Guvernul României



Marți, 17 Iulie

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 17 iulie 2018


I. PROIECTE DE LEGI
1.PROIECT DE LEGE pentru acceptarea Acordului de înființare a Băncii Asiatice de Investiţii în Infrastructură, încheiat la Beijing, la 29 iunie 2015 şi a Rezoluţiei nr. 40 privind admiterea României ca membru al Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, adoptată de Consiliul Guvernatorilor Băncii Asiatice pentru Investiţii în Infrastructură, la 12 mai 2017
2.PROIECT DE LEGE pentru completarea art.114 alin. (1) din legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art.55 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat
3.PROIECT DE LEGE privind înființarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică

II. ORDONANȚE DE URGENȚĂ
1.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esențiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei
2.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
3.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
4.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind achiziția centralizată de elicoptere şi simulatoare de zbor aparținând Ministerului Afacerilor Interne pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă
5.ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind prorogarea termenului de administrare a obligațiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii de către organele fiscale de la nivel județean şi al Municipiului Bucureşti de la data de 1 august 2018 la data de 1 noiembrie 2018
6.ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea art. 1 alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare
7.ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind imobilul “Sala Palatului”  și pentru modificarea unor acte normative
8.ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din cadrul Programului național privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
9.ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2001 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

III. HOTĂRÂRI
1.HOTĂRÂRE privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
2.HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.94/2006
3.HOTĂRÂRE pentru aprobarea Programului multianual strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară
4.HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Societatea ROMAERO S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei
5.HOTĂRÂRE privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Varianta ocolitoare Săcueni km 0+000 - km 7+623"
6.HOTĂRÂRE pentru completarea anexei nr.58 la Hotărârea Guvernului nr.1362/2001, privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vâlcea
7.HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Ideciu de Jos, judeţul Mureş
8.HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului comunei Săcuieu, judeţul Cluj
9.HOTĂRÂRE privind aprobarea stemei comunei Romanu, judeţul Brăila
10.HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului statistic naţional anual 2018
11.HOTĂRÂRE privind actualizarea datelor de identificare şi a valorii de inventar ale unui imobil aparţinând domeniului public al statului şi transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor-Penitenciarul Bacău în administrarea Ministerului Transporturilor, în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere-S.A a obiectivului de investiţii ''Varianta de ocolire Bacău''
12.HOTĂRÂRE privind numirea controlorului şef la corpul controlorilor delegaţi din cadrul Ministerului Finanţelor Publice
13.HOTĂRÂRE privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului-Complexul Sportiv Naţional ''Lia Manoliu''
14.HOTĂRÂRE privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
15.HOTĂRÂRE privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor
16.HOTĂRÂRE privind modificarea unor acte normative referitoare la Programul pentru compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor pentru pensionari
17.HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman
18.HOTĂRÂRE pentru aprobarea listei cuprinzând categoriile de informații secrete de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice sau de instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea sau în coordonarea acestuia, precum și termenele de clasificare aferente

IV. MEMORANDUMURI
1.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea semnării celui de-al Şaselea Protocol Adiţional la Acordul privind Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est
2.MEMORANDUM cu tema: Negocierea şi semnarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, privind constituirea şi activităţile echipelor mixte de patrulare la frontiera de stat comună
3.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea negocierii şi semnării Programului de cooperare culturală între Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale din România şi Ministerul Culturii din Palestina
4.MEMORANDUM cu tema: Măsuri necesare bunei gestionări şi administrări a pădurilor preistorice de fag care au fost incluse în lista Patrimoniului natural UNESCO din România, precum şi reprezentării României în cadrul Comitetului comun de management al proprietății
5.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea organizării concursurilor pentru ocuparea unui număr de 51 posturi vacante în cadrul Autorităţii Feroviare Române - AFER care funcţionează sub autoritatea Ministerului Transporturilor