Actualitate

Joi, 21 Martie

Vizita de lucru a prim-ministrului Viorica Dăncilă la Bruxelles

Galerie foto

 

Intervenția prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, la deschiderea evenimentului ”E!SHARP LIVE 2019 – What does  Europe mean to Europe?”

 

Stimate domnule Paul Adamson,

Distinși reprezentanți ai instituțiilor europene, domnule comisar Julian King,

Doamnelor și domnilor, stimat auditoriu,

 

Evenimentul de astăzi are loc într-un moment decisiv din prisma a cel puțin trei procese politice majore aflate în prezent în derulare la nivel european: alegerile pentru Parlamentul European şi, ulterior, tranziția spre un nou ciclu legislativ și instituțional; Brexit și evoluțiile generate de acest proces, încă marcat de multe incertitudini; precum și procesul de reflecție privind viitorul proiectului european.  

Totodată, sunt în plină desfășurare discuţiile privind aspecte esențiale pentru Uniune – precum Agenda strategică post-2019, consolidarea Uniunii Economice și Monetare şi negocierile privind Cadru Financiar Multianual.

Astfel, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene are șansa de a marca procesul de reflecție privind viitorul UE, prin Summit-ul pe care îl va găzdui la Sibiu, considerând că singurul răspuns credibil la actualele întrebări privind viitoarea arhitectură europeană rezidă în consolidarea proiectului european. Cred că trebuie să ne pronunţăm pentru o Uniune mai puternică, mai eficientă, o Uniune care, deşi marcată de procesul Brexit, are capacitatea de a ieşi întărită și încrezătoare în urma acestei provocări.

Să ne pronunţăm pentru o Uniune a încrederii comune reafirmate, pentru restabilirea încrederii cetățenilor europeni în forța transformatoare a proiectului european, pentru încredere în capacitatea Uniunii Europene de a le oferi siguranță, un spațiu demn de viață, un viitor prosper și ambițios, pentru încredere în capacitatea UE de a-și recăpăta controlul asupra propriului destin și de a promova o capacitate de conducere eficientă și autentică, care să-și aibă legitimitatea în aspirațiile și susținerea cetățenilor europeni și bazată pe agenda reală a cetățenilor.

Vedem în Uniunea Europeană un garant de democraţie, de securitate, de pace, de bunăstare și progres.

Aceasta este raţiunea de a fi a proiectului european, care nu şi-a pierdut de-a lungul timpului relevanţa pentru statele membre şi pentru cetăţenii europeni, şi la care trebuie să ne raportăm pentru a revigora încrederea noastră în Uniunea de astăzi.

Uniunea Europeană este “gardianul” modelului european de viață, care, prin forța sa de atracție, reprezintă în continuare, la nivel global, cel mai valoros element pe care îl avem. Și care, prin forța sa transformatoare, a inițiat schimbări structurale majore în statele membre, în cele aspirante, în vecinătate, dar și în colțuri ale lumii mai îndepărtate.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană, în ultimii ani, s-a confruntat cu o serie de dezechilibre ce au condus la slăbirea încrederii populației în proiectul european și în capacitatea acestuia și a noastră, ca politicieni, de a găsi cele mai bune soluții pentru prosperitate, securitate și justiție socială.

Între acestea, un rol major l-a avut criza migrației, care a generat tensiuni la nivel european, care la rândul lor au dus la dezvoltarea unor curente xenofobe, a euroscepticismului, a populismului, precum și a unor curente politice radicale.

Aș dori să menționez, de asemenea, problema deficitului de încredere și raportată la contextul fenomenului interferențelor externe în derularea proceselor noastre electorale, deopotrivă europene și la nivelul statelor membre, precum și în contextul intensificării propagării știrilor false și a dezinformării.

România, în calitate de Președinție în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene, a făcut eforturi, încă din primele zile de mandat, combaterii acestei provocări, care au fost intens dezbătută la nivelul tuturor instituţiilor europene.

În urma acestor demersuri, Consiliul Afaceri Generale a reușit să adopte concluzii importante cu privire la asigurarea de alegeri libere și corecte, cu accent pe combaterea fenomenului dezinformării.

În vederea consolidării încrederii cetățenilor în Uniunea Europeană este necesar să creăm un spațiu european de comunicare autentic și ferit de orice fel de interferențe.

În acest moment, suntem cu toții convinși că proiectul european are nevoie de un nou impuls, de viziune de viitor, și pe baza acestei viziuni comune, de soluții pe termen lung.

România, în calitate de Președinție în exercițiu a Consiliului Uniunii Europene, are responsabilitatea, dar și șansa de a participa activ la formularea acestei viziuni de viitor pentru Uniunea Europeană.

Dezbaterea privind Viitorul Europei este o oportunitate pentru creșterea incluziunii și coeziunii europene, astfel încât toate statele membre să se regăsească în această construcție. O construcție solidă pentru o viitoare Europă ar trebui, pe lângă principiul coeziunii, să ofere posibilitatea manifestării diversității și specificității individuale, care aduse împreună să creeze un proiect armonios, omogen și coerent.

Această accepțiune a conceptului de coeziune a fost transpusă de o manieră transversală în cadrul priorităților noastre tematice. Ea se reflectă şi în concepţia noastră privind rolul global al Uniunii Europene.

Continuarea politicii de extindere, respectarea angajamentelor UE în vecinătatea sa sudică și estică, promovarea sistemului multilateral bazat pe reguli, menținerea unui parteneriat transatlantic solid sunt, din perspectiva României, elemente centrale ale proiectării unui viitor mai bun pentru Europa.

Doamnelor și domnilor,

Aflându-ne la sfârșitul ciclului legislativ, ne-am propus ca în prima parte a mandatului Președinției noastre să ne concentrăm pe avansarea agendei europene curente, îndeosebi pe proiectele legislative aproape finalizate sau aflate într-un stadiu avansat de negociere la nivelul Consiliului sau cu Parlamentul European.

De la debutul Președinției, am reușit împreună cu celelalte state membre şi în cooperare cu celelalte instituţii europene, să finalizăm negocierile într-un număr de 81 de dosare legislative, multe dintre acestea cu impact major la nivel european, cu impact asupra vieții cetățenilor.

Aș enumera doar câteva dintre acestea, respectiv  în domeniul energetic: Directiva Gazelor Naturale, în domeniul pieței unice: Directiva privind drepturile de autor pe piața unică, în domeniul muncii: Regulamentul privind înființarea Autorității europene pentru muncă.

Totodată, au fost obținute rezultate considerabile și în domeniul bancar: respectiv Pachetul bancar, Pachetul legislativ privind Uniunea Piețelor de Capital, în domeniul informatic: Pachetul de regulamente privind interoperabilitatea sistemelor informatice ale UE, în domeniul politic: amendamentele la legislaţia privind statutul și finanțarea partidelor și fundațiilor politice; Concluziile Consiliului privind asigurarea de alegeri libere și corecte cu accent pe combaterea dezinformării; dar și în domeniul cercetării și inovării: Concluziile Consiliului privind inteligența artificială.

Prin eforturile făcute și rezultatele obținute până în prezent, putem demonstra că Președinția noastră este o Președinție a eficienței și calității, care, în strânsă conlucrare cu celelalte state membre şi cu toate instituţiile europene, livrează, de o manieră consensuală, rezultate așteptate, dorite și utile statelor membre, cetățenilor și mediului de afaceri. Încrederea în astfel de rezultate concrete, realizate într-o manieră care să ne unească la nivel european, reprezintă o bază solidă pe care se poate construi drumul spre agenda Sibiu, care să ne ducă spre o Europă mai bună în viitor, mai aproape de cetăţeni.

Sper ca dezbaterea de astăzi, opiniile dumneavoastră, recomandările, să se regăsească în proiectul viitorului european. Vă mulțumesc pentru atenția acordată şi vă urez succes în discuţiile pe care le veţi avea astăzi!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei