Actualitate

Vineri, 08 Iulie

Discursul premierului Dacian Cioloş în cadrul Forumului Internaţional al Alimentaţiei: "Investim în viitorul agriculturii"

 

[Check against delivery]

Dacian Cioloş: Doresc în primul rând să mulţumesc Think Tank-ului european "Farm Europe" pentru decizia pe care a luat-o de a organiza această dezbatere în România. Ştiu că acest think tank european care funcţionează în paralel cu structurile de reprezentare ale organizațiilor agricole europene, cum este Copa-Cogeca, intenţionează să lanseze în perioada următoare în acest an, anul viitor o serie de dezbateri în mai multe state membre din UE legate de agricultură, de alimentație, de spaţiul rural, de viitorul agriculturii în UE şi mă bucur că în acest program de dezbateri au inclus şi România. Deci, mulţumesc pentru această oportunitate pe care ne-o oferiți nouă, celor din România, de a ne exprima legat de punctele noastre de vedere în ceea ce privește viitorul agriculturii europene. Sigur, eu, dată fiind situația mea şi de fost ministru al agriculturii, fost comisar european, acum prim-ministru, nu o să vin eu acum cu puncte de vedere personale legate de viitorul agriculturii europene, ci mai degrabă o să ridic anumite teme care mie mi se par importante de a fi dezbătute. Şi sper că dvs, cei din sală, atât invitații din celelalte state membre europene, dar mai ales cei care reprezintă diferite instituții şi sectoare din agricultura din România, să folosiți acest prilej şi să vă faceți auzite părerile despre cum vedeţi agricultura românească în interiorul UE. Aş vrea înainte de a intra în acest subiect legat de agricultură să spun câteva cuvinte legate de context. Această dezbatere şi acest ciclu de dezbateri mi se par cu atât mai importante cu cât dincolo de ce se va întâmpla în 2020 când în mod normal ar trebui să ne gândim din nou la un nou buget european, la noi adaptări ale politicilor comunitare, conjunctura actuală europeană face că suntem într-un moment în care se regândește, se redefinește realitatea europeană, în urma referendumului britanic. Trebuie să recunoaștem faptul că dincolo de specificitatea acestui referendum, pentru că el vizează un stat membru al UE, modul în care dezbaterea a fost organizată în jurul acestui referendum şi mai ales dezbaterea pe care a suscitat-o după finalizarea lui ne arată că la nivel european suntem într-un moment în care avem nevoie să ne asumăm regândirea proiectului european în ansamblul său. Trebuie să recunoaștem o realitate: UE cu 28, încă, de state membre este diferită de UE cu 6, cu 9, apoi cu 12 şi chiar cu 15 state membre. Sau, altfel spus, procesul de extindere al UE care a început în 2004 a marcat profund UE. Eu continuu să cred şi să susţin că a marcat-o în sens pozitiv, pentru că a extins această zonă a păcii europene, aproape a dublat practic suprafața UE prin această extindere, este unicul proiect la nivel internaţional de această anvergură, este fără precedent la nivel internaţional şi tocmai de aceea avem nevoie din când în când de răgazul în care să regândim acest proiect pentru ca el să poată să progreseze. Şi eu sunt convins că n-are altă cale acest proiect european decât să progreseze, să evolueze, şi aici vreau să transmit un mesaj foarte clar Europei din partea României, că România nu concepe altă cale decât cea europeană. Noi, spre deosebire de alții, am încercat şi singuri să ne descurcăm şi am văzut, dat fiind şi contextul geopolitic în care trăim şi contextul economic, că oricât de greu ar fi să trăim împreună cu alții, e oricum mai ușor decât să ne descurcăm singuri. Deci, din această perspectivă, cred că cel puţin pentru noi, pentru România, mesajul este foarte clar: România vrea să rămână în UE, România vrea ca UE să evolueze şi să fie în măsură să țină mai mult cont de așteptările cetăţenilor europeni. Şi avem nevoie de o Uniune Europeană care să fie în măsură să ia mai mult în considerare decât în trecut așteptările cetăţenilor de la bază, să nu mai trăiască oamenii cu impresia că se decid niște lucruri care sunt apoi impuse cetăţenilor europeni acolo, la Bruxelles, şi că suntem capabili la nivel european să ne ameliorăm instrumentele de decizii politice şi cetățenești care să fie în măsură să integreze așteptările oamenilor de la bază. Pe noi ne interesează cu atât mai mult ce se întâmplă în perioada următoare la nivel european cu cât nu doar faptul că fiind stat membru, iată, de aproape zece ani de zile, anul viitor o să se împlinească zece ani de când România este membră al UE, pentru prima dată în 2019, şi începem să ne pregătim de pe acum, România va trebui să-şi asume şi o responsabilitate formală în conducerea UE, prin faptul că va trebui să asigure președinția Consiliului UE într-unul din semestrele din 2019. În mod normal suntem planificați acum pentru al doilea semestru 2019, dar în funcție de ce se va decide legat de asumarea sau nu a Marii Britanii președinției care era planificată anul viitor, s-ar putea chiar să trebuiască să ne asumăm această responsabilitate a președinției Consiliului chiar mai repede, în primul semestru din 2019. Deci, oricum, trebuie să ne pregătim pentru asta şi 2019 va fi şi anul în care nu doar se vor pregăti alegerile pentru un nou Parlament European, pentru o nouă Comisie Europeană, dar vor începe să fie regândite şi bugetul european, noul buget european şi, de ce nu, probabil şi anumite reforme ale unor politici sectoriale. Deci, cu atât mai mult, responsabilitatea pe care o avem să ne implicăm într-o adevărată dezbatere legat de ce vrem noi de la UE, ce vrem noi, România, de la UE şi de la politicile ei mi se pare semnificativă. Şi nu o dezbatere demagogică sau populistă, ci una în care chiar să ne exprimăm puncte de vedere bine documentate, pornind de la o bună cunoaștere a ce se întâmplă în UE şi totodată de la ce vrem noi de la UE. Pentru că în primii ani după ce am aderat la UE am trăit încă acel sindrom al periferiei UE în care ne plângeam că lucrurile se decid la Bruxelles şi ele ne sunt impuse într-un fel sau altul, iată, după prima serie de reforme ale unor politici sectoriale europene, de când am intrat în UE avem în aceste politici sectoriale şi lucruri care să fie mai adaptate la nevoile noastre, inclusiv în politica agricolă comună, şi aş îndrăzni să spun chiar prin excelenţă în politica agricolă comună. Dar asta presupune şi responsabilitate, trebuie să ne asumăm acum implementarea acestor politici şi să obținem şi rezultate. Spuneam că e nevoie să ne spunem tare şi cu vocea ridicată nu doar păsurile şi așteptările, dar şi propunerile pe care le avem pentru UE în viitor şi pentru agricultura europeană. Politica agricolă comună este o politică fundamentală a UE, este prima politică comunitar europeană, practic, şi cu adevărat europeană care, mai mult, a știut să evolueze şi să rămână politică comunitară odată cu evoluția UE şi odată cu extinderile succesive ale UE. Şi suntem în situația astăzi în care putem spune că este una din politicile europene care vizează practic toate statele membre, în sensul că nu veți găsi un stat membru în UE, de la cel mai mare până la cel mai mic, care să nu fie interesat de politica agricolă comună, de conținutul ei, de viitorul ei şi care să nu dorească să se regăsească specific în această politică. Este o politică comunitară, dar care tratează şi probleme locale, şi asta este un alt element de specificitate al ei. Nu conține doar elemente care să impună standarde comune şi uniforme tuturor statelor membre, ci conține foarte multe instrumente care sunt adaptate la specificitatea unui stat membru sau altul. Şi mi se pare important să fim în măsură în viitor, chiar şi, acum, cu UE cu 28 de state membre, să păstrăm această specificitate a politicii agricole comune, adică să-i păstrăm acest nucleu dur de spirit comunitar, de reguli comune şi de principii comune care să ne permită tuturor să acţionăm şi să concurăm în mod echitabil pe o piaţă comună, dar care să ne permită în același timp să punem în valoare şi specificul teritorial al agriculturii, adică să ținem cont de specificul pe care îl avem într-o regiune sau alta a UE.

Politica agricolă comună este o politică care a scos, aş îndrăzni să spun, Europa din foame, la începuturile ei şi care a făcut din Uniunea Europeană cel mai mare exportator de produse alimentare din lume. Deci este o politică care a ştiut să transforme Europa şi eu sunt convins că dacă vom şti să o folosim în mod inteligent, ea ne va permite să transformăm şi agricultura europeană, şi agricultura românească, dacă vom fi în măsură să ne asumăm aplicarea acestei politici în mod specific, ținând cont de nevoile pe care le avem în România şi nu doar să ne gândim la cum să absorbim mai mult fondurile care ne sunt alocate. Nu asta după părerea mea e problema cea mai importantă, ci inteligența cu care vom şti să absorbim aceste fonduri.

În dezbaterea de astăzi cred că e important să tratăm din nou acest subiect, care este proiectul Europei, a UE pentru agricultorii săi, în acest context de dezbatere privind viitorul Uniunii Europene, şi de asta sunteţi şi dumneavoastră astăzi în sală, care este proiectul sectorului agricol pentru Uniunea Europeană. Noi în sectorul agricol avem de foarte multe ori obiceiul să ne referim doar strict la ce ne interesează pe noi în agricultură, în alimentație şi să cerem de la autorități să ne rezolve problemele specifice ale sectorului. Cred că în viitor ca să fim credibili şi să fim ascultați trebuie să fim în măsură să avem puncte de vedere în sectorul agricol şi despre alte politici sectoriale conexe cu agricultura, pentru că dacă ne focalizăm doar pe ce ne interesează nu vom mai fi luaţi în seamă în dezbaterile generale care au loc la nivel european şi atunci încet-încet agricultura va deveni marginală în preocupările politice şi în preocupările politicienilor şi vă spun asta acum şi din experiența faptului că am trecut cel puţin temporar şi de o altă parte a baricadei, când trebuie să tratez în calitate de prim-ministru şi alte teme şi simt cât de mult sectorul agricol e absent, aproape absent atunci când au loc dezbateri care merg dincolo de strict problema subvenţiilor în agricultură, a prețului terenurilor agricole, a TVA-ului la alimente şi aşa mai departe. Sunt o serie de alte chestiuni legate de politicile sociale, legate de politicile de mediu, legate de politicile de energie, unde agricultura trebuie să aibă puncte de vedere şi să arate modul în care acest sector merge dincolo de interesul agricultorilor şi este un sector care privește o preocupare a întregii societăți. Pentru că dacă nu vom reuși să facem asta, cum vă spun, încet-încet, agricultura va deveni marginală. Gândiți-vă că odată cu progresul agriculturii în Europa, populația agricolă sau parte din populația activă care se ocupă de agricultură este în scădere. Or să ne spună şi colegii care organizează această dezbatere, şi la nivel european, populația agricolă, numărul fermelor este în scădere, continuă de la un an la altul, ceea ce înseamnă că ponderea agricultorilor în societatea activă europeană va fi în scădere şi vocea pe care o are la nivelul populației europene va fi în scădere dacă nu ştim să punem problema agricolă într-un sens mai larg decât strict preocupările sectorului. Şi acum revenind la agricultura din România, gradul de dezvoltare al agriculturii de la noi este diferit faţă de gradul de dezvoltare a agriculturii din alte state membre. Aici nu vreau să mă plâng şi eu aşa cum se plâng alții, spunând că suntem cel mai puţin dezvoltați, nu suntem cu agricultura cea mai puţin dezvoltată, avem în România, România e suficient de mare ca şi ţară, ca şi stat membru ca să avem şi să putem vorbi şi de o agricultură performantă, pe suprafeţe mari, şi de o agricultură pe suprafețe mai mici care are nevoie de modernizare. Dar oricum, agricultura la nivel european este un sector, aşa cum spunea şi Achim, un sector care are sectoare care sunt încă în criză şi care au nevoie de o adaptare a instrumentelor politicii agricole.

Referindu-mă în continuare la agricultura din România, vreau să profit de această ocazie si să spun câteva cuvinte şi legat de plățile directe care au fost un subiect dezbătut şi politic în aceste ultime luni. Au fost într-adevăr întârzieri în plățile directe din acest an şi eu sunt convins că discutând acum cu reprezentanți ai agriculturii din alte state membre care sunt chiar aici în sală, o să vă spună că acest gen de întârzieri au fost şi în alte state membre în anul acesta, dacă nu în toate statele membre. De ce? Pentru că e primul an când se aplică noile scheme de plată rezultate în urma noii politici agricole comune. Şi vedeţi, mai ales dumneavoastră, agricultorii că avem acum mai multe scheme de plată care ţin mai mult cont de nevoile unui sector sau altul, mai multe decât în vechea politică agricolă comună. Ca să avem aceste scheme de plată diferite, România, ca şi celelalte state membre, a trebuit în anii trecuți, din 2013, 2014, 2015, practic 2014-2015 să ia anumite decizii despre cum va folosi sau nu flexibilitățile pe care le permite politica agricolă comună reformată. Au fost - nu critic pe nimeni aici, probabil şi din motive obiective, şi din motive subiective - unele întârzieri cu deciziile care au fost luate privind schemele de plată specifice pe care România vrea să le aplice sau nu, pentru că ştiu că au fost o serie de dezbateri cu diferitele sectoare din agricultură, care şi-au dorit diferitele moduri de repartizare a fondurilor pe plățile directe şi s-au luat deci anumite decizii cu întârziere, s-a întârziat şi elaborarea sistemului IT de software pe baza cărora se fac plățile şi toate lucrurile astea s-au repercutat până la întârzierea plăților care au fost realizate şi care sunt în curs. În momentul de faţă, avem din câte mi-a spus domnul ministru şi nu vreau să intru prea mult în detaliu pentru că o să vă spună dânsul probabil sau i-am cerut chiar să comunice mai mult pe acest subiect, înţeleg că peste 95% din plățile la hectar au fost plătite, circa 1,4 miliarde de euro au fost plătiți, că săptămâna aceasta vor fi achitate şi ajutoarele naționale de tranziție pentru bovine şi pentru lapte şi că până săptămâna viitoare din ceea ce ne-au spus cei de la APIA, urmează să fie plătit şi sprijinul cuplat pentru sectorul vegetal şi pentru zootehnie. Însă, dincolo de aceasta, mi se pare că nu e normal ca astfel de situaţii, astfel de probleme să fie speculate politic. Bun, e firesc să fie discuții politice mai ales într-un an electoral, dar cred că e important să nu depășim o anumită limită a speculațiilor politice legat de aceste lucruri. Şi pentru a împiedica şi astfel de lucruri în anii următori, mă gândesc foarte serios şi vă supun atenției o idee, o să o supunem dezbaterii în perioada imediat următoare, mă gândesc să organizăm pe lângă APIA un Consiliu consultativ din care să facă parte reprezentanți ai organizațiilor agricultorilor, la fel cum avem Comitetul de monitorizare pentru PNDR, care se întrunește periodic, o dată la câteva luni, în care conducerea pe dezvoltare rurală discută cu Comitetul de monitorizare măsurile şi programele care se implementează, chiar dacă plățile directe şi ceea ce face APIA are un alt specific, cred că ar fi foarte util ca această comunicare între APIA şi agricultori să fie una directă şi să fie una formalizată într-un anumit fel, deci o să vă propun în săptămânile următoare un proiect de modificare a legii de funcţionare a Agenţiei de Plăţi, a APIA, în care să introducem şi această structură care să fie una formal-consultativă şi care să ne permită pe viitor să putem discuta toate lucrurile astea inclusiv atunci când apar probleme şi mai ales atunci când apar probleme din cauza proastei funcționări a administrației, ele să poată să fie discutate într-un cadru organizat şi nu doar speculate politic pentru că eu cred că pe termen lung asta nu folosește nimănui.

Acum, dincolo de asta şi de problematica asta a României, spuneam că mi se pare importantă această dezbatere pentru că e din nou momentul să ne punem întrebarea, gândindu-ne la viitorul agriculturii în Uniunea Europeană, care sunt aşteptările oamenilor faţă de agricultură, faţă de alimentaţie şi faţă de evoluţia spaţiului rural într-o Uniune Europeană cu 28 de state membre. Nevoia de hrană la nivel global este în creştere continuă, dar aşa cum vă spuneam, numărul agricultorilor este în scădere continuă în Uniunea Europeană. Şi atunci cu atât mai mult avem nevoie să ne punem întrebarea cum vom fi în măsură să facem faţă cerinţelor tot mai ridicate de hrană,cu un număr de agricultori care scade, şi să vedem dacă scăderea asta a numărului de agricultori e una normală, firească sau cât să înscrie nişte limite normale şi cât e rezultatul lipsei unor politici care să permită, atunci când vorbim de agricultură, nu doar o abordare în termeni cantitativi, de producţie de hrană, dar şi în termeni teritoriali, de rol al agricultorilor şi al agriculturii în buna funcţionare a societăţilor. Pentru că, cu siguranţă, creşterea productivităţii în agricultură şi deci creşterea competitivităţii agriculturii e esenţială pentru viitorul acesteia şi cu atât mai mult într-o ţară cum e România, însă cred că nu trebuie să uităm faptul că sectorul agricol spre deosebire de alte sectoare din economie are specificitatea că depinde foarte mult şi de oameni şi depinde mult mai mult de oameni decât alte sectoare din economie. Şi atunci, cu atât mai mult când vorbim de agricultură, trebuie să ne intereseze şi cifrele, calculele economice, dar trebuie să ne intereseze şi partea asta socială legat de oamenii care lucrează în agricultură. Dar în agricultură lucrăm nu doar cu oameni, ci lucrăm şi cu pământ, cu terenuri agricole şi aici aş vrea să supun dezbaterii, mai ales că e o dezbatere europeană, şi să supun atenţiei chiar şi partenerilor europeni, noi când vorbim de politica agricolă comună tratăm strict agricultorii şi alimentaţia, dar nu tratăm un alt factor de producţie important care este fondul funciar. Terenurile agricole sunt tratate strict din perspectivă comercială a pieţei comune şi chiar atunci când vorbim de tranzacţia terenurilor agricole la nivel european ele sunt tratate strict din perspectiva asta a unei mărfi sau a unui bun care este vândut şi tranzacţionat. Nu vedem şi latura lui patrimonială. Pentru că un teren agricol nu e o marfă care poate să fie vândut şi deplasat într-o parte sau alta, aşa cum se întâmplă cu majoritatea celorlalte mărfuri. Terenurile agricole sunt legate de o anumită zonă, de o anumită regiune şi sunt legate de viaţa şi de dezvoltarea unor comunităţi, pentru că ele nu pot fi mutate în altă parte. Şi atunci mă întreb dacă nu ar trebui să avem o dezbatere la nivel european şi despe valoarea asta patrimonială a terenurilor agricole. Vedeţi toate dezbaterile care au loc inclusiv în România: să nu ne vindem terenurile la străini, sau ce facem cu terenurile care nu mai aparţin comunităţilor locale. Şi cred că ar fi important ca în viitor, chiar dacă nu introducem fondul funciar în politica agricolă comună, pentru că problematica fondului funciar ţine de politica naţională, de suveranitatea naţională a fiecărui stat, şi deci nu poate să fie parte a politicii agricole comune, dar am putea avea eventual la nivel european un set de bune practici despre cum să tratăm problema funciară, nu doar din perspectiova strict comercială, ci şi din perspectiva asta patrimonială. Şi v-aş ruga să veniţi cu idei, cu puncte de vedere legate de acest lucru, pentru că ştiu că problematica asta a fondului funciar preocupă la fel de mult cum ea a stârnit pasiuni şi în România, legate de cât cumpără sau nu străinii terenurile agricole din România, şi din alte perspective problematica fondului funciar preocupă agricultori şi din alte state membre atunci când vorbim de instalarea tinerilor agricultori, de dimensiunea fermelor, de rolul agriculturii şi a terenurilor agricole, din perspectivă de protecţie a mediului sau în interes comunitar sau terenurile sau impactul dezvoltărilor imobiliare asupra fondului funciar. Deci toate lucrurile astea cred că ar fi bine să le tratăm cel puţin din perspectiva bunelor practici şi la nivel european. Acum, legat de viitorul politicii agricole comune, cred că atunci când vorbim de politica agricolă comună, de viitorul ei, avem nevoie nu doar să punem în vedere importanţa politicii agricole comunne, şi mie mi se pare asta din ce în ce mai evidentă, dar să tratăm conţinutul politicii agricole comune printr-un spirit critic şi pragmatic venit din sistem. Nu e suficient în Europa de astăzi, în care mai ales în lunile următoare şi în anii următori, cu siguranţă că se va dezbate foarte mult despre ce fel de Uniune Europeană vrem în viitor, pentru ca ea să răspundă mai mult aşteptărilor cetăţenilor europeni. Cei care ne ocupăm de agricultură şi de politica agricolă comună, noi ar trebui să venim nu doar cu apărarea şi susţinerea politicii agricole comune, ci şi cu un spirit critic şi pragmatic despre cum credem noi că ar trebui să evolueze politica agricolă comună şi să vedem, încă o dată, ce se aşteaptă de la, să înţelegem noi, cei care ne ocupăm de agricultură, ce se aşteaptă de la agricultură, de la alimentaţie şi de la spaţiul rural astăzi în Uniunea Europeană, pentru că atunci când vorbim de politica agricolă comună, din punctul meu de vedere, vorbim în primul rând de alimentaţie, care este principalul rezultat al agriculturii şi cea mai importantă preocupare a cetăţenilor europeni. Dacă vă uitaţi în sondaje de opinie la nivel european şi când îi întrebaţi pe cetăţenii europeni ce le spune lor politica agricolă comună, primele elemente vor fi cele legate de alimentaţie, de calitatea alimentelor, de suficienţa cantitativă a alimentelor. Deci politica agricolă comună înseamnă, în primul rând, alimentaţie, înseamnă spaţiu rural, înseamnă agricultori, deci care sunt aşteptările cetăţenilor europeni vizavi de lucrurile astea. Să ne uităm în mod pragmatic care e poziţia agricultorilor pe filiera lanţului alimentar şi o să vedeţi că din ce în ce mai mult dominanta în agroalimentarul din Uniunea Europeană se produce tot mai mult spre finalul lanţului alimentar, acolo unde se produce, se face procesarea şi comercializarea alimentelor şi de aici şi presiunea mare asupra producătorilor agricoli. Deci  şi astea sunt întrebări pe care trebuie să ni le punem, când ne gândim la viitorul politicii agricole comune, în ce fel realizăm sau asigurăm un echilibru între diferitele părţi ale lanţului agroalimentar şi cred că e important, atunci când vorbim de politica agricolă comună şi de viitorul ei, să nu ne referim doar la drepturi, drepturi de subvenţii, drepturi de plăţi, drepturi ale agricultorilor, ci să ne gândim în primul rând care sunt nevoile agricultorilor şi cum le putem rezolva prin astfel de politici comunitare. De ce spun asta? Pentru că am trăit şi experienţa asta direct, negociind o reformă a politicii agricole comune, când pornim de la o astfel de reformă, fiecare stat membru se gândeşte la care îi sunt acum drepturile financiare şi cum să facă să şi le apere cât mai bine şi cât mai mult cu putinţă. Presiunea pe buget european va fi foarte mare în anii următori, cu atât mai mult, cu cât Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, şi asta va înseamna un impact de 10 până la 15% pe bugetul european, un impact direct din primele estimări pe care le am. Deci clar presiunea pe bugetul european va fi mare şi mai ales pe politica de coeziune şi pe politica agricolă comună. Deci şi din perspectiva asta, cred că e important să ne gândim cum folosim cât mai bine bugetul politicii agricole comune, pornind de la adevăratele nevoi ale politicii agricole comune şi nu de la prezervarea unor drepturi câştigate în timp, în ultimii ani, de negocieri ale diferitelor reforme. Pentru că dacă nu vom fi în măsură, în cadrul sectorului agricol, să venim cu astfel de idei, se va trece la o reformă simplă prin tăiere. E atunci când nu reuşim să ne înţelegem, ştiţi că e cel mai simplu, tăiem procentual şi ce rămâne vedem cum împărţim. Ei, tocmai de asta, cred din timp ar trebui să avem astfel de discuţii cât mai pragmatice, ţinând cont de realităţile cu care ne confruntăm în momentul de faţă în Uniunea Europeană şi cum putem face ca reformele care vor veni să ne prindă cu lecţiile făcute şi cu idei cât mai bine şi cât mai precis conturate. Şi, sigur, nu în ultimul rând, când vorbim de evoluţia agriculturii la nivel european, să ne gândim şi la instrumentele de politică agricolă pe care le avem în momentul de faţă pentru a putea depăşi anumite crize, pentru a putea pune în valoare potenţialul agricol, dar să ne gândim şi la cum putem folosi alte instrumente, nefinanciare, pentru evoluţia agriculturii europene. Şi mă gândesc aici la sectorul de cercetare şi dezvoltare şi inovare. Putem dezvolta agricultura europeană nu doar investind mai mulţi bani în agricultură, şi avem nevoie clar să investim mai multe resurse financiare în agricultură, dar avem nevoie să investim şi indirect în agricultură, investind în cercetare şi dezvoltare. Şi aici fac o paranteză: România, înainte de a investi în cercetare şi dezvoltare, trebuie să investească în reforma cercetării şi a dezvoltării din agricultură. Altfel, punem banii într-o gaură neagră. Nu mă sfiesc să spun acest lucru, dacă n-avem curajul să reformăm sectorul de cercetare în agricultură, punem banii pe cercetare în agricultură într-o gaură neagră! Şi sunt perspective la nivel european acum pentru a investi în cercetare şi inovare în agricultură şi agroalimentaţie, pentru că există alocări financiare specifice, dedicate doar sectorului de cercetare-dezvoltare-inovare din agricultură. Deci haideţi să ne gândim şi la cum folosim cercetarea-inovarea pentru modernizarea agriculturii româneşti şi a agriculturii europene.

O să închei aici intervenţia mea, spunând în concluzie că eu am o certitudine: Uniunea Europeană are nevoie în perioada imediat următoare de proiecte care unesc, şi nu care dezbină, pentru că e foarte uşor să găsim proiecte care dezbină Uniunea Europeană, mai greu e să găsim proiecte şi să construim proiecte care construiesc în Uniunea Europeană şi care construiesc Uniunea Europeană. Şi eu sunt convins că politica agricolă comună a dovedit până acum că este o politică care construieşte în Uniunea Europeană, şi nu care dezbină Uniunea Europeană. Deci haideţi să arătăm că politica agricolă comună, care este una din politicile vechi, bătrâne, să spun aşa, ale Uniunii Europene, nu este bătrână în sensul de a fi prăfuită, ci este bătrână în sensul de a fi înţeleaptă şi de a putea împărtăşi din înţelepciunea adunată în aceste câteva decenii şi altor politici europene, care se caută pe sine în momentul de faţă.

Mulţumesc şi mult succes dezbaterilor pe care le organizaţi astăzi.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei