Actualitate

Luni, 10 Septembrie

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis

Galerie foto

 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 10 septembrie 2018, pe consilierul federal Ignazio Cassis, șeful diplomației elvețiene, aflat în vizită în România.

În cadrul convorbirilor a fost subliniat nivelul bun al relațiilor dintre România și Confederația Elvețiană atât în plan bilateral, cât și la nivelul organizațiilor internaționale.

Au fost menționate relațiile economice bilaterale dinamice, dar și potențialul încă neexploatat al acestora, de natură să stimuleze investițiile elvețiene în România și schimburile economice bilaterale.

Totodată, șeful Executivului de la București și consilierul federal Ignazio Cassis au discutat despre relația Uniunii Europene cu Elveția, din perspectiva Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor. Discuțiile au evidențiat, de asemenea, poziții comune privind o serie de dosare de actualitate, precum și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale.

Înaltul oficial român a menționat și cooperarea bună dintre cele două state în cadrul Programului de cooperare româno-elveţian vizând reducerea disparităților economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. Prin intermediul acestui program, România a beneficiat de finanțare în valoare de 181 milioane franci elvețieni pentru proiecte în domenii precum: securitatea, stabilitatea și sprijinul pentru reforme (securitatea frontierelor, capacitatea de management la nivel local și regional, modernizarea sistemului judiciar etc.), mediul și infrastructura, promovarea sectorului privat, inclusiv a exportului, finanțarea IMM-urilor, dezvoltarea socială și a resurselor umane.

 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei