Actualitate

Marți, 14 Martie

Vizită de lucru a reprezentanţilor Guvernului României în Republica Italiană, pe fondul unor informații privind exploatarea forţei de muncă

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a dispus efectuarea unei vizite de lucru comune a reprezentanților Ministerului pentru Românii de Pretutindeni și ai  Ministerului Afacerilor Interne, în Republica Italiană, în contextul informațiilor despre existența unor cazuri de exploatare a cetățenilor români aflați la muncă în regiunile Sicilia și Calabria.

Premierul Sorin Grindeanu urmărește cu preocupare situația românilor din Italia și așteaptă cu interes raportul reprezentanților Guvernului trimiși la fața locului. Misiunea menționată va avea loc între 15  și 17 martie. Vor participa ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, și un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. 

Membrii delegaţiei vor avea întrevederi atât cu oficialităţile locale, cât şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor de români aflaţi la muncă în Italia, precum şi cu cei din mediul asociativ implicaţi în apărarea drepturilor muncitorilor străini şi combaterea abuzurilor asupra acestora.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni a lansat o consultare pe teme concrete privind cooperarea şi dialogul bilateral româno-italian, într-o întrevedere cu şeful misiunii diplomatice italiene la Bucureşti.

 



Portret premier şi cabinet miniştri

ios ios

 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei