Actualitate

Luni, 29 Iulie

Mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României - 29 iulie 2019

Astăzi este ziua dedicată Imnului Național al României, expresie a conștiinței naționale care se afirma în zilele revoluției pașoptiste, căreia România de astăzi îi datorează un pas major pe drumul spre independență, unitate și garantare a libertăților cetățenești.
În cele mai înălțătoare momente ale devenirii națiunii române, de la Războiul de Independență până la Revoluția din 1989, ”Deșteaptă-te române” a fost intonat spontan și a răsunat din mii de piepturi, întărind coeziunea poporului român în aspirațiile sale legate de identitate și libertate.
Supranumit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”, grație puternicului mesaj național și social, cântecul revoluționar pașoptist a devenit imnul național al României după 1989, când țara noastră își recâștiga libertatea sub imperiul aceleiași emoții care i-a mânat în luptă pe predecesorii noștri patrioți.
Astăzi, intonarea Imnului Național al României  în cadrul ceremoniilor și evenimentelor oficiale arată tuturor că națiunea română este una puternică, liberă și demnă.  
Îi salut și îi felicit, cu acest prilej, pe toți cei care cinstesc Ziua Imnului Național al României. Respectul pentru trecutul eroic este o dimensiune fundamentală a atitudinii românești în fața istoriei, care trebuie încurajată și cultivată, astfel încât conștiința națională să rămână vie în sufletul tuturor celor care simt și trăiesc românește. Să întărim dragostea generațiilor viitoare pentru simblourile naționale ale României!
La mulţi ani!

Viorica Dăncilă
Prim-Ministru al României



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei