Actualitate

Marți, 24 Iulie

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu omologul său din Republica Irlanda, Leo Varadkar

Galerie foto 


Conferinţă comună de presă a premierilor român şi irlandez

[Check against delivery]

Viorica Dăncilă: Este pentru prima dată, după 15 ani, când un prim ministru irlandez vizitează România şi acest lucru este cu atât mai important, cu cât ne aflăm într-o perioadă deosebită: aniversarea Centenarului României şi pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului UE de către România la 1 ianuarie 2019, dar şi discuţiile ample privind viitorul UE.

Am avut împreună cu domnul prim ministru discuţii constructive care au făcut referire atât la agenda bilaterală, cât şi la teme de interes pe agenda europeană. Am salutat faptul că, anul trecut, schimburile comerciale dintre România şi Irlanda au atins un vârf istoric de peste 500 de milioane de euro. Ne bucură prezenţa în România a 892 de companii irlandeze şi dorim să extindem cooperarea economică şi comercială. În acelaşi timp, ne dorim ca investitori din Irlanda să vină în România, încurajăm şi investitori din România să meargă în Irlanda şi, în acest sens, am discutat cu domnul prim ministru despre modificarea Legii achiziţiilor publice, dar şi despre Legea parteneriatului public-privat. Ştim experienţa şi expertiza Irlandei în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat şi ne dorim să avem un schimb de bune practici, motiv pentru care am hotărât să iniţiem un grup de lucru.

În acelaşi timp, vrem să îi mulţumim domnului prim-ministru pentru aprecierea de care se bucură comunităţile româneşti din Irlanda. Irlanda este printre statele membre ale Uniunii Europene în care copiii români beneficiază, în şcolile publice, de cursuri de limbă, civilizaţie şi cultură românească.

Am discutat despre potenţialul pe care îl au cele două ţări în ceea ce priveşte cooperarea şi am hotărât că trebuie să întărim cooperarea sectorială.

Aşa cum am spus la început, am abordat şi teme de pe agenda europeană. Am vorbit despre cadrul financiar multianual şi am stabilit că trebuie să există un echilibru între politicile noi - mă refer la apărare, cercetare, migraţie, Erasmus+, protejarea frontierelor - şi politicile tradiţionale privind politica de coeziune şi politica agricolă comună (PAC). Ştim cât de important este sectorul agricol atât pentru România, cât şi pentru Irlanda, şi de aceea am hotărât să susţinem punctele comune în cadrul politicii agricole comune, punctele care avantajează cele două ţări, cum ar fi tineretul, încurajarea tinerilor să vină către agricultură sau protejarea împotriva dezastrelor. Am vorbit şi despre politica de coeziune şi l-am invitat domnul prim-ministru să participe la conferinţa pe care o vom organiza la Bucureşti pe 30 octombrie, anul acesta. Am vorbit despre Brexit, am vorbit despre viitorul Uniunii Europene şi, bineînţeles, despre prezenţa la summit-ul care va avea loc la Sibiu, pe data de 9 mai, anul viitor.

Vreau să îi mulţumesc încă o dată domnului prim-ministru pentru abordarea constructivă şi sper ca această vizită în România să dea startul unei cooperări mult mai fructuoase şi mult mai strânse între România şi Irlanda, atât în plan bilateral, cât şi în plan european.

Leo Varadkar: Vă mulţumesc foarte mult! Sunt încântat să o întâlnesc pe doamna prim-ministru Dăncilă, astăzi, aici. Doresc să-i mulțumesc pentru primirea foarte cordială pe care ne-a făcut-o. Sunt surprins să aflu că e prima vizită a unui prim-ministru irlandez în 15 ani, așadar, cred că este momentul să relansăm relațiile dintre cele două țări. Am mai fost prezent în România ca student, aceasta este prima mea vizită aici în calitate de prim-ministru, dar cred că anul viitor, pe măsură ce România va susţine preşedinţia Consiliului European, toţi membrii cabinetului irlandez vor face vizite în România, ceea ce va reprezenta o bună ocazie pentru relansarea relațiilor bilaterale.

 Am fost încântat să aflu că, în mandatul dumneaei de parlamentar european, doamna Dăncilă a fost prezentă timp de două săptămâni în capitala Irlandei, Dublin, şi am invitat-o să revină oricând i-o va permite agenda dumneaei încărcată.

Am căzut de acord asupra faptului că relaţia bilaterală între România şi Irlanda a devenit din ce în ce mai puternică în ultimii ani. Avem o comunitate foarte mare, numeroasă, de români în Irlanda - în jurul a 70.000, ceea ce reprezintă cam 1,5% din populaţia ţării. Este o comunitate foarte apreciată, o comunitate bine integrată, la care ţinem. Sunt cei mai buni ambasadori ai României în Irlanda, și-au adus o contribuție importantă atât la economia cât și la societatea irlandeză.  Aşa cum a menţionat şi doamna prim-ministru, se predă limba română în şcolile irlandeze.

Am discutat despre legăturile comerciale și de afaceri dintre țările noastre. Schimburile comerciale s-au dublat în ultimii zece ani. Șase din principalele zece companii irlandeze sunt prezente în România, iar eu mă voi întâlni cu o parte din reprezentanții lor, în această după-amiază.

Am avut o conversaţie foarte plăcută despre planurile României pentru prima preşedinţie a Consiliului Europei şi tema principală - coeziunea, o valoare comună europeană  - este una cu care ne identificăm și pe care o sprijinim. Va fi o preşedinţie extrem de ocupată, pentru că avem în martie Brexit şi în mai alegerile europarlamentare, încercăm să negociem un nou cadru multianual financiar, un nou buget european. Agenda este extrem de încărcată, luând în considerare şi faptul că, în mai, avem acea întâlnire de la Sibiu, unde vom discuta despre viitorul Uniunii Europene și al procesului de integrare.

Îi mulțumesc în mod deosebit doamnei premier pentru interesul arătat vizavi de preocuparea Irlandei la secțiunea Brexit, cu privire mai ales la Irlanda de Nord, și pentru sprijinul constant al României în ceea ce privește evitarea reîntoarcerii la "granita dura" dintre Irlanda de Nord și Irlanda.

În ceea ce privește bugetul, am discutat despre necesitatea ca bugetul UE să reflecte noile provocări, cum ar fi: intensificarea dezvoltării economice şi creșterea numărului locurilor de muncă, gestionarea migraţiei, cât şi a elementului de securitate externă, dar şi contracararea schimbărilor climatice, care, din câte am înţeles, cauzează inundaţii în România, în timp ce în Irlanda avem secetă. Şi am căzut de comun acord că trebuie să reformăm și să continuăm să susţinem, financiar, politici de succes precum politica de coeziune şi politica agricolă comună care este importantă pentru fermierii și zonele rurale din ambele țări.

De asemenea, am solicitat opinia și recomandări din partea premierului cu privire la situația din Moldova, precum și din Balcanii de Vest și Ucraina și, cu siguranță, România este o țară a cărei opinie o voi asculta atunci când mi se va cere să iau decizii și să formulez opinii cu privire la ceea ce se întâmplă în această parte a Europei. Am hotărât să creăm, în momentul de faţă, un grup de lucru care să se ocupe de partea de parteneriat public-privat, cu accent pe elemente de infrastructură şi transport, unde Irlanda deţine foarte multă experienţă.

Vă mulţumesc încă o dată, doamnă prim-ministru, pentru această discuţie foarte constructivă!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei