Actualitate

Joi, 14 Martie

Discursul Prim-ministrului României la sesiunea de deschidere a celui de-al VIII-lea Summit al regiunilor și orașelor

Galerie foto

[Check against delivery]

Stimate domnule Președinte al Comitetului European al Regiunilor,

Distinși participanți,

Doamnelor și domnilor,

Îmi face o deosebită plăcere să particip, astăzi, la evenimentul de deschidere a celui de-al 8-lea Summit al regiunilor și orașelor, pe care România are privilegiul să îl găzduiască în acest an.

Faptul că acest eveniment are loc la București, în plin mandat al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, nu este deloc întâmplător! Ne-am asumat ca motto "Coeziunea, o valoare comună europeană” pentru că am vrut să transmitem un mesaj privind importanța acestui principiu în construcția unei Uniuni pentru cetățeni.

Cetățenii europeni au nevoie de spitale care oferă servicii medicale performante, școli bine dotate pentru a asigura educație de calitate, drumuri mai bune, siguranță, prosperitate, echitate și stabilitate. Pe scurt, o viață mai bună.

2019 este un an cu multe schimbări, însă trebuie să fie, în același timp, un an de continuitate. Agenda și evoluțiile la nivel european sunt marcate de provocări multiple, cărora trebuie să le răspundem prin coeziune, unitate și solidaritate.

Încrederea oamenilor se câștigă în timp, dar se poate pierde într-o clipă. Avem resursele, capacitatea și forța necesare nu doar să păstrăm, ci să creștem încrederea în proiectul european, prin continuarea investițiilor care au adus prosperitate pentru mii de regiuni, orașe, comunități locale.

De la această premisă am început mandatul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, sub semnul dialogului deschis și constructiv cu dumneavoastră, cei care promovați și reprezentați interesele cetățenilor. Avem un țel comun și sunt convinsă că împreună reușim să întărim încrederea în valorile fundamentale care ne unesc.
 
Doamnelor si domnilor,

Dezbaterea de astăzi reprezintă o platformă extrem de utilă pentru conturarea viitorului european. Ne dorim o Uniune Europeană puternică, unită, solidară, care lucrează, astfel încât nicio persoană, niciun oraș, nicio regiune să nu fie lăsate în urmă.

Milioane de oameni simt, în viața de zi cu zi, beneficiile concrete ale politicilor de dezvoltare europene. Prosperitatea pe care o oferă apartenența la proiectul european este rezultatul politicilor de dezvoltare, între care coeziunea are un rol fundamental.

Perioada în care România deține Președinția Consiliului Uniunii Europene se suprapune peste această etapă de redefinire a proiectului european pentru următorul deceniu. Avem astfel ocazia de a fi implicați mai activ în acest proces, mai mult chiar decât în cei 12 ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană.

Acum suntem parte a acestui demers important și este nu doar o onoare, ci o datorie să participăm activ, articulat, consistent la decizia cu privire la viitorul Uniunii Europene.

Prin motto-ul pe care l-am ales pentru Președinția României la Consiliul UE, am urmărit conectarea la dezbaterile actuale în plan european, am dorit să subliniem faptul că cetățenii europeni trebuie să resimtă beneficiile pe care ni le aduce Uniunea Europeană în viața de zi cu zi.

Politica de coeziune trebuie continuată și întărită în viitoarea programare bugetară având în vedere rolul esențial pe care îl are atât în reducerea decalajelor între regiuni, cât și în stabilirea unor legături solide între comunitățile noastre. Însă trebuie să dovedim mai multă putere de acțiune și de anticipare a provocărilor, astfel încât să fim pregătiți să oferim soluțiile așteptate de către cetățenii europeni.

În România avem o expresie care definește foarte sugestiv puterea unității: ”Unde-s doi, puterea crește”. Unde sunt mai mulți, putem deveni de neînvins in fața oricăror provocări.

Distinși participanți,

Motto-ul nostru reflectă importanța recunoașterii și întoarcerii la fundamentele construcției comunitare, prin declinarea coeziunii în toate dimensiunile sale: coeziune politică, coeziune economică, coeziune socială și coeziune teritorială. Nu avem timp de pierdut! Europa trece prin schimbări fundamentale și este datoria noastră să oferim cât mai rapid siguranța unei comunități puternice, care merge înainte unită și capabilă să-și protejeze interesele și cetățenii.

Avem nevoie de o Europă mai integrată, coezivă, construită pe obiective și direcții de acțiune consensuale, cu respectarea valorilor și principilor fundamentale europene și evitarea fragmentărilor. Avem nevoie de o Europă ale cărei regiuni și orașe sunt puternice. Aceasta presupune în primul rând o legătură mai strânsă între autorități și cetățeni, iar definirea proiectelor să fie făcută pornind de la așteptările acestora.

Doamnelor și domnilor,

Agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene este una densă, prin care ne-am propus să contribuim la definirea proiectului european pentru următorul deceniu.

Acțiunile noastre au în centru preocuparea pentru consolidarea creșterii economice, stimularea investițiilor și protejarea cetățenilor în fața provocărilor de natură socială și economică.

Distribuirea fondurilor după 2020 reflectă modul în care va arăta Uniunea Europeană în viitor și accentul pe care îl vom pune asupra dezvoltării durabile și echitabile pentru toate statele membre.

Cadrul Financiar 2021 - 2027 trebuie să aducă un echilibru între politicile generatoare de creștere și convergență și răspunsul la provocările mai recente cu care ne confruntăm la nivel european.

La finalul negocierilor privind viitorul buget multianual politica de coeziune trebuie să rămână principala strategie de investiții. Avem nevoie să investim în continuare în comunitățile noastre pentru a oferi tuturor pârghiile necesare să se dezvolte echilibrat. Investițiile în orașele noastre înseamnă mai multe locuri de muncă și venituri mai mari pentru cetățeni.

Valoarea coeziunii este subliniată de dubla ei calitate – de valoare europeană comună și expresie a unității și solidarității dintre statele membre ale Uniunii, regiunile, orașele sale și cetățenii săi.

Politica de coeziune a reușit să furnizeze strategii de dezvoltare integrată, care reunesc proiecte din cele mai diferite domenii - infrastructură, tineret, resurse umane și mediul de afaceri, dezvoltare urbană, protecția mediului, cercetare, inovare, schimbări climatice și eficiența energetică.

Avem în România multe exemple care evidențiază beneficiile politicii de coeziune, iar românii știu că dezvoltarea din ultimii 12 ani se datorează, într-o mare măsură și fondurilor europene, fapt ce se reflectă și în nivelul ridicat de încredere în proiectul european.

Mai mult, politica de coeziune a creat parteneriate și punți de legătură între instituțiile europene și regiunile și orașele Europei, iar proiectele derulate au adus Uniunea Europeană mai aproape de cetățeni, au condus la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi, iar toate aceste realizări constituie cu adevărat valoare adăugată europeană.

Regiunile și orașele europene prezintă însă în continuare numeroase diferențe, au potențial și probleme diferite, au tradiții și condiții de dezvoltare diverse. Cu toate acestea, în ultimii ani, cooperarea informală în domeniul coeziunii teritoriale și dezvoltării urbane a fost întărită, fiind adoptate măsuri coordonate și fiind abordate aceleași principii care conduc la depășirea provocărilor.

Vreau să mulțumesc încă o dată Președintelui Comitetului Regiunilor, pentru semnalul puternic pe care l-a transmis încă de la debutul discuțiilor referitoare la viitorul cadru financiar, cu privire la necesitatea continuării acestei politici ca o politică ce se adresează tuturor regiunilor și orașelor, dacă dorim cu adevărat un viitor mai unit, mai incluziv, mai ecologic și mai prosper pentru Uniunea Europeană.

Stimați participanți,

Schimbările demografice, migrația, evoluțiile pieței muncii, dar și progresul tehnologic impun o mai mare flexibilitate și agilitate la nivelul politicii de coeziune.

Este nevoie de o Europă conectată pe deplin la principiile Pilonului European al Drepturilor Sociale, pentru a oferi oportunități egale și acces pe piața muncii, condiții mai bune de muncă, incluziune și protecție socială puternice, dar și acces uniform la servicii de calitate.

Progresul economic este strâns legat de progresul social.

Mai mult ca oricând este nevoie să investim în oameni, să îi sprijinim să devină mai competitivi, să dobândească noi cunoștințe, să aibă acces la aceleași facilitați, oriunde s-ar afla. Noi trebuie să le asigurăm accesul la servicii performante de sănătate, la educație de calitate, oriunde ar locui ei. Fie ca sunt într-un oraș mare sau într-o localitate mică.

Doamnelor și domnilor,

Stimați participanți,

Facem parte dintr-o mare familie și ca în orice familie pot apărea diferențe de opinie.  Să facem din diversitatea opiniilor un factor de progres pentru un viitor stabil, mai bun pentru generațiile viitoare. Suntem toți în jurul aceleiași mese. Să fim deschiși la dialog si constructivi,  să luam toate lucrurile bune să le punem în practică pentru cetățenii noștri.

Am convingerea că Declarația de la București va contribui definitoriu la pregătirea Agendei Strategice 2019-2024 și că împreună vom transmite un semnal ferm de încredere în viitorul Uniunii Europene.

Să le oferim cetățenilor ce așteaptă de la noi:  o Uniune mai puternică, mai prosperă și mai aproape de ei!

Vă mulțumesc!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei