Actualitate

Miercuri, 05 Iunie

Participarea premierului Viorica Dăncilă la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social

Galerie foto

Legea Dialogului Social și noua Lege a Pensiilor, dezbătute în

Consiliul Național Tripartit

 

Premierul Viorica Dăncilă a prezidat reuniunea Consiliului Național Tripartit, convocată astăzi, la Palatul Victoria, de ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, în calitate de vicepreședinte al CNT.

Prim-ministrul a transmis partenerilor sociali că este nevoie de dezbatere în societate, astfel încât deciziile luate să fie în acord cu opiniile unui număr cât mai mare de români, în concordanță cu prevederile legale și cu încadrarea în bugetul de stat.

Discuțiile s-au axat pe stadiul inițiativei legislative de modificare a Legii Dialogului Social nr. 62/2011, dar și pe soluțiile pentru modificarea noii Legi a Pensiilor, în acord cu decizia Curții Constituționale a României.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a solicitat partenerilor sociali să transmită în scris Guvernului propunerile concrete pe care le au cu privire la modificarea Legii dialogului social, având în vedere opiniile divergente exprimate astăzi de reprezentanții sindicatelor și patronatelor pe marginea acestui subiect.

În ceea ce privește modificarea noii Legi a pensiilor, în cadrul reuniunii CNT au fost prezentate propuneri de amendare a legii, în concordanță cu decizia Curții Constituționale a României.

În reuniunea Consiliului Național Tripartit reprezentanții sindicatelor și patronatelor au abordat și alte teme privind criza forței de muncă în anumite sectoare de activitate, creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată, armonizarea legislației insolvenței, aplicarea legislației privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii.

Consultările Guvernului României cu partenerii sociali vor continua, pe toate temele aduse în discuție, în cadrul viitoarei reuniuni a Consiliului Național Tripartit, care va fi convocată la începutul lunii iulie.

Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au apreciat deschiderea Guvernului spre dialog, în luarea unor decizii care îi privesc pe toți românii.

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei