Video

Vineri, 17 Martie 2017

Vizita premierului Sorin Grindeanu în județului Caraș Severin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alocuțiunea premierului Sorin Grindeanu la întâlnirea cu prefectul județului Caraș Severin, președintele Consiliului Județean și reprezentanții Unităților Administrativ Teritoriale

 

[Check against delivery]

 

Sorin Grindeanu: Am înțeles, că războiul s-a terminat. Nu este vorba de PSD, PNL ş.a.m.d. Noi am venit aici, și eu, şi eu şi echipa de la Ministerul Dezvoltării, și consilierul onorific, domnul Marian Neacșu, pentru Caraș, dincolo de chestiunile care țin de politică, și nu este cazul să discutăm așa ceva. Și aici, discutăm și veți discuta, astăzi, împreună cu doamna vicepremier Sevil Shhaideh, lucruri care țin de administrație și care trec dincolo de orice și care, așa cum se spunea mai devreme, care nu au culoare politică și care înseamnă mai bine pentru cetățenii județului Caraș Severin. Despre asta discutăm aici, alte lucruri se fac în altă parte.
Acuma, PNDL, eu sper că s-au depus sau azi, cine n-a apucat până azi să depună proiecte la Ministerul Dezvoltării, azi este ultima zi. Vreau să vă spun, apropo de ce s-a întâmplat și la începutul săptămânii, că este un proiect, un program național, care dincolo de critici și de ce se spune, fiecare dintre dumneavoastră, dintre cei care conduceți comunități locali, știți că a funcționat între 2012 și 2016, este un program național de succes, tocmai de aceea noi, în această primăvară, lansăm faza a doua a acestui program național, tocmai fiindcă experiența de până acuma ne-a arătat acest lucru, faptul că în fiecare comunitate - că ați depus pe apă, pe canal, pe străzi, pe ce  s-a depus - s-au întâmplat lucruri și comunitatea respectivă s-a dezvoltat. Ăsta este scopul nostru, de a ajuta prin programe naționale, de a finanța, de a ajuta să reducem decalajul dintre sat și oraș și de a creste calitatea vieții în comunitățile locale. Vă spuneam de începutul săptămânii, când am fost împreună cu doamna Sevil  la "Ora premierului" în Parlament și unde am primit critici legate de PNDL și i-am rugat pe cei care ne criticau în Parlament, zic: vă rog eu frumos, nu are legătură cu politica; mergeți și întrebați primarii, indiferent de culoarea politică, că-i PSD, că-i PNL, că-i UDMR și ce-o fi, că acest program național funcționează, a funcționat și va funcționa, începând cu această primăvară faza a doua și, haideți să nu facem politică hai să vedem cum ajutăm acest program național, dar întrebați fiecare primarii dumneavoastră. Vă dau un exemplu, dar o să vă spună Sevil mai multe, noi am calibrat pe anul trecut într-o anumită măsurătoare după ceea ce s-a depus anul trecut, că vor fi 5.000 de proiecte noi pe PNDL faza a doua. Astăzi, deci mai avem până diseară, și se lucrează la foc continuu la Ministerul Dezvoltării pentru a prelua proiecte, tocmai pentru a arăta că este un program național de succes, este un program național de succes, că altfel nu se venea să se depună, până astăzi sunt peste 8.000 de proiecte depuse de primari, de tot ceea ce înseamnă spectrul aleșilor locali din țara noastră, indiferent, cum spuneau la începutul discuției noastre, de culoarea politică. Și acesta este un argument față de ceea ce spuneam la începutul..., că s-a întâmplat la începutul săptămânii și arată, în Parlament, și arată că acest program național funcționează. Eu vă rog frumos, dincolo de festivism și ceea ce se întâmplă, împreună cu Sevil, să discutați și o să discutați, acesta este rostul venirii noastre astăzi aici, aplicat pe ceea ce înseamnă PNDL, pe cea ce înseamnă Ministerul Dezvoltării, dincolo de chestiunile frumoase. Hai să facem lucruri. Sevil a făcut cred că peste 25 de județe, în care a fost și a făcut întâlniri cu primarii, cu consilierii județeni, cu parlamentarii, întâlniri practice, și aceasta este și rugămintea mea să se întâmple astăzi aici, dincolo de faptul că mă simt - și chiar te rog să ai, în județul ăsta m-am născut, așa că să fi mai îngăduitoare... mai
generoasă la discuțiile pe care le veți avea. Dar, din păcate, chiar știu lucrurile astea, nu din cărți, știu că vin acasă la părinți. Din păcate 20 de ani, și iarăși nu are legătură și nu vreau să fie interpretat acest lucru, în niciun fel, dar e o realitate, 20 de ani din punctul meu de vedere ca și nativ cărăşan, 20 de ani județul nostru a stat pe loc. Prea puține lucruri s-au făcut dacă vă uitați, comparativ cu alte județe ca și dezvoltare, ba chiar din contra. Poate la începutul anilor '90 Carașul avea altă forță față de ceea ce este acuma. Lucrurile astea nu se pot întâmpla decât printr-un efort comun, administrativ, politic, fără patimă, dacă vrem să urnim, să pornim căruța din loc. 
Acesta este îndemnul meu pentru dumneavoastră, să lăsați de-o parte orice chestiuni care țin de altceva decât de administrație, să faceți administrație, să știți că Ministerul Dezvoltării, celelalte ministere sunt deschise la orice propuneri constructive care vin din partea dumneavoastră și eu spuneam că la mine la birou ușa e deschisă tot timpul, Sevil nu are ușă, așa că puteți intra oricând ca să depuneți proiecte pentru comunitățile dumneavoastră. 
Nu vreau să ajung în 2020, când vin acasă, la mama, să merg pe aceleași drumuri, să nu se întâmple ceva în județul unde m-am născut. Dar lucrurile astea nu se pot întâmpla doar că sunt eu prim-ministru și că avem discuția de azi, se întâmplă împreună cu dumneavoastră, dacă cu Consiliul Județean, cu primăria, cu consilierii județeni, cu parlamentarii dincolo de culoarea politică, dacă facem acest efort comun, și acesta este îndemnul meu pentru dumneavoastră, de a vă uni forțele și de a face acest efort comun pentru a reporni motoarele județului Caraș-Severin. Vă mulțumesc mult de tot.

 

Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu management-ul Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița

 

Întâlnirea premierului Sorin Grindeanu cu conducerea Universității Eftimie Murgu Reșița

 

Conferință de presă

[Check against delivery]

 

Sorin Grindeanu: În primul rând, vă spun că sunt emoţionat, pentru că e o vizită specială pentru mine. Într-un fel, m-am întors acasă. Primii 18 ani ai vieţii mele i-am petrecut în Caraş, Caransebeş, şi normal că iubesc Caraş-Severinul şi cărăşenii. Sunt, într-un fel, extrem de preocupat de situaţia pe care dvs. o aveţi în judeţ, pe care o cunosc foarte bine. Faptul că anii de după Revoluţie, din păcate, şi-au pus o amprentă nu tocmai pozitivă în dezvoltarea judeţului se vede. Se vede şi s-a văzut şi azi în ceea ce a însemnat vizita sau vizitele pe care le-am făcut în Reşiţa. Vă spuneam că ştiu îndeaproape, că mai reuşesc să mai merg şi la părinţi, la Caransebeş, şi atunci ştiu foarte bine realităţile judeţului. 
Dar, revenind, doamna vicepremier probabil că o să spună mai multe de la întâlnirea de lucru cu toţi primarii din judeţul Caraş-Severin, de ceea ce înseamnă PNDL 2, ceea ce înseamnă depunerea de proiecte, toate cele 5.000, deşi acum am înţeles că am ajuns la peste 8.000 de proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, asta arătând un succes, un succes început în 2012, la Ministerul Dezvoltării... 2013, la Ministerul Dezvoltării, condus atunci de vicepremierul Liviu Dragnea, un program care continuă, cum vă spuneam, faza a doua - PNDL 2. 
Dar, legat de Universitate, ştiţi cu toţii situaţia campusului, căminului şi a cantinei de acolo. Am avut o discuţie, astăzi, cu conducerea Universităţii. Vor fi în situaţia, dacă lucrurile merg ca până acum, să piardă şi ceea ce s-a investit peste 24, dacă nu mă înşel, de milioane de lei. Mai le lipsesc două milioane, astfel încât întreg proiectul să poată fi dus la bun sfârşit. Proiectul e în fază de 90 şi ceva la sută finalizat, printr-un efort pe care înţelegem să îl facem, ca şi Guvern, vom ajuta Universitatea să finalizeze acest proiect, sigur dânşii rămânând să-şi calibreze performanţa educaţională. Există o tradiţie, sunt de acord, dar numărul din ce în ce mai scăzut de studenţi trebuie... aici nu mai putem noi interveni, ci tot ceea ce înseamnă performanţă a Universităţii şi, prin finalizarea acestui proiect, noi încercăm să oferim infrastructura necesară. Restul ţine de dânşii. 
Pe componenta UCMR este situaţia pe care dvs. cred că o cunoaşteţi foarte bine, din păcate. O emblemă a industriei româneşti, nu doar cărăşene sau bănăţene, se află în această situaţie. Dânşii sunt furnizori pentru industrii-cheie de la noi din ţară, fie că vorbim de energie hidroelectrică, fie că vorbim de o componentă de apărare, chiar şi pe transporturi, situaţia economică în care se află acum nu le permite să intre în competiţie cu alte companii de acelaţi tip, fiind în insolvenţă. Ştiţi toată treaba. Eu i-am asigurat de următorul lucru: 1 - cât mai rapid, în judeţul dvs. şi la Reşiţa, va veni ministrul economiei. De ce? Vă şi spun de ce, că, aşa, fără  a se întâmpla ceva şi să rămână doar la stadiul de vizită, nu rezolvăm nimic. Noi, prin bugetul de anul acesta, pe Apărare am alocat 2% din PIB. Mare parte din investiţiile - şi am spus cu toţii acest lucru - din investiţiile pe care le vom face în sectorul apărării dorim să se desfăşoare în industria românească, în industria autohtonă, astfel încât să reuşim să o dezvoltăm, să reuşim să creăm noi locuri de muncă, să dăm un impuls acestei industrii româneşti. Ar fi o componentă pe care se poate dezvolta şi UCMR-ul. O alta, care e la fel de importantă, o să avem în parlament, în perioada următoare, ceea ce şi domnul preşedinte a spus de foarte multe ori, şi noi am spus de la guvern, acea lege a investiţiilor strategice, un cadru, mai exact, pe care îl vom face în concordanţă cu Comisia Europeană, nu vreau să fiu greşit înţeles. Dar acolo, în special, vor fi investiţii care se vor duce spre trei mari domenii: transporturile, energia şi apărarea, astfel încât acest cadru legislativ pe care îl vom crea să impulsioneze proiectele de dezvoltare pe aceste trei domenii. De asemenea, va ajuta - acest cadru - va ajuta UCMR-ul, fiind furnizor pe toate cele trei componente. Şi în transporturi, şi pe apărare şi, mai ales, pe sectorul energetic, fiind furnizori pentru Hidroelectrica. Închei, că deja am vorbim poate prea mult, spunându-vă că îmi doresc ca tot ceea ce şi-au propus ca proiecte primarii dvs., Consiliul Judeţean, să se întâmple până în 2020, să putem să spunem despre judeţul Caraş-Severin, judeţul de suflet al meu, să putem să spunem, în 2020, că am repornit economia judeţului şi tot ceea ce în momentul ăsta - cei din Timişoara nu mă aud, deşi văd că e presă şi din Timişoara - tot ceea ce poate înseamnă acest fenomen de migraţie dinspre Caraş spre Timiş, prin condiţiile pe care le oferă Caraşul, acest fenomen să se diminueze, dacă nu să fie eliminat. Asta e ceea ce îmi doresc pentru 2020 să facem în Caraş şi, oricum, o să văd îndeaproape dacă se va întâmpla acest lucru la dvs. Mulţumesc!

 

⃰  ⃰  ⃰

Reporter: Dle premier, spuneaţi, şi la Consiliul Judeţean şi aici, că doriţi, în 2020, să veniţi acasă, să vă întoarceţi acasă, o să veniţi acasă la sfârşit de săptămână, /.../, dar nu pe drumurile de acum. Ştiţi, cărăşenii au nevoie, şi simt să spună lucrul ăsta, au nevoie de o scurtătură de autostradă spre o altă legătură, adică o autostradă care să treacă şi prin judeţul nostru. Sunteţi acolo, dacă nu acum, când? Dacă acum, când Grindeanu este acolo, când, nu?

Sorin Grindeanu: Aşa cum ştiţi, chestiunea de infrastructură proastă nu este valabilă doar în Caraş-Severin, este o problemă naţională, lipsa autostrăzilor şi tot ceea ce ţine de infrastructură. Tot aşa de bine ştim că avem un Master Plan, Master Plan aprobat printr-o hotărâre de guvern, acel Master Plan care ne spune şi culoarele de autostradă şi ce se finanţează. A fost aprobat printr-o hotărâre de guvern, anul trecut. Tot ceea ce înseamnă dezvoltare de infrastructură pe fonduri europene trebuie să se întâmple conform acelui Master Plan. Dvs., sau noi, în Caraş, ca să nu zic altcumva, din păcate, pe Master Plan, pe Master Planul actual, nu se află pe culoarele niciunei autostrăzi. Noi - şi aici v-aş ruga să priviţi lucrurile în ansamblu, naţional - în primul rând cred că este bine să terminăm ceea ce durează de prea mult timp, şi anume Culoarul IV de autostradă, de la intrarea de la Nădlac până la Bucureşti, şi eventuala legătură cu centură, pe Bucureşti, spre Constanţa. Sunt lucruri extrem de importante pentru noi. Dar, ca să putem să facem aceste lucruri, trebuie să umblăm la ce vă spuneam mai devreme, la o lege a investiţiilor strategice, să grăbim acele etape; de prea multe ori studiile de prefezabilitate, fezabilitate, contestaţii, proiecte, eventuale exproprieri ş.a.m.d. durează mai mult decât execuţia în sine. Şi de aceea dorim să facem aceste schimbări.

Pot să vă dau o veste bună, chiar dacă nu este de aici, că ieri am avut o discuţie cu ministrul transporturilor şi cu directorul CNAIR şi au reuşit să mute, pentru început, câteva proiecte din loc, ce păreau blocate, şi anume: Sibiu - Piteşti. Şi ieri s-au depus - acolo sunt cinci loturi pe autostrada respectivă, păreau că şi studiile de fezabilitate sunt expirate, contractele ş.a.m.d. -, ieri s-au depus aceste studii de fezabilitate pentru Lotul 1 şi pentru Lotul 5, ceea ce este foarte important.

Infrastructura judeţeană din Caraş-Severin este o chestiune caree ţine şi de administrarea judeţului şi de ceea ce înseamnă accesul la fonduri europene. Pot să vă dau exemplul judeţului de lângă, unde este cea mai mare reţea de drumuri judeţene din ţară, aproape 1.500 de kilometri de drumuri judeţene sunt în Timiş. S-a investit foarte mult, s-au depus foarte multe proiecte, s-a mers şi pe PNDL, s-au depus şi pe fonduri europene. Astea sunt lucruri care, şi cu ajutorul Guvernului, dar şi pe ce însemnă proiecte europene, se pot face local. Sigur că îmi doresc să facem infrastructură peste tot, în ritmul în care putem şi avem şi resurse, dar şi autorităţile locale trebuie să înveţe, nu spun că aici este cazul, este valabil în foarte multe locuri, să înveţe, înainte de a merge să ceară bani, să spunem naţionali sau de la bugetul de stat, să depună pentru proiecte europene şi pe fonduri europene; au fost până în decembrie deschise anumite linii de finanţare pe POR, s-au redeschis, deci se pot face aceste lucruri. Mulţumesc.

 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei