Actualitate

Joi, 29 Nov

Discursul premierului Viorica Dăncilă la Gala 100 pentru România, de la Ateneul Român

[Check against delivery]

Doamnelor și domnilor,

Dragi români,

Mă bucur să mă alătur Galei ”100 pentru Centenar”, un eveniment menit să promoveze valorile și elitele românești de peste hotare și pe cei care reprezintă cu mândrie România în lume.

Cu doar câteva ore în urmă am condus ședința solemnă de Guvern organizată la Alba Iulia pentru a celebra Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri. Am trăit o mare emoție, dată de însemnătatea istorică a acestui moment și de oamenii care l-au făcut posibil.

Celebrarea Centenarului Marii Uniri este despre conștientizarea idealului național și omagierea liderilor vizionari care l-au făcut posibil în 1918, dar, în același timp despre românii prezentului, care, prin ceea ce fac duc mai departe credința, valorile, simbolurile și tradițiile care ne fac unici în lume. Aceste fire trainice ne leagă și ne sunt repere indiferent de locurile în care alegem să trăim, să muncim sau să studiem. În același timp, ne inspiră și ne motivează să fim mai buni în ceea ce facem și să aducem plus valoare comunităților din care facem parte.

Am încredere că celebrarea Zilei Naționale în an Centenar trebuie să unească pentru ca avem cu toții o misiune: de a transmite generațiilor viitoare moștenirea primită de la înaintașii noștri.

Este un crez comun. Ne unește credința în bine și forța creativă a acestui popor, capacitatea românilor de a excela în toate activitățile în care pun suflet și investesc energie. Sunteți adevărate exemple pentru noi, iar succesul dumneavoastră este succesul României.

Aș vrea să transmit un mesaj pentru toți românii.

Să ne iubim țara! Să avem încredere că spiritul de unitate, deschiderea spre dialog și valorile comune reprezintă o fundație solidă pentru a construi împreună România pe care ne-o dorim cu toții pentru generațiile următoare.

La mulți ani, România! La mulți ani, români! Mă bucur mult că sunteți, astăzi, aici, și ne mândrim cu dumneavoastră. Știm despre succesul dumneavoastră! Este un succes în care ați investit multă muncă, multă energie și vă felicit din tot sufletul! La mulți ani!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei