Actualitate

Marți, 16 Iulie

Sprijin guvernamental pentru refacerea Mănăstirii Râmeț

Guvernul României va interveni, în regim de urgență, pentru înlăturarea efectelor incendiului care a afectat  Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, județul Alba, unul dintre cele mai vechi așezăminte culturale din Transilvania.
Premierul Viorica Dăncilă a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca prin Compania Națională de Investiții, să înceapă lucrările de refacere a așezământului monahal imediat ce vor fi transmise evaluarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și documentația tehnică necesară.
”Mănăstirea de la Râmeț este nu doar un monument istoric valoros, ci și o pagină de istorie a vieții monahale și preocupărilor culturale ale românilor din această regiune. Este datoria și responsabilitatea noastră să protejăm aceste valori si să avem grijă ca generațiile viitoare să le cunoască”, consideră prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Într-o primă etapă, prin lucrările efectuate, se vor lua toate masurile pentru punerea în siguranță a clădirii, urmând ca, ulterior, să continue proiectul de refacere a  Mănăstirii de la Râmeț și de înlăturare a efectelor incendiului.
Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este în prezent beneficiar al unui proiect în valoare de 5,8 milioane de lei, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, prin care se urmărește consolidarea Muzeului și clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț.
Cele două proiecte, respectiv cel de intervenție în regim de urgență pentru refacerea părților afectate de incendiu, și cel pentru consolidarea Muzeului și clădirii paraclis din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț, vor fi complementare.  



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei