aici;  şi, sincer să fiu, m-am cam lovit cu capul de pragul de sus când am văzut cum stau lucrurile în administraţie aici apropo de facilităţile care cred eu că ar fi trebuit să existe în modul de lucru al administraţiei, din perspectiva a ceea ce poate să aducă IT. Şi am încercat, cu resursele pe care le aveam la dispoziţie, să vedem în ce măsură putem pune la punct câteva lucruri simple, pur şi simplu o comunicare între miniştri, între decidenţii din guvern, o platformă pe care să putem schimba şi împărtăşi documente, puncte de vedere, decizii şi aşa mai departe şi să văd că lucruri aparent simple nu se pot face decât complicat la noi în administraţie. Şi pe măsură ce treceau zilele, săptămânile, ne-am dat seama că într-o ţară cum e România, cunoscută atât de bine nu numai în Europa, dar şi peste ocean în ceea ce priveşte competenţele pe aceste domenii, în administraţia naţională din România nu se vedeau aproape deloc reflectate aceste competenţe. Şi acest lucru, din mai multe motive - dar nu ăsta e obiectivul astăzi, să discutăm de ce nu s-a făcut, ci cum să facem să ardem câteva etape fără ca acest lucru să împieteze calitatea serviciilor care pot fi furnizate. Şi atunci am încercat împreună cu Cancelaria, cu Ministerul Comunicaţiilor, să aducem lângă noi oameni care să gândească out of the box şi să vină să ne aducă idei pe care nu le puteam obţine, din păcate, din administraţie, să ne aducă idei noi despre cum putem să facem lucrurile altfel. Şi aşa am ajuns, între altele, la acel concept de CIO - coordonator pentru tehnologia informaţiei -, care ar avea ca obiectiv să pună mai bine în valoare şi să asigure o mai bună interconectare a platformelor informatice pe care lucrează diferitele servicii administrative. Dar asta nu-i suficient. Când vom reuşi s-o facem, va fi deja un pas foarte mare înainte, însă nu-i suficient. Să valorificăm ceea ce s-a făcut deja şi să valorificăm într-un fel zecile sau chiar sutele de milioane de euro pe care statul român, guvernul le-a investit în aceste platforme care din păcate încă nu lucrează la turaţia maximă.

Dar, dincolo de asta, ne-am dat seama că avem nevoie de capacitate inovativă în administraţie, capacitate de inovaţie care să vină din sectorul care din punctul meu de vedere s-a dezvoltat cel mai rapid în economia românească, producţia de servicii IT. Este chiar impresionant, trebuie să recunosc. Vorbim de atâta vreme de potenţialul agriculturii româneşi şi de cât ar putea să facă pentru produsul intern brut;  şi am avut surpriza plăcută, trebuie să spun, din acest punct de vedere al dezvoltării serviciilor IT, să văd că, dacă nu mă înșel, nu numai că a egalat aportul agriculturii în PIB, dar chiar l-a depăşit, ceea ce arată capacitatea de a inova şi de a evolua a acestui domeniu în  România. Şi atunci ne-am gândit cum să facem ca să aducem această capacitate de inovaţie şi în administraţia din România să putem arde nişte etape şi să putem face nişte paşi mai rapizi înainte. Şi atunci ne-am gândit la acest mecanism pe care îl declanşăm astăzi, pornind şi de la experienţe reuşite, aş spune, individuale, cu câţiva oameni pe care i-am adus în sistem şi care nu numai că nu s-au lăsat fagocitaţi de sistem, dar au reuşit din poziţiile pe care le ocupă să împingă lucrurile înainte.

Ne dorim să lărgim această experienţă, să formalizăm într-un anumit fel prin această platformă GovITHub care se doreşte a fi o platformă, să spun așa, care să reunească oameni care au curajul şi care vor avea curajul să facă o pauză în activitatea lor profesională sau în business-ul lor din sectorul privat şi să vină să dea o mână de ajutor în administraţie pentru a găsi soluţii inovatoare în a rezolva anumite probleme şi pentru o mai bună funcţionare a administraţiei şi pentru o creştere a calităţii serviciilor pe care administraţia românească le furnizează cetăţenilor, pentru mai multă transparenţă şi în modul de lucru al administraţiei şi mai ales pentru a putea continua procesul de simplificare pe care l-am început. Sigur, procesul de simplificare ţine în parte şi de legislaţie, de simplificarea legislaţiei. Dar nu-i suficient, pentru că ne-am dat seama că foarte multe lucruri birocratice au apărut în afara legislaţiei şi acum trebuie să venim cu legislaţie ca să eliminăm lucruri care au fost introduse fără să existe baza legală pentru asta. Dar foarte multe lucruri care şi-au justificat introducerea în aparatul birocratic pot fi eliminate dacă în locul lor punem mai multă transparenţă şi mai multă performanţă prin utilizarea serviciilor informatice şi a platformelor informatice. Şi pentru asta avem nevoie de puncte de vedere din exterior, dar care să vină să lucreze în administraţie. Aceasta e ideea acestei platforme. Să găsim oameni care sunt dispuşi făcând o pauză în activitatea lor profesională din sectorul privat să vină să dea o mână de ajutor sau cu o bursă pe care o oferim pentru şase luni, de 2000 de euro pe lună - sigur, nu e miraculous,  2000 de euro pe lună, dar e, cred, suficient de stimulativ pentru oameni. Mă gândesc la tineri, dar nu numai tineri. Poate să vină oricine, dar mă gândesc că pentru un tânăr o experienţă în administraţie din această perspectivă ar putea fi foarte utilă, indiferent ce va face în viitor în sectorul privat, să vină să creeze în administraţie, fără să fie obligat sau fără să fie închistat, încorsetat în toate procedurile administrativ-birocratice. Deci va avea şase luni cu această bursă de 2000 de euro pe lună pentru a crea, pornind de la identificarea unor probleme care se vor putea face în pralabil şi de a-şi lăsa urmele trecerii prin administraţie prin aceste produse pe care le va oferi nu doar administraţiei, ci şi cetăţenilor. Deci va exista această posibilitate prin intermediul burselor sau prin voluntariat. O schemă mai flexibilă, dar care, din punctul meu de vedere, ar putea avea cel puţin aceeaşi eficienţă. Şi sistemul de voluntariat îl testăm în momentul de faţă;  şi chiar eu am putut să constat că funcţionează. Avem un astfel de voluntar la Ministerul Mediului, care lucrează pe îmbunătăţirea acelei aplicaţii privind "Inspectorul pădurilor"; cred că e aici, da, şi pe care l-am întâlnit zilele trecute împreună cu funcţionari din sectorul pădurilor şi mi-am dat seama imediat că nu e dintre funcţionarii din guvern şi mă bucur că reuşeşte să-şi menţină spiritul liber şi creator şi sper eu să transmită virusul ăsta şi în jurul lui. Dar cu siguranţă un lucru pe care va reuşi să-l facă va fi să facă mai eficientă această aplicaţie.

Sunt lucruri care deja funcţionează la scară mică, să spun, şi pe care vrem, cu ceea ce lansăm astăzi, să extindem la o scară mai largă. Sperăm noi - eu aş putea spune că am chiar certitudinea că această idee, dacă va fi un succes în următoarele luni, va continua indiferent cine va veni la guvernare în perioada următoare, pentru că e un lucru care va ajuta administraţia şi care va ajuta apropierea administraţiei de cetăţean.

Doresc încă o dată să-i felicit pe colaboratorii mei de la Cancelarie, care nu numai că au avut ideea, dar, iată, au reuşit să o ducă până la momentul lansării acestei platforme, şi doresc să vă spun totodată că intenţia mea este să nu ne oprim aici. Aceasta este doar o parte, o primă parte dintr-un proiect mai larg pe care îl avem, de conlucrare între stat şi sectorul creativ IT din România, pentru a crea condiţiile în anii care vin pentru ca cei care au această capacitate creativă să poată să folosească în România, în folosul economiei româneşti şi al statului român şi să facem în felul acesta, din România întreagă, o platformă pentru dezvoltarea serviciilor IT de care să profite şi economia românească şi economia europeană şi mondială, dar şi administraţia şi statul. Mulţumesc.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei