Actualitate

Luni, 29 Iulie

Întrevederea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ambasadorul Republicii Franceze în România

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 29 iulie 2019, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Franceze în România, Michèle Ramis.

În cadrul discuției au fost abordate atât subiecte privind cooperarea în context european, cât și temele de interes pentru relația bilaterală. Astfel, a fost exprimată dorința continuării unei strânse colaborări pentru consolidarea agendei europene, inclusiv în contextul stabilirii noii arhitecturi a Comisiei Europene. Totodată, premierul român a subliniat interesul autorităților române pentru aprofundarea relației româno-franceze și pentru concretizarea demersului de actualizare a Foii de Parcurs a Parteneriatului Strategic.

Cu acest prilej, ambasadorul Franței a înmânat demnitarului român invitația transmisă de Edouard Philippe, prim-ministrul Republicii Franceze, de a efectua o vizită de lucru în Franța.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei