Guvernul României



Miercuri, 21 Februarie

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker


Galerie foto

 

Întrevedere cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

 

Declarații de presă comune susținute de premierul Viorica Dăncilă, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și comisarul european Corina Crețu

[Check against delivery]

 

Jean- Claude Juncker: Doamnelor și domnilor,
Doamnă prim-ministru,
Iată, am fost mulțumit și fericit că în biroul meu a venit noua doamnă prim-ministru a României, pe care o cunosc foarte bine, pentru că doamna prim-ministru a fost nouă ani la rând membră a Parlamentului European, împreună cu Corina Creţu, şi, deci, Europa nu are niciun fel de secret pentru doamna prim-ministru din România. Într-adevăr, este al cincilea prim-ministru pe care îl întâmpin aici de la începutul mandatului meu şi să sperăm că acest ciclu se va opri şi că doamna prim-ministru va rămâne mai mult în funcţie pentru că, cumva, nu mai ştiu unde pleacă toată lumea cu care mă întâlnesc ca prim-ministru. Deci, domnul Iohannis a fost aici acum 15 zile, un preşedinte proeuropean, doamna prim-ministru la fel, Corina Creţu la fel. Iată, am evocat în timpul întrevederii noastre perspectiva președinției române pentru primul semestru din 2019. Într-adevăr, totul va fi încununat cu acest summit la Sibiu, Hermannstadt, cum am sugerat şi eu colegilor din cadrul Consiliului European, să desfăşurăm acest summit la Sibiu. Să sperăm că, cu această ocazie, vom putea să finalizăm, sau aproape să finalizăm, dezbaterile cu privire la perspectivele financiare, dosar foarte important pentru prietenii noştri din România. Deci, ar trebui să putem să determinăm liniile cele mai importante ale perspectivelor financiare, CFM, înainte de luna iunie 2019, pentru că programele puse în aplicare în urma adoptării perspectivelor financiare trebuie să fie gata începând cu 1 ianuarie 2020. Cel puţin în ceea ce priveşte politica de coeziune avem 100.000 de proiecte care trebuie să poată să fie, politic şi administrativ vorbind, și financiar susţinute. Deci, responsabilitatea viitoarei preşedinţii române este foarte mare aici, din această perspectivă. Şi am spus încă o dată doamnei prim-ministru faptul că sunt convins că Mecanismul de Cooperare şi Verificare cu privire la Bulgaria şi România ar trebui să fie ridicat, deci să fie terminat înainte de sfârșitul mandatului acestei comisii, aşa cum i-am spus prietenei mele şi că locul României, clar, este în Spațiul Schengen. Nu mai este niciun motiv să excludem România din aceste ambiții cetățenești care ţin de Spațiul Schengen.
Am evocat pe scurt şi aplicarea Planului Juncker în România, care îmi dă motive de bucurie pentru că, iată, România a reuşit să facă investiţii în proporție de 1,9 miliarde prin folosirea Planului Juncker FC, fondurilor FC. Deci lucrurile funcționează bine. Totuşi, câteodată putem avea impresia că anumite mijloace politice din România ar dori să-şi ia nişte libertăți în ceea ce priveşte aplicarea strictă şi respectarea regulilor statului de drept. Şi aici am vorbit împreună cu doamna prim-ministru şi am avut convingerea că, iată, se va face foarte mult pentru ca sistemul judiciar să funcționeze. Sperăm că nu va fi supus la încercări. Deci, Corina, putem să îți dăm cuvântul în acest sens.

Corina Creţu: Doamnă prim-ministru, mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră împreună cu domnul preşedinte şi vreau să vă felicit încă o dată pentru faptul că v-aţi asumat această responsabilitate de a conduce Guvernul României şi pentru faptul că sunteţi prima femeie învestită în asemenea funcţie după Revoluția din decembrie '89. În ceea ce priveşte portofoliul politicii regionale, împreună am avut o discuţie foarte aplicată ieri. L-am informat şi pe domnul preşedinte astăzi în legătură cu performanțele din exercițiul financiar anterior şi de faptul că lucrăm împreună pentru a debloca proiectele pentru actualul exerciţiu financiar.
Am vorbit bineînţeles şi despre viitorul cadru financiar post 2020, despre modul în care se va raporta România la toate acestea, chiar înainte de asumarea președinției Consiliului Uniunii Europene, anul viitor, şi îmi exprim toată încrederea în noul guvern că va face tot ceea ce este necesar pentru a performa atât în ceea ce priveşte absorbția fondurilor europene, cât şi în ceea ce priveşte modul în care România va asigura Consiliul de anul viitor. Din punctul nostru de vedere, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Juncker, din punctul de vedere al Comisiei Europene, noi vom avea o relaţie bună şi o bună cooperare. Vă mulţumesc foarte mult!

Viorica Dăncilă: Mulţumesc! Vreau să mulţumesc domnului preşedinte Juncker, să-i mulţumesc Corinei Creţu pentru deschiderea, prietenia pe care mi-au arătat-o, pentru încurajare şi pentru faptul că au spus şi au susținut în permanență drumul european pe care trebuie să îl aibă România. Aşa cum am promis, dimensiunea europeană va fi importantă pentru România, pentru Guvernul României şi vom face toate eforturile pentru a avea o cooperare corectă, transparentă cu instituțiile europene, respectiv cu preşedintele Comisiei Europene. Aşa cum a subliniat domnul preşedinte, am discutat despre preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, despre provocările la care trebuie să răspundă România şi, mai ales, despre ceea ce ne propunem noi să se întâmple în timpul președinției. Am vorbit despre CFM, despre faptul că ne dorim să se încheie un acord politic în timpul președinției României a Consiliului Uniunii Europene, am vorbit despre susținerea politicii de coeziune şi a politicii agricole comune, foarte importantă pentru România, am vorbit despre participarea domnului preşedinte la Summitul de la Sibiu, care trebuie să dea un semnal despre construcția europeană, şi în același timp, am menționat faptul că drumul european al României este legat de domnul preşedinte Juncker. Dânsul a fost preşedintele Consiliului European când România şi-a exprimat dorința de a adera la Uniunea Europeană, a fost prim-ministru al Luxemburgului când, în 2005, am semnat Tratatul de aderare şi iată că acum domnul Juncker este preşedintele Comisiei Europene atunci când România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Sperăm ca tot sub președinția domnului Juncker să putem să vorbim despre intrarea în Schengen a României. România îndeplinește toate condițiile din punctul de vedere al Comisiei şi, de asemenea, să fie ridicat MCV-ul, pentru că nu este normal ca România să preia președinția cu o sancțiune.
Cam acestea au fost subiectele discutate. Din punctul de vedere al Guvernului României vom avea o cooperare corectă şi transparentă, şi bineînţeles, că susținerea preşedintelui Comisiei este foarte importantă pentru Guvernul României, pentru România şi pentru români.

Reporter: Domnule preşedinte, aş vrea să vă întreb care au fost, concret, discuţiile în ceea ce priveşte justiția şi statul de drept din România în această întâlnire pe care aţi avut-o cu doamna premier Dăncilă şi care au fost asigurările pe care le-aţi primit că nu vor exista derapaje tocmai pentru ca MCV să poată fi ridicat până la finalul mandatului dvs? Şi, cu permisiunea dvs, aş vrea să o rog şi pe doamna premier să răspundă la această întrebare.

Jean-Claude Juncker: Am discutat despre problemele la care vă referiți dvs., într-o manieră foarte amicală. I-am spus doamnei prim-ministru că ar trebui ca, în anumite medii româneşti, să se evite a se da impresia în exterior că statul de drept, în anumite componente ale sale, este amenințat. I-am spus totodată doamnei prim-ministru, aşa cum i-am spus şi preşedintelui, că am încredere deplină în sistemul judiciar din România. Există în mai multe ţări din Uniunea Europeană probleme în ceea ce priveşte aplicarea strictă a regulilor statului de drept, evident că am evocat această problemă. Eu nu sunt neapărat foarte îngrijorat de situația din România. Ştiu că preşedintele României se ocupă şi el de acest lucru, veghează, ştiu că sistemul judiciar funcționează  și doamna prim-ministru ţine foarte mult la regulile statului de drept, la statul de drept, şi am observat deci tot ce se putea observa.

Viorica Dăncilă: Da, am avut această discuţie şi, într-adevăr, eu cred în libertatea justiției, cred în statul de drept, cred în faptul că trebuie luptat împotriva corupției, şi am specificat domnului preşedinte că atunci când va exista o îndoială trebuie să discutăm punctual, să nu vorbim la modul general, pentru a elucida sau a îndrepta ceea ce nemulțumește la nivel european. Şi cred că acest lucru, al unei bune cooperări punctuale pe lucrurile care nemulțumesc, şi nu la modul general, nu poate fi decât benefic atât pentru România cât şi pentru informarea instituțiilor europene.  

Reporter: Am o întrebare mai concretă pe această temă, atât pentru doamna prim-ministru, cât şi pentru preşedinte Juncker. Laura Kövesi, de la DNA, a spus că există un adevărat atac la adresa instituției pe care o conduce, din partea mai multor politicieni și oameni de afaceri din România. Aş vrea să mă refer şi la raportul privind DNA şi aş vrea să ştiu dacă s-ar putea să se ajungă la un proces prin care să fie "răsturnată" doamna Kövesi.

Viorica Dăncilă: Este o întrebare la care nu pot să vă răspund. Cred că justiția trebuie să fie independentă. Să vedem raportul pe care îl face ministrul justiției. Nu am avut nicio discuţie legată de acest aspect, pentru că eu cred că în justiție nu trebuie să intervină nimeni. Nu pot să vă răspund ce se va întâmpla. Vom vedea chiar mâine, am înțeles că ministrul justiției va veni cu acest raport în faţa opiniei publice, şi cred că acest lucru este important. Trebuie să lăsăm justiția să-şi facă datoria şi nu trebuie să intervenim nici din punct de vedere politic, nici din alte puncte de vedere asupra actului de justiție. Cred că aşa este corect şi cred că ceea ce se întâmplă acum în România, faptul că nimeni nu intervine, este un lucru bun.
În același timp, aş vrea ca toţi cetăţenii din România, indiferent de funcţia pe care o ocupă, să respecte directiva europeană care spune că există prezumția de nevinovăție până la condamnarea de către justiție. Justiția se înfăptuiește de către judecător, iar eu, ca eurodeputat timp de nouă ani de zile, om care am votat această directivă, aş vrea ca directivele europene să fie luate în considerare şi să fie aplicate nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană.

Jean-Claude Juncker: Am spus acum câteva minute că urmărim foarte îndeaproape toate elementele care trebuie analizate.

Reporter: Am o întrebare pentru amândoi, preşedintele Juncker şi doamna prim-ministru. Se referă la domnul Darius Vâlcov, unul dintre consilierii dvs apropiați, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare pentru acuzații de corupție și spălare de bani, dar este în continuare consilier. Aș dori să ne explicați acest lucru, de vreme ce ați afirmat că dvs. credeți în justiție și în sistemul judiciar și de asemenea aș dori să aflu opinia domnului președinte Juncker,  dat fiind că a spus că oricum crede că sistemul de justiție din România este unul puternic, așadar guvernul ar trebui să meargă în sensul acestei decizii judiciare.

Viorica Dăncilă: Ați folosit cuvântul ”apropiat”. Este consilier al premierului, este adevărat. Din câte ştiu eu, domnul consilier Vâlcov a fost condamnat nu definitiv şi am spus înainte că prezumția de nevinovăție trebuie să existe până la o condamnare definitivă. Este directivă europeană în acest sens, iar eu nu fac decât să respect o directivă europeană pe care eu în calitate de europarlamentar am votat-o în Parlamentul European. Dacă va fi o decizie definitivă, vă asigur că atitudinea mea va fi total schimbată.

Jean –Claude Juncker: Domnul la care vă referiți, nu este consilierul meu.