Actualitate

Luni, 14 Martie

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic: 124 de indicatori lipsă la începutul acestui an au fost remediați la nivelul celor 41 de Consilii Județene, în urma acţiunilor

La 3 luni de la prima monitorizare a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) cu privire la situația respectării prevederilor minimale de afișare a informațiilor/documentelor menționate în legislația transparenței, 124 de indicatori care lipseau la mijlocul lunii ianuarie au fost remediați de Consiliile Județene.  Situația actualizată este prezentată în documentul accesibil AICI. Rămânem în continuare în strânsă legătură cu reprezentanții unor Consilii Județene, cum ar fi cele din județele: Maramureș, Mehedinți, Brașov, Brăila, Călărași și Dolj până la actualizarea, și de către acestea, a listei documentelor cerute de legea nr. 544/2001 - legea privind liberul acces la informațiile de interes public, ca să fie publicate din oficiu pe pagina de internet.
Comparativ cu începutul, anului 2016 când mai bine de jumătate dintre Consiliile Județene nu aveau afișate, în spațiul public, documente de tipul: Lista cu categoriile de documente produse/gestionate conform legii, Bilanțul contabil pe anul 2014 sau Raportul aferent anului 2014 cerut de Legea nr. 52/2003 - legea transparenței decizionale, procentul celor care trebuie să depună eforturi în continuare pentru a își actualiza informațiile a scăzut, în urma discuțiilor inițiate de MCPDC și care s-au purtat direct cu CJ-urile cât și cu structurile asociative ale autorităților publice locale.
O îmbunătățire se observă în ceea ce privește completarea informațiilor privind lista achizițiilor publice pe anul 2015. 90% din Consiliile Județene, față de 60 % cât erau la mijlocul lunii ianuarie, au publicat, pe pagina de internet, aceste documente cerute nu numai în legislația specifică dar și, în mod frecvent, de societatea civilă. Din statistica actualizată, MCPDC a remarcat, în același timp, și faptul că unele Consilii Județene au introdus pe site-ul lor o secțiune dedicată Bugetului pe anul 2016, un element de noutate față de anii precedenți și care răspunde și el solicitărilor constante ale societății civile. 

Afişarea, din oficiu, a categoriilor de informații prevăzute de legea privind accesul la informaţiile de interes public, atât la nivel central cât și local, reprezintă unul dintre obiectivele strategice ale Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).  În acest sens, la propunerea MCPDC și a Cancelariei Prim-Ministrului, Guvernul României a aprobat recent  Memorandumul cu tema: Creșterea transparenței și standardizarea afișării informațiilor de interes public - disponibil AICI
Vor urmări în mod constant modul în care această  situație evoluează, în paralel MCPDC alături de MDRAP continuând consultările cu structurile asociative ale administrației publice locale (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România - UNCJR, Asociația Muncipiilor din România - AMR, Asociația Orașelor din România - AOR și Asociația Comunelor din România - ACOR), în vederea preluării, ca bună practică, a prevederilor Memorandumului, și la nivelul unităților administrativ-teritoriale din toată țara.
Pentru relații suplimentare, vă rugăm contactați Maria Smarandache, Consilier de Presă MCPDC la 0733 309 633 sau maria.smarandache@gov.ro



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei