Actualitate

Luni, 22 Aprilie

Întrevederea prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, cu prim-vicepreședintele Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, Zhang Qingli, cu ocazia vizitei oficiale în România

Galerie foto

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 22 aprilie 2019, o întrevedere  cu prim-vicepreședintele Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, Zhang Qingli, cu ocazia vizitei oficiale în România, în fruntea unei delegații parlamentare.

Convorbirile au prilejuit abordarea principalelor teme de interes de pe agenda bilaterală, în contextul aniversării, în anul 2019, a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica Populară Chineză, și a 15 ani de la stabilirea Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare.

Șeful Guvernului României a salutat caracterul dinamic al dialogului politico-diplomatic și al cooperării economice, comerciale, al contactelor interumane, îndeosebi turistice, culturale și pe linia înfrățirilor dintre orașe și județe/provincii din România, respectiv Republica Populară Chineză.

În contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis mesajul că România va continua să contribuie activ la consolidarea Parteneriatului Strategic Cuprinzător UE-China și implementarea Strategiei UE privind Conectivitatea Europa-Asia, adoptată în luna octombrie 2018.

De asemenea, au fost discutate aspecte privind candidaturi ale României și Republicii Populare Chineze, în sistem multilateral.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei