Guvernul României



Joi, 19 Aprilie

Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni


Galerie foto

Întâmpinarea președintelui Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni, de către prim-ministrul Viorica Dăncilă

 

 

Declarații comune de presă susținute de prim-ministrul Viorica Dăncilă și de președintele Consiliului de Miniștri Paolo Gentiloni

 

[Check against delivery]

 

Viorica Dăncilă: Buna ziua, salut prezența la București a domnului președinte al Consiliului de Miniștri al Republici Italiene, Paolo Gentiloni,și doresc să îi mulțumesc pentru convorbirile substanțiale pe care le-am avut într-o atmosferă cordială și constructivă. Vizita domniei sale are loc într-un moment simbolic, marcarea a două decenii de parteneriat strategic, respectiv un deceniu de la parteneriatul strategic consolidat. Dorința noastră, o dorință pe care am discutat-o, este de a consolida și de a întări relațiile bilaterale, relații bilaterale excelente pe care le avem și în acest moment. România și Italia sunt parteneri privilegiați, puternic legați din punct de vedere istoric, cultural și lingvistic și care împărtășesc aceeași viziune privind o Europă unită, solidară și puternică. Am agreat împreună cu premierul italian faptul că imediat ce se va constitui viitorul guvern italian, să avem o ședință comună care ar putea contribui la diversificarea, dar şi consolidarea cooperării sectoriale, foarte bune deja, între țările noastre, în domenii precum securitate și apărare, domeniile economice, energie, mediu, agricultură, justiție și afaceri interne, sănătate, cultură și educație. Am remarcat împreună cu satisfacție tendințele economice pozitive din ambele țări, context în care considerăm oportun să dăm un impuls relațiilor economice româno-italiene. Italia reprezintă un partener strategic pentru tara noastră, volumul schimburilor comerciale ajungând în 2017 la aproape 14 miliarde de euro, un nivel record pentru ultimul deceniu. De asemenea, asistăm în România la o prezență extrem de diversificată a investițiilor italiene, cu peste 21.000 de companii cu capital italian, prezența străină cea mai numeroasă și în aceeași măsură cea mai diversificată. Am discutat astăzi și despre importanța comunității românești din Italia, precum și de comunitatea italiană din România, ambele reprezentând o punte de legătură dintre cele două state. Am exprimat dorința de a contribui activ la discuțiile privind viitorul Uniunii Europene, inclusiv în perspectiva preluării președinției Consiliului Uniunii Europene de către România la 1 ianuarie 2019. Cred că împreună putem răspunde unor provocări precum Brexit-ul, cadrul financiar multianual, dar și viitorul Uniunii Europene post-Brexit. Discuțiile noastre s-au bazat pe o abordare unitară și am vorbit despre solidaritate în a răspunde și altor provocări care pot apărea la nivel european. L-am felicitat pe domnul prim-ministru Paolo Gentiloni pentru preluarea de către Italia a mandatului de președinte în exercițiu al OSCE în acest an, l-am asigurat de sprijinul ferm al României în eforturile de a gestiona provocările complexe la adresa securității din Europa. Aș vrea să mulțumesc încă o dată domnului Gentiloni pentru deschiderea pe care a manifestat-o în privința aspectelor pe care le-am avut pe agenda discuțiilor și să-l asigur de întreaga mea disponibilitate în aprofundarea colaborării bilaterale dintre România şi Italia.În final, domnule Gentiloni, doresc să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat României pe durata mandatului dumneavoastră și să vă urez mult succes în activitatea viitoare.

Paolo Gentiloni: Vă mulțumesc! Mulțumesc doamnei prim-ministru Dăncilă! Întâlnirea noastră este un prilej de a întări relațiile care sunt deja excelente. Trebuie să reamintim pe bună dreptate că baza acestor relații este una care se fundamentează, într-adevăr, pe relațiile culturale și lingvistice și trebuie practic să reafirmăm aceste poziții internaționale. Țările noastre sunt implicate la nivelul UE și al Alianței Nord-Atlantice și sunt susținute de relații economice excelente. Așa cum reamintea și doamna prim-ministru, în 2017 am atins cifra record de 14 miliarde de euro interschimb comercial, iar Italia este cel de al doilea partener comercial al României. Avem 25.000 de societăți italiene prezente și active în România. În parte, acestea sunt întreprinderi mici și mijlocii, iar altele sunt bănci sau întreprinderi sau societăți italiene. Și suntem interesați de investiții în sectorul agricol, inovarea tehnologică, energie, credite, sectorul apărării și în numeroase alte sectoare. Relațiile noastre sunt întărite și de prezența foarte relevantă a unei comunități române în Italia, 1.300.000 de persoane. Poate că este cea mai consistentă comunitate română prezentă în străinătate. Vă asigur că este vorba de cea mai consistentă comunitate străină prezentă în Italia. Și am convenit împreună cu doamna prim-ministru Dăncilă că nivelurile de integrare de-a cursul anilor au fost din ce în ce mai bune și sunt în acest moment satisfăcătoare. Acolo unde intervin probleme, guvernele noastre se angajează să intervină pentru a le soluționa. În final, am convenit împreună cu doamna prim-ministru asupra faptului că consultările dintre țările noastre trebuie să continue și în cadrul unor întâlniri bilaterale la nivelul celor două guverne. Suntem foarte interesați de acest lucru, tocmai pentru că noi considerăm prezența foarte importantă și interesul italian în România nu ca pe un fapt întâmplător, temporar, ci ca pe unul strategic. De aceea îi mulțumesc doamnei ministru și vom continua observațiile noastre și discuțiile noastre în cadrul unui prânz de lucru. Mulțumesc!