Actualitate

Joi, 19 Octombrie

Participarea premierului Mihai Tudose la deschiderea Business Development Conference, eveniment din cadrul misiunii comerciale Trade Winds 2017

Galerie foto

 

Discursul premierului României, Mihai Tudose, la "Trade Winds"

 

Mihai Tudose: Distinși membri ai corpului diplomatic, doamnelor și domnilor, vă doresc și vorbesc din inimă, bine ați venit în România!

Sper că ați venit să rămâneți în România, bineînțeles pentru afaceri, și sperăm ca o mare parte din afacerea dumneavoastră să fie aici de durată.

Stimați participanți, România este una dintre cele mai mândre națiuni din Uniunea Europeană astăzi, când ne mândrim cu cea mai mare rată de creștere economică. Ne mândrim, pe lângă apartenența europeană și parteneriatul cu Uniunea Europeană și cu NATO și cu aniversarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii.

Avem în România foarte multe de oferit, de la potențial în zona de agricultură până la potențial extraordinar în industria high-tech, în IT, trecând prin producția industrială unde, din nou, ne mândrim cu o creștere de 8% a producției industriale față de anul trecut. Sunt convins că prezența în România a unor firme americane, a unor afaceri americane de renume mondial - și aș enumera doar ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni, împreună cu excelența sa, domnul ambasador Klemm, am fost împreună cu Ford, Raytheon, cu General Dynamics, cu Bell Helicopter, fără să-i nedreptățesc pe ceilalți am dat doar câteva nume dintre cei care au fost în ultimele două luni la guvern sau împreună, guvern-ambasadă.

Sunt convins că prezența în România a acestor mari firme americane, care au venit și au investit, au făcut transfer tehnologic, reprezintă un bun exemplu și o declarație, practic, a mediului de afaceri american pentru România. Cred că eforturile dumneavoastră, eforturile Departamentului de Stat pentru Comerț, le mulțumesc și pe această cale, eforturile Ambasadei SUA în România, personal domnului Hans Klemm, eforturile făcute de colegii mei din Guvern, vor avea rezultate, iar poate, de ce nu, peste alți 10 ani să facem o întâlnire de bilanț când să ne amintim cu drag de acest eveniment major în viața economică a României, în relațiile cu Statele Unite ale Americii, un moment de bilanț unde să fim mândri de ceea ce am început să realizăm astăzi.

Vă mulțumesc mult de tot că sunteți aici și vă urez succes!

 

Discursul susţinut de ministrului Culturii Lucian Romaşcanu, la recepţia oferită de Ambasada SUA cu prilejul Trade Winds 2017

 

***


COMUNICAT DE PRESĂ

 

Premierul Tudose: România are foarte multe de oferit în domeniul economic

 

Premierul Mihai Tudose a participat astăzi la sesiunea de deschidere a Business Development Conference, desfășurată în cadrul Trade Winds 2017, cea mai amplă misiune comercială guvernamentală din istoria regiunii Europei de Sud-Est.

”România este astăzi una dintre cele mai mândre națiuni din Uniunea Europeană. Ne mândrim cu cea mai mare rată de creștere economică, cu parteneriatul cu Uniunea Europeană și cu NATO, precum și cu aniversarea a 20 de ani de Parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Avem în România foarte multe de oferit, de la potențial în zona de agricultură, până la potențial extraordinar în industria High-Tech, în IT, producția industrială unde, din nou, ne mândrim cu o creștere de 8% față de anul trecut”, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose.

Șeful Executivului a salutat prezența în România a unor companii americane de renume mondial, precum Ford, Raytheon, General Dynamics, Bell Helicopters, care au investit, au făcut transfer tehnologic, și a apreciat că reprezintă un bun exemplu și ”o declarație a mediului de afaceri american pentru România”.

De asemenea, premierul Tudose și-a exprimat convingerea că acest eveniment major în viața economică a României – desfășurarea Trade Winds 2017 la București – va avea rezultate concrete pe termen lung.

Guvernul României, în parteneriat cu Departamentul Comerțului din SUA, a organizat Business Development Conference, în cadrul Trade Winds 2017, la București, în perioada 18-20 octombrie.

Trade Winds este o misiune comercială americană al cărei scop este să pună în legătură companiile americane și străine în vederea creării de parteneriate de afaceri.

Peste 100 de companii americane au venit la București și au avut contacte cu peste 215 companii românești, prilej pentru aceste firme să dezvolte proiecte comune.

Inițiativa Departamentului Comerțului al SUA de a organiza cea de-a 10-a ediție a Trade Winds în România și în alte patru state din Europa de Sud-Est - Bulgaria, Croația, Grecia și Serbia - demonstrează importanța pe care Administrația SUA o acordă acestei regiuni și, în mod special, țării noastre. Guvernul României a abordat cu importanța cuvenită acest forum economic de amploare și a oferit sprijin Ambasadei SUA și a Commerce Department. 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei