Actualitate

Vineri, 26 Septembrie

Premierul Victor Ponta a participat la evenimentul „România, poarta către un sector energetic sigur şi diversificat”, la World Affaires Council din Houston

Galerie foto

Declarații ale premierului Victor Ponta susținute după participarea la evenimentul „România, poarta către un sector energetic sigur şi diversificat”, găzduit de World Affaires Council din Houston

Victor Ponta: Am avut câteva întâlniri cu principalele companii care activează în domeniul energiei, aici, în Houston, care este capitala energiei din SUA. Am prezentat situația României, oportunitățile de afaceri, şi tot ceea ce se înscrie în obiectivul nostru strategic, de a avea independență energetică pentru România, pentru Republica Moldova, şi de a fi în regiune cel mai important loc de investiții din partea companiilor americane în domeniul energiei. Sunt absolut convins că, pe baza informațiilor pe care eu le-am prezentat, pe baza informațiilor prezentate de ministrul energiei, de ministrul de finanțe, România va beneficia în continuare de atenția investitorilor americani. Cei care deja se află în România, prin compania Exxon, în special, pentru explorările off-shore, prin participarea în celelalte explorări şi exploatări convenționale, iar asta ne va asigura pe termen scurt, pentru că în energie câțiva ani înseamnă un termen scurt, ceea ce avem nevoie, pentru România şi pentru Moldova, şi anume independență energetică, şi capacitatea de a nu fi niciodată șantajați din punctul de vedere al importurilor de energie, de către Rusia sau de către orice alt producător.

Reporter: Cu cele două companii mari din energie ați discutat şi despre viitorul sistem de redevențe, noul sistem de redevențe?

Victor Ponta: Nu am intrat în detalii, însă am asigurat toate companiile care sunt deja prezente în România şi mai ales cele care urmează să vină, pentru că azi, de altfel s-a confirmat informația referitoare la o altă companie americană care deja este prezentă sau vine în România cu investiții concrete, deci am confirmat faptul că sistemul de redevențe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investițiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia, nu mai ai de la cine. Așa încât, noua lege este de discutat în primul şi în primul rând cu Banca Mondială, cu FMI, va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că, știți foarte bine, acea obligație a statului român, de a nu modifica sistemul redevențelor, expiră pe 31 decembrie 2014 şi va oferi, în primul şi în primul rând, predictibilitate, adică cei care vin să investească știu foarte clar, în viitor, cum îşi recuperează banii şi ce datorii au de plătit față de statul român.

Reporter: Care este sentimentul petroliștilor americani în legătură cu prezența Rusiei la Marea Neagră; mult mai pronunțată la Marea Neagră…

Victor Ponta: Cu siguranță, şi la nivel politic, ceea ce am putut să sesizez în discuțiile de la New York, şi la nivel economic, aici unde mă văd cu companiile care investesc în zona Mării Negre şi nu doar în România, pentru că au operaţiuni şi în alte zone, situația creată de conflictul din Ucraina, de anexarea Crimeei, a creat o instabilitate, a creat o teamă pentru cei care fac investiții şi scopul vizitei mele a fost tocmai acesta, de a arăta că România este stabilă, că România este predictibilă şi că în România toate aceste învestiții sunt garantate şi, de fapt, şi ajută țările din regiune să depindă cât mai puțin de..., să fie cât mai puțin vulnerabile la presiunea Rusiei.

Reporter: Gazele de şist sunt temă de campanie electorală; există un candidat care deja vorbește despre asta, spunând că este împotriva exploatării gazelor de şist în România.

Victor Ponta: Aici, poziţia mea este cea pe care o ştiţi şi pe care n-o schimb, pentru că eu cred că este o poziţie în favoarea României, şi anume trebuie respectate toate standardele de mediu, atât cele europene, cât şi cele internaționale. De altfel, recent şi Departamentul pentru Energie din Statele Unite a finalizat un nou studiu din acest punct de vedere. Deci trebuie respectate toate standardele de mediu, dar, în același timp, respectând standardele de mediu, trebuie să-ți folosești toate resursele. Statele Unite ale Americii, anul acesta, sunt deja cel mai mare producător de gaze din lume. Vă dați seama ce înseamnă asta pentru economia americană, ce înseamnă asta pentru siguranța lor. Deci, România, ca şi Polonia, ca şi Lituania, țările cele mai apropiate de Rusia, sunt cele care au înțeles cel mai bine că, dacă ai o resursă, trebuie să o folosești, evident păstrând şi respectând mediul.

Reporter: Aceste discuții de la Houston au fost, practic, ultima etapă din această vizită oficială în America. Cum ați caracteriza această vizită, plecând de la întâlnirea cu Obama şi până la discuțiile cu aceste companii?

Victor Ponta: În primul rând, mă bucur că România există din nou. După 2005, n-am mai avut un președinte care să participe la Adunarea Generală ONU, acolo unde nu este niciodată timp de întâlniri oficiale, dar unde este cea mai bună ocazie să ai discuții pragmatice foarte concrete, cu foarte mulți șefi de stat şi de guvern, pe care, altfel, este greu să-i întâlnești în alte ocazii. Deci, mă bucur că România este înapoi pe hartă, mă bucur că mesajul pe care l-am dat în cadrul Adunării Generale a fost un mesaj foarte-foarte clar privind poziția politică a României, solidaritate şi sprijin pentru Moldova, Ucraina şi Georgia, refuzul de a accepta ceea ce Federația Rusă a obținut încălcând dreptul internațional şi, de asemenea, mesajul foarte clar, de stabilitate şi de curaj, pentru companiile americane care investesc în energie. Eu zic că am atins toate punctele pe care le-am dorit prin această vizită şi, sigur, plecăm spre casă, că este treabă multă şi acasă. De altfel, săptămâna viitoare, avem rectificarea bugetară. Şi, practic, tot ceea ce am obținut în aceste zile, din punct de vedere politic şi economic, trebuie să fructificăm în perioada următoare.

Reporter: Avem o poziție comună cu SUA şi suntem în coaliția care vrea să anihileze cumva gruparea ISIS.

Victor Ponta: Da, Statul Islamic, da.

Reporter: Statul Islamic. În Bulgaria, a fost anunțat deja, că există membri ai grupării, care încearcă să racoleze şi alți oameni. Spuneți-mi dacă în România sunt probleme de acest fel, dacă serviciile de securitate, secrete au, nu ştiu, au intrat într-un grad de alertă ridicat sau...!?

Victor Ponta: În niciun caz, nu vreau să stârnim panică. Vreau să vă spun că, evident, de la momentul recrudescenței actelor de terorism care privesc cetățeni europeni, serviciile noastre de informații îşi fac datoria şi evident monitorizează orice fel de amenințare la adresa României. Am încredere că îşi fac foarte bine treaba, că sunt, din păcate, afectate de disputa politică şi toate aceste petarde care s-au aruncat în discuția publică - ca şi, până la urmă, deciziile care privesc legislația - au afectat într-un fel activitatea serviciilor de informații, însă în același timp cred că România e o țară sigură şi vor avea din partea Guvernului tot sprijinul logistic şi financiar necesar, ca să asigure că fiecare cetățean al României se află în siguranță.

Reporter: DNA cere urmărirea penală în cazul a nouă foști miniștri, pentru vânzarea licențelor Microsoft. Cum comentați şi...?

Victor Ponta: Nu pot să comentez, pentru că nu e vorba despre niciun ministru al cabinetului pe care îl conduc. Singurele informații pe care eu le am sunt cele pe care le-am şi prezentat public, constatate de către Corpul de Control al primului ministru, referitoare la nereguli grave şi ilegalități comise de către miniștrii Funeriu şi Vreme, dacă nu mă înșel, alte lucruri nu cunosc şi nu pot să comentez.

Reporter: Şi dna Andronescu este pe lista DNA-ului în acest dosar…

Victor Ponta: Nu am eu informații în acest sens. Eu v-am spus ceea ce... informațiile la care am avut eu acces, au fost cele din 2010.

Reporter: Sunt membri ai primului cabinet condus de dumneavoastră...

Victor Ponta: Justiția să-şi facă datoria!

Reporter: E o mare corporație americană şi întrebarea e dacă v-au întrebat corporațiile americane prezente azi, aici, despre corupția din România.

Victor Ponta: Deocamdată, nu, nu m-au întrebat.

Reporter: Dacă v-au întrebat despre corupție, dacă există vreo îngrijorare în legătură cu corupția din România. E o piedică pentru business?

Reporter: Corupția sau respectarea statului de drept?

Victor Ponta: Nu. Sincer, nu m-a întrebat nimeni despre aşa ceva, pentru că ştiu foarte bine că suntem o țară europeană, că suntem un partener serios şi că suntem o societate în care justiția este independentă. Cred că e mai mult o temă, acasă, de discuții. Şi eu spun următorul lucru: pe de o parte, ca justiția să facă curățenie, un lucru foarte bun. Pe de altă parte, să ne tot autoflagelăm şi să tot spunem noi de acasă ce răi suntem, e un lucru pe care nu-l face nicio țară, pentru că e o prostie, îți afectează imaginea şi interesele. România e o ţară democratică, e o ţară cu o justiție independentă. Cred că această temă, dacă o folosim politic, e o temă împotriva României. Dacă o folosim doar ca justiția să-şi facă datoria, e foarte bine.

Reporter: Vorbeați mai devreme de o organizație, de o companie foarte mare, care urmează să facă învestiții în România. În ce domeniu şi despre ce companie este vorba?

Victor Ponta: Da. Domnule ministru Nicolescu, dați-i exact informația despre companie, suma pe care o investește şi domeniul, da!? Bine. Vă mulțumesc!

Reporter: Ați primit o pălărie de cowboy, din câte vedem. De la cine ați primit-o?

Victor Ponta: Nu e de cowboy, e o pălărie texană. Am primit-o de la organizatori, și a rămas că mă întorc, ca să primesc și ghetele. Mulțumesc. 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei