Actualitate

Vineri, 09 Decembrie

Programul guvernamental GovITHub lansează 2 noi proiecte cu impact național: Registrul Serviciilor Sociale din România și un Program de Evidență a Stocurilor de Vaccinuri din România

La mai puțin de 70 de zile de de când a devenit operațional, programul guvernamental GovTHub anunță lansarea a două noi proiecte informatice cu impact național, ai căror beneficiari direcți sunt cetățenii. Noile proiecte lansate sunt Harta Serviciilor Sociale Licențiate din România și un Program de Evidență a stocurilor de Vaccinuri din România, realizate în colaborare cu Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății.

Harta Serviciilor Sociale Licențiate

Harta Serviciilor Sociale Licențiate din România este o platformă informatică accesibilă la adresa www.harta-furnizori.mmuncii.ro care integrează toate serviciile sociale autorizate din România specifice fiecărei categorii de grup vulnerabil, cu scopul informării potențialilor beneficiari.

Prin intermediul platformei online, de acum se pot găsi cu ușurință informații actualizate despre centrele pentru mamă si copil, căminele de vârstnici, centrele de recuperare și toate celelalte tipuri de servicii sociale disponibile în România, precum si datele lor de contact si capacitatea de locuri.

Mai multe detalii despre contribuția GovITHub în acest proiect sunt disponibile la adresa http://ithub.gov.ro/2016/11/25/harta-serviciilor-sociale-licentiate/

Aplicație pentru raportarea stocurilor de vaccinuri

În contextul lansării platformei de promovare a importanței vaccinării, www.desprevaccin.ro, dezvoltată tot de GovITHub, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului au primit numeroase sesizări despre lipsa din stoc a unor vaccinuri. Analizând procesul actual de raportare a stocurilor de vaccinuri împreună cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, GovITHub a propus crearea unei platforme online prin care Direcțiile de Sănătate Publică să poată raporta ușor stocurile oricând, evitând astfel povara unei raportări mai frecvente din partea medicilor.

În doar o săptămână, aplicația informatică pentru actualizarea stocurilor de vaccinuri a fost deja finalizată de către GovITHub și urmează să fie utilizată de Direcțiile de Sănătate Publică și de Ministerul Sănătății.

Mai multe detalii despre contribuția GovITHub în acest proiect sunt disponibile la adresa http://ithub.gov.ro/2016/12/08/aplicatie-pentru-evidenta-si-actualizarea-stocurilor-de-vaccinuri/

***

În perioada următoare, GovITHub pregătește alte noi proiecte aflate în stadii avansate de lucru, printre care și o platformă online de consultare a tuturor actelor normative aflate în dezbatere publică, o aplicație de vizualizare a tuturor datelor publice și un registru al personalului medical din România.

__

Despre GovITHub

Programul GovITHub reunește specialiști din mediul privat cu scopul comun de a dezvolta proiecte IT care să îmbunătățească administrația publică și serviciile publice online. Echipa GovITHub este reprezentată de 20 de bursieri care lucrează în regim full time la Guvern, o echipă de 279 de voluntari care lucrează de la distanță și o comunitate de peste 1.000 de membri care sprijină în mod activ activitatea GovITHub.

Operațional din 3 Octombrie 2016, programul GovIThub își continuă misiunea de  a ajuta instituțiile publice din România să își îmbunătățească serviciile în slujba cetățenilor, prin sisteme digitale și informatice eficiente, construite pe principiile Open Source, Mobile Ready, Cloud Enabled, Cyber Security & Privacy.

Mai multe detalii despre program și proiectele aflate în derulate sunt disponibile la adresa www.IThub.gov.ro

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei