Actualitate

Duminică, 27 Decembrie

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu unele aspecte ale legii privind pensiile speciale

COMUNICAT DE PRESĂ


Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu unele aspecte ale Legii privind pensiile speciale
 

În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecțiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene (Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurararea finanțării pentru indemnizațiile nou create.
În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. In plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat.

 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei