Actualitate

Vineri, 21 Aprilie

Declarația premierului Sorin Grindeanu cu privire la atentatul de la Paris

[Check against delivery]

Reporter: Domnule premier, ați văzut ce s-a întâmplat aseară, în Franța, cum vedeți ce s-a întâmplat acolo, mai ales că sunt și alegeri la sfârșitul săptămânii?

Sorin Grindeanu: În primul rând, dați-mi voie să transmit condoleanțe familiei polițistului decedat și să transmit solidaritatea noastră; de asemenea, transmit gândurile noastre bune celor răniți, astfel încât, starea lor, sperăm, să evolueze înspre bine. Totodată, condamnăm astfel de atacuri, care trebuie nu doar să fie condamnate, ci cred că este nevoie de o prevenție mult mai bună. La lucrurile acestea cred că autoritățile din fiecare țară știu cel mai bine cum să răspundă.Transmit, încă o dată, solidaritate și condoleanțe familiei polițistului francez decedat și sprijinul nostru autorităților franceze în a combate ceea ce, iată, se întâmplă, din păcate, tot mai des în Europa. Mulțumesc!



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei