Actualitate

Marți, 11 Iunie

Întrevederea premierului Viorica Dăncilă cu Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătate și siguranța alimentelor

Galerie foto 

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 11 iunie 2019, o întrevedere cu Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătate și siguranța alimentelor. La întrevedere a participat, de asemenea, Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Pe agenda discuțiilor s-a aflat subiectul bolilor transfrontaliere, un pericol comun pentru statele și economiile europene. Premierul Viorica Dăncilă a transmis comisarului european asigurarea implicării totale a autorităților române în lupta de prevenire și combatere a acestor boli. Totodată, a mulțumit interlocutorului său pentru întregul sprijin, tehnic și financiar, acordat României pentru stoparea evoluției și eradicarea virusului pestei porcine africane.

De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a arătat că România va continua să acționeze, pe durata mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, dar și ulterior, în scopul asigurării alimentației sănătoase a populației și a gestionării eficiente a resurselor alimentare.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei