Guvernul României



Marți, 15 Mai

Primirea de către prim-ministrul Viorica Dăncilă a ambasadorului Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan


Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 15 mai, pe ambasadorul Republicii Armenia la București, Sergey Minasyan, în vizită de prezentare la debutul mandatului diplomatic în România.

Premierul Viorica Dăncilă a evocat fundamentele solide ale relațiilor bilaterale româno-armene, reprezentate de îndelungata tradiție de cooperare și bună înțelegere dintre poporul român și poporul armean. Șeful Executivului român a amintit că România a fost  una dintre primele țări care au recunoscut independența Republicii Armenia și prima țară care a stabilit relații diplomatice cu Erevanul. În context, înaltul demnitar român a urat succes noului prim-ministru armean în îndeplinirea mandatului pe care și l-a propus. 

În același timp, premierul Viorica Dăncilă și-a exprimat convingerea că relațiile româno-armene vor continua să se dezvolte în perioada următoare, evocând valoarea simbolică a coincidenței celor două centenare istorice sărbătorite, anul acesta, în România și în Republica Armenia. Prim-ministrul României a accentuat importanța conferirii unui nou impuls cooperării în plan economic, inclusiv prin intermediul Comisiei mixte interguvernamentale româno-armene pentru cooperare comercială, economică și tehnico-științifică.

De asemenea, șeful Executivului român a reiterat susținerea pentru dezvoltarea relațiilor UE-Armenia, evidențiind oportunitățile create prin semnarea, la 24 noiembrie 2017, în marja Summit-ului de la Bruxelles al Parteneriatului Estic, a Acordului de Parteneriat Consolidat și Cuprinzător între Uniunea Europeană și Republica Armenia.

La rândul său, ambasadorul Republicii Armenia a reliefat, între prioritățile mandatului său, intensificarea contactelor bilaterale, inclusiv cu utilizarea oportunităților oferite de derularea la Erevan, în luna octombrie 2018, a reuniunii la vârf a Organizației Internaționale a Francofoniei, precum și dinamizarea relațiilor economice bilaterale. Ambasadorul Sergey Minasyan și-a exprimat satisfacția față de politica României în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, în particular în ceea ce privește situația minorității armene din România.