Actualitate

Joi, 23 Mai

Participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia de semnare a Contractului pentru finanțare proiect ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” și lansarea a 2 apeluri de proiecte privind stagii de practică pentru elevi și studenți

Galerie foto

Alocuţiunea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia de semnare a Contractului pentru finanțare proiect ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” și lansarea a 2 apeluri de proiecte privind stagii de practică pentru elevi și studenți

[Check against delivery]

Bună ziua,

În urmă cu o lună, lansam, aici, la Palatul Victoria, apelul pentru finanțarea din fonduri europene a proiectului pentru facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, un proiect care va schimba în bine viața a mii de români.

Semnarea astăzi a acestui contract dovedește că Guvernul PSD+ALDE își respectă angajamentele și vreau să felicit echipele Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Agenției Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități pentru ritmul susținut în care au întreprins demersurile necesare pentru a porni acest proiect important.

Ne-am propus prin Programul de Guvernare să accelerăm ritmul de cheltuire a banilor alocați țării noastre de la bugetul Uniunii Europene, rămânem atașați acestui obiectiv, iar rezultatele se văd.

Rata de absorbție a României este acum de aproximativ 29%, foarte aproape de media europeană, de 31%.

Rata de contractare a crescut din 2016 până în prezent de peste 15 ori, mai exact, de la 5% în 2016, la aproximativ 79% din alocare, în prezent.

Am reușit să deblocăm proiecte importante în toate domeniile de interes și dincolo de cifre, avem în vedere permanent ce beneficii aduc aceste proiecte în plan social, dar și economic.

Vorbim astăzi despre un proiect în valoare de peste 23,5 milioane de euro, prin care persoanele cu dizabilități, pe lângă consilierea specifică, vor fi ajutate să-și cumpere dispozitive asistive care să-i ajute să ducă o viață cât mai aproape de normal, inclusiv din punct de vedere profesional, facilitându-le astfel accesul pe piața muncii.

Sunt oameni care merită respectul nostru pentru curajul cu care luptă să-și depășească limitele și al căror potențial merită să fie pus în valoare, într-o societate pe care ne-o dorim fără bariere. În plus, firmele vor fi stimulate să angajeze și persoane cu dizabilități, prin acordarea unei subvenții de 2250 de lei pe lună, pentru o perioadă de 18 luni.

Totodată, lansăm astăzi două apeluri de proiecte pentru pregătirea profesională a tinerilor şi am încredere că aceste proiecte vor fi puse în aplicare în scurt timp.

Cu o finanțare de 70 milioane euro, respectiv 30 de milioane de euro, oferim pentru peste 27 de mii de elevi și 5 mii de studenți  oportunitatea unor stagii de practică, inclusiv prin învățământul dual, pentru ca pregătirea lor să țină pasul cu cerințele pieței muncii.

România are nevoie de tineri acasă, familiile lor au nevoie de ei aici, venim în sprijinul lor dar și în sprijinul mediului de afaceri care se confruntă cu lipsa forței de muncă bine pregătită.

Prin aceste proiecte facilităm accesul românilor la locuri de muncă bine plătite, diminuăm presiunea generată asupra bugetului de sistemul de asistență socială și susținem dezvoltarea mediului de afaceri.

Vă asigur de tot sprijinul în continuare și vă doresc succes în implementarea cât mai multor proiecte care aduc beneficii românilor!

Vă mulțumesc!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei