Actualitate

Marți, 09 Octombrie

Discursul premierului Viorica Dăncilă la Bucharest Forum 2018, organizat de Fundația Aspen România

Galerie foto 

[Check against delivery]

Viorica Dăncilă: Vă mulțumesc pentru invitația la acest eveniment prestigious, deja cunoscut în forumurile internaționale. Ne regăsim în prezent într-un context internaţional şi european marcat de transformări accelerate. Suntem un stat care şi-a atins obiectivele naţionale, de a reveni în Europa, din a cărei tradiţie facem parte. Suntem un aliat a cărui securitate şi siguranţă strategică sunt garantate în cadrul NATO. Trebuie, însă, să ne concentrăm pe obiectivele noastre externe pentru următorea etapă istorică. Voi încerca să mă refer la câteva elemente de viitor, pe care am putea să le vedem aşezate în jurul ideii de coeziune sporită. În primul rând, o coeziune sporită în plan naţional, în ce priveşte interesul general şi funcţionarea instituţiilor statului, în planul prosperităţii şi a accesului la oportunităţi, la nivelul fiecărui cetăţean şi in interesul unei dezvoltări economice echilibrate între regiuni şi mai diversificate în ansamblul naţional. De asemenea, am în vedere coeziunea socială în sens european. În mod natural, dincolo de acestea, trebuie să ne preocupăm, în următoarea perioadă, de convergenţa europeană. Ne aflăm în plină dezbatere asupra viitorului proiectului UE. Mai cu seamă, ne aflăm ca stat membru, în preajma asumării unui mandat de importanţă şi responsabilitate fără precedent la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. România poate îndeplini un rol european, pe măsura ponderii şi potenţialului nostru real în Uniune. Este vorba de participarea la un proces european avansat bazat pe ideea fundamentală de coeziune şi unitate europeană. România este un stat şi cu o societate pro-europeană. Viitorul UE este o temă de interes naţional pentru noi şi de aceea ne dedicăm, cu toată energia, ei. Preluarea, de către România, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, se înscrie în mod favorabil într-o perioadă de maturitate a anvergurii noastre europene. Vom investi experienţa noastră în priorităţi consistente, în beneficiul cetăţeanului, ca beneficiar primar al proiectului european. De altfel a fost adoptată o primă versiune a tematicilor de interes, a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, elaborate pe baza unui proces de consultare instituţională şi cu actorii sociali. Acestea sunt corelate cu agenda legislativă a Consiliului Uniunii Europene. Cei patru piloni de acţiune vizeză asigurarea unei creşteri durabile şi echitabile pentru toate statele membre, prin intermediul unui nivel sporit de convergenţă, coeziune, inovare, digitalizare şi conectivitate. Menţinerea unei Europe sigure, consolidarea rolului global al Uniunii Europene şi promovarea valorilor comune. În ceea ce priveşte procesul de reflecţie privind viitorul Uniunii Europene, evenimentul principal al agendei noastre va fi Summitul de la Sibiu. Primăvara viitoare va fi dinamică pe fondul viitoarelor alegeri europene şi a Brexitului. Trebuie să avem capacitatea de a ne respecta angajamentele asumate. România se va concentra pe evoluţiile care favorizează motivarea suplimentară a statelor din Balcanii de Vest în vederea angajării în mod ireversibil pe calea integrării europene. O atenţie deosebită vom acorda vecinătăţii estice, în deosebi în contextul aniversar a celor 10 ani de la procesul de lansare a Parteneriatului Estic. Pentru noi, la fel de importantă este consacrarea regiunii Mării Negre pe agenda Uniunii Europene, dar şi a Strategiei Dunării. Accentul va fi pus pe proiecte şi iniţiative concrete, care să aducă valoarea adăugată, clară pentru comunităţile şi cetăţenii din aceste zone. Nu doar România va avea o responsabilitate sporită în primul semestru al anului 2019. Pe fondul unor evoluţii globale, complexe, Uniunea Europeană are ea însăşi o responsabilitate sporită în plan internaţional. Dorim ca prin preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene să contribuim la asumarea acesteia ca prioritate. Am convingerea că pe mai departe, cheia viitorului nostru rămâne în unitate şi în coeziune. De altfel, mottoul preşedinţiei române este "Coeziunea, o valoare comună europeană". Vă mulţumesc şi mult succes la acest forum!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei