Actualitate

Miercuri, 29 Mai

Participarea premierului Viorica Dăncilă la deschiderea Conferinței la nivel înalt „Condiția femeii moderne – între empowerment, leadership și discriminarea de gen”, organizată în contextul deținerii de către România a Președinției Rotative a Consiliului UE

Galerie foto

Discursul premierului Viorica Dăncilă de la deschiderea Conferinței la nivel înalt „Condiția femeii moderne – între empowerment, leadership și discriminarea de gen”

 

Doamnelor și domnilor,

Stimată audiență,

Îmi face o deosebită plăcere să găzduim, la București, în cadrul Președinției românești a Consiliului Uniunii Europene, un eveniment dedicat rolului și statutului femeilor în societatea modernă.

În același timp, sunt onorată să mă pot adresa dumneavoastră ca femeie, ca om politic și, mai ales, ca prima femeie Prim-ministru al României, stat care deține Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Peste 50% din populația României este feminină, educatorii sunt în majoritate femei, multe femei sunt implicate în viața politică și civică - suntem deci coautoare, cu responsabilități depline, la multe dintre proiectele legislative prin care ne dorim să schimbăm lumea.

Ca prim-ministru al României, afirm în fața dumneavoastră că am început deja s-o facem. În Guvernul pe care îl conduc am promovat mai multe doamne în funcția de ministru, care au rezultate remarcabile și care pun in aplicare proiecte benefice pentru cetățeni.

La nivelul Partidului Social Democrat din România, am făcut, de asemenea, un pas important și am introdus principiul paritar în structurile de conducere ale partidului.

Ne dorim să promovăm acest principiu și la conducerea instituțiilor publice, pentru că extinderea valorificării capacităților de conducere și profesionale a femeilor va aduce o calitate superioară în activitatea instituțiilor publice.

Studii privind inițiativele femeilor-antreprenor plasează România într-un top 10 printre țările care acordă atenție acestui subiect, respectiv procentul afacerilor înființate și conduse de femei.

Sunt patru elemente cheie care permit femeilor să deruleze și să dezvolte afaceri de succes: cultura antreprenorială, accesul la servicii financiare de calitate, simplificarea birocrației și sprijinul acordat inițiativelor femeilor. Iar Guvernul este un partener de încredere în acest sens. Și cred că și doamnele antreprenor au simțit acest lucru gândindu-mă că, din cele peste 30.000 de firme înscrise în noua sesiune a programului Start-up Nation, aproximativ 44% sunt reprezentate de femei. Mă bucur să constat interesul doamnelor și să le încurajez să aibă încredere și inițiativă, iar noi vom veni în sprijinul lor.

Doresc să subliniez susținerea mea deplină pentru egalitatea de gen, un principiu fundamental aflat la temelia Uniunii și a culturii europene, o temă cu aplicabilitate transversală pe care mi-o doresc cât mai extinsă la nivelul politicilor Uniunii și căreia Președinția noastră i-a acordat un interes deosebit. Președinția noastră a susținut și va susține egalitatea de gen.

Nu putem considera  că valorile și principiile europene comune sunt respectate dacă nu este acordată atenția necesară egalității de șanse între femei și bărbați.

Nu putem vorbi de bunăstare socială pentru toți cetățenii Uniunii Europene fără o promovare a femeilor în toate domeniile vieții sociale, fie că ne referim la educație, la piața muncii, la antreprenoriat sau la funcții politice la cel mai înalt nivel.

Nu putem vorbi de drepturi și libertăți, dacă nu ne referim la victimele violenței domestice, pe care trebuie să le apărăm prin reglementări, mecanisme și instrumente juridice, promovate la nivel european.

În exercitarea mandatului nostru de Președinție Rotativă a Consiliului ne-am asumat o serie de obiective majore în acest domeniu:

Creșterea independenței economice a femeilor, pentru care trebuie să avem în vedere măsuri menite să contribuie la combaterea diferențelor de salarizare între femei și bărbați;  

În ceea ce privește media salariilor repartizate pe criterii de gen, România se poziționează pe primul loc în clasamentul statelor membre ale Uniunii Europene.

Cu toate acestea, vizăm în continuare noi politici guvernamentale pentru ca România să amelioreze indicele pentru egalitatea de gen calculat de Institutul European.

O altă dimensiune a acțiunii Președinției României vizează stimularea măsurilor menite să sprijine participarea femeilor la piața muncii și, în mod special, în funcții de decizie.

În acest sens, ne-am propus și mă bucur să pot afirma că am și adus la îndeplinire acest obiectiv de finalizare a negocierilor pe dosarul privind echilibrul dintre viața profesională și cea de familie a părințiilor și îngrijitorilor.

Doamnelor și domnilor,

Provocările economice din ultimii ani relevă rolul actual al femeilor în economie și hotărârea lor de a avea o importanță tot mai mare pe piața forței de muncă. Femeile sunt o parte tot mai semnificativă a forței de muncă, atât în România, cât și în Uniunea Europeană și, în tot mai mare măsură, membri întreținători pentru familiile lor.

Un studiu al Băncii Mondiale  arată că atunci când femeile au aceleași șanse ca și bărbații la o viață socială și politică activă, economiile și societățile respective prosperă. În general o participare echilibrată a femeilor la procesul decizional contribuie la evoluția pozitivă a societății în ansamblul ei, aducând cu sine schimbări la nivelul legislației, politicilor, serviciilor, instituțiilor și normelor sociale.

Am avut un dialog european pe aceste teme la Bruxelles, în cadrul Consiliului pentru Femei din 6 martie. Mă bucur să putem continua azi, la București acest dialog și sunt convinsă că propunerile dumneavoastră la Manifestul care va fi adoptat în cursul acestei conferințe vor constitui o parte a agendei europene, atât la nivel instituțional, cât și la Parlamentul European.

Mă bucur că veți întâlni femei antreprenor care susțin industriile creative românești, atât pe cele inovatoare, cât și tradiționale, iar la Muzeul Satului veți descoperi un grup entuziast de experți și administratori, în majoritate femei.

Vă mulțumesc mult pentru participare și vă asigur de tot sprijinul meu în demersurile pentru asigurarea egalității de gen!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei