Guvernul României



Luni, 18 Martie

Vizita premierului Viorica Dăncilă la Fabrica Ford din Craiova


Galerie foto

Declarațiile premierului Viorica Dăncilă la Fabrica Ford din Craiova

[Check against delivery]

Doamna comisar european,

Domnule președinte al Companiei Ford,

Domnule președinte al Consiliului Județean,

Domnule primar,

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Sunt încântată de ceea ce Ford a dezvoltat în ultimii ani la Craiova și am felicitat întreaga echipă atât pentru contribuția pe care o aduce la creșterea economică a regiunii, cât și pentru implicarea în viața comunității prin susținerea unor proiecte importante pentru craioveni.

Industria auto este unul dintre sectoarele cheie de creștere economică și am prezentat conducerii companiei măsurile de sprijin și facilitățile fiscale pe care Guvernul României le oferă pentru dezvoltarea acestui sector, cu beneficii de ambele părți.

Faptul că în ultimii ani, industria auto din România a beneficiat de o creștere constantă, iar anul trecut țara noastră a înregistrat o producție record de autoturisme dovedește că suntem pe drumul cel bun și că România oferă un climat benefic pentru mediul de afaceri.

Salut noile proiecte de investiții ale companiei Ford, cu beneficii economice și sociale importante.  Este un semnal puternic de încredere în economia românească și o premisă de dezvoltare pentru întreaga regiune. Iar buna colaborare cu autoritățile locale a avut un rol important în acest sens.

Am discutat și despre soluțiile identificate de Guvernul României pentru accelerarea unor investiții majore în domeniul infrastructurii. După cum știți, cele mai multe dificultăți proveneau din legislația stufoasă, cu proceduri greoaie, care generau întârzieri nepermise ale unor proiecte așteptate și de cetățeni și de mediul de afaceri. Guvernul a acţionat asupra cauzelor şi a modificat Legea achiziţiilor publice şi Legea parteneriatului public-privat, astfel încât să deblocăm proiecte importante.

Anul acesta am suplimentat bugetul investițiilor cu 15,7 miliarde de lei față de anul trecut, din care 6 miliarde sunt infrastructura de transport. Acum, că legea bugetului a fost promulgată, putem accelera lucrările pentru drumurile expres și autostrăzi și pentru alte proiecte de infrastructură.

Totodată, Guvernul României a susținut constant producătorii auto Ford și Dacia prin încurajarea populației să achiziționeze autoturisme noi. Anul trecut am majorat numărul de tichete Rabla de la 30 de mii la 50 de mii. Vom continua acest sprijin, inclusiv prin simplificarea și flexibilizarea programului Prima Mașină.

Ca prim-ministru, sunt însă preocupată și de crearea de noi locuri de munca și creșterea veniturilor angajaților. Deși creșterea câștigului mediu salarial în industria auto se situează peste rata câștigului salarial pe economie, am convingerea că este loc de mai bine, îndeosebi în ceea ce privește partea de componente auto.

Am avut o discuție foarte bună cu conducerea Ford, am văzut oportunitățile dar am văzut și provocările cărora Guvernul României trebuie să le dea un răspuns și sunt convinsă că atât în ceea ce privește infrastructura, în ceea ce privește drumurile expres și autostrăzile, dar și calea ferată, Ministrul Transporturilor va veni cu vești bune astfel încât să încurajăm industria auto și industria componentelor auto. Vă mulțumesc, multumesc gazdelor noastre,îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean, domului primar, îți mulțumesc Olguța Vasilescu, mulțumesc Companiei Ford pentru primirea călduroasă și dialogul constructiv pe care l-am avut. Vă mulțumesc.

 

Vizitarea secțiilor Montaj General și Producție Motoare din cadrul Fabricii Ford Craiova

 

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu Ian Pearson, președintele Ford România, și Andrew McCall, vicepreședinte Relații Guvernamentale în cadrul Ford Europa