Actualitate

Joi, 08 Iunie

Vizita de lucru a premierului Sorin Grindeanu la Paris

Galerie foto

Întrevederea premierului Sorin Grindeanu cu prim-ministrul Franței, Édouard Philippe

 

COMUNICAT DE PRESĂ 

Premierul Sorin Grindeanu: România și Franța vor lucra împreună pentru întărirea proiectului european

Premierul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Paris, o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Édouard Philippe.

Prim-ministrul român l-a felicitat pe premierul Franței pentru preluarea mandatului și a apreciat că reușita în alegeri a președintelui Emmanuel Macron și formarea noului guvern reprezintă o șansă pentru relansarea proiectului european. 

Cei doi oficiali au discutat despre excelentele relații dintre cele două țări, dar și despre perspectivele de intensificare a cooperării, în special în plan economic. În acest sens, cei doi prim-miniștri au convenit realizarea unor mecanisme interguvernamentale pentru aprofundarea colaborării în domenii precum energia, infrastructura, agricultura sau economia digitală. 

"Guvernul României mulțumește Franței pentru sprijinul constant acordat țării noastre în proiecte majore. Aș vrea să reafirm angajamentul României pentru consolidarea relațiilor privilegiate dintre țările noastre și sunt convins că împreună vom lucra foarte eficient pentru întărirea proiectului european, în conformitate cu interesele noastre comune," a declarat premierul român. 

"România este un partener important pentru Franța, pe lângă legăturile noastre istorice și culturale, sunt foarte mulți investitori francezi prezenți pe piața română și observ un interes crescut și din partea altor companii, care-și doresc să investească", a subliniat, la rândul său, premierul francez. 

Prim-ministrul Édouard Philippe a mulțumit și a răspuns pozitiv invitației premierului Sorin Grindeanu de a vizita România.

De asemenea, cei doi prim-miniștri au discutat și despre pregătirea preluării președinției Consiliului UE de către România, precum și despre Sezonul Cultural România-Franța 2018-2019.  "Se apropie un proiect important, Sezonul Cultural România-Franța 2018-2019, care va reprezenta o oportunitate imensă de a vorbi despre moștenirea noastră culturală comună", a declarat premierul francez. 

O alta temă de discuție a fost dimensiunea de securitate și apărare în interiorul UE. "Suntem în favoarea avansării unui profil al UE mai consistent în materie de securitate și apărare. Această construcție trebuie să fie complementară cu NATO",  a declarat șeful Executivului de la București. 

În cadrul discuțiilor, prim-ministrul francez a arătat că Franța susține efortul României de a obține ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, dar și aderarea la Spațiul Schengen. 

Vizita premierului Sorin Grindeanu în Franța are scopul să contribuie la întărirea Parteneriatului strategic dintre cele două țări și la consolidarea relațiilor economice, în condițiile în care nivelul schimburilor comerciale se află pe un trend ascendent. La nivelul anului 2016, schimburile comerciale bilaterale au fost de circa 8 miliarde, cu 10% mai mult decât în 2015.

 

Declarații ale premierului Sorin Grindeanu, la finalul vizitei de lucru la Paris

[Check against delivery]

 

Sorin Grindeanu: În primul rând, v-aş spune câteva lucruri şi despre ceea ce s-a întâmplat ieri, un pas important, şi anume aderarea României la Agenția pentru Energie Nucleară. E un pas important pentru a atinge obiectivul de a deveni membri în OCDE. Am avut o discuţie şi cu secretarul general al OCDE, domnul Gurría. Suntem pe drumul cel bun, putem să ne atingem acest obiectiv extrem de important pentru ţara noastră. Am dat exemplul acesta şi aseară şi am să fac o comparație: dacă aderarea la NATO ne-a adus nouă, României, securitate, aderarea la UE ne-a adus prosperitate şi creştere economică, aderarea la OCDE, care reprezintă o ţintă pe care o putem atinge, ne va aduce respectabilitate. Suntem determinați, e una din prioritățile politicii noastre externe. Suntem cu dosarul şi cu tot ceea ce avem de făcut foarte, foarte aproape de linia de finish, ceea ce reprezintă o victorie şi va reprezenta o victorie pentru ţara noastră. Extrem de important. Şi acesta a fost rolul vizitei mele de aseară.

Astăzi am avut o întâlnire, aşa cum ştiţi, cu primul ministru francez. În paranteză fie spus, şi dânsul la început de drum - chiar prima vizită pe care a primit-o din partea unui omolog a fost cea de astăzi. Scopul acestei vizite este legat de întărirea parteneriatului strategic pe care îl avem cu Franţa. S-au discutat toate punctele şi toate dosarele importante şi din punctul de vedere al Franței, şi din punctul de vedere al României. Am să vă enumăr câteva dintre ele şi, anume, cum putem contribui împreună la întărirea proiectului comun european - şi e una din ţintele noastre - mai ales din perspectiva faptului că am cerut şi am şi primit ajutor sau vom primi ajutor în ceea ce privește organizarea şi președinția viitoare a României, a Consiliului European din 2019. Sunt lucruri pe care dorim să le discutăm înainte, pentru a vedea care vor fi prioritățile pe agenda europeană la început de 2019. Vă spuneam de acest punct, extrem de important, întărirea proiectului european. De asemenea, s-a discutat despre relațiile bilaterale dintre România şi Franța şi s-au discutat foarte multe lucruri legate de întărirea relațiilor economice. Aşa cum ştiţi, între România şi Franța, în acest moment, sau la nivelul anului 2016, au existat schimburi comerciale de aproximativ 8 miliarde de euro, cu 10% mai mult decât în 2015. Deci trendul este ascendent. E loc de mai bine, e loc de a îmbunătăți şi a creşte nivelul acestor schimburi economice şi ca să enumăr câteva domenii, ar fi infrastructura, energia, agricultura, economia digitală. Sunt lucruri pe care le-am discutat, am convenit să avem grupuri de lucru comune, interministeriale, între Guvernul României şi Guvernul francez, tocmai pentru a întări acest parteneriat strategic. S-a discutat, de asemenea, şi am mulțumit pentru sprijinul pe care Franța ni-l dă pentru atingerea obiectivului de a deveni membru OCDE, ceea ce vă spuneam la început şi apreciem acest sprijin, un sprijin pe care Franța l-a dat României pe parcursul istoriei. Au fost tot timpul alături de noi şi când am dorit ca să dau câteva exemple, să devenim membri NATO, şi când am devenit membri ai UE - e ţara care susţine aderarea României la OCDE. De asemenea, despre Schengen, despre MCV, despre politica comună europeană de apărare. Sunt dosare în lucru pe care le ştiţi cu toții şi ne-am armonizat punctele de vedere.

Aş încheia, dar nu e în cele din urmă, schimburile excelente comune culturale dintre România şi Franţa şi sezonul cultural româno-francez care se anunţă a fi cel mai important eveniment cultural din ultimii zece ani din această perspectivă. L-am invitat pe prim-ministrul francez să vină în România. Împărtășim experiențe comune politice, dacă pot să le numesc aşa. Şi dânsul provine din administraţia locală. În viitorul apropiat va efectua o vizită în România, tocmai pentru a întări, a consolida relațiile româno-franceze.

Reporter: Domnule premier, dacă-mi permiteți!

Sorin Grindeanu: Vă rog!

Reporter: Premierul în Franţa, președintele în SUA într-o perioadă în care la nivel geopolitic pare cumva că alianțele se reașază. Poate să fie România, de exemplu, un liant între politica globală a SUA şi respectiv NATO, şi cea a Uniunii Europene, care cumva lasă impresia că se deteriorează?

Sorin Grindeanu: Pentru România, există două direcții strategice pentru politica externă: pe de o parte, întărirea proiectului european, România fiind ţară membră a Uniunii Europene, pe de altă parte întărirea parteneriatului strategic cu SUA. Sunt cei doi piloni de politică externă a ţării noastre, pe care trebuie să-i consolidăm şi aceasta este direcția corectă. Toate contactele, toate vizitele sunt mai mult decât binevenite, tocmai pentru a consolida aceste două direcții extrem de importante şi care sunt complementare, nu se exclud una pe alta.

Reporter: Dacă ne întoarcem la situația din ţară, ştim că are loc o evaluare a miniştrilor. Domnul Dragnea spunea că, deși nu ar vrea să plece nici un ministru, totul depinde de evaluarea partidului. Sunt şi câteva prime concluzii în ceea ce privește această evaluare?

Sorin Grindeanu: Eu am tot răspuns la această întrebare. E normal să fie evaluări, evaluări pe care le fac şi liderii coaliţiei. E un guvern politic, un guvern care se bazează pe o majoritate în parlament, evaluări pe care le facem şi la nivel de guvern, la nivelul prim-ministrului. E un guvern perfect? Nu, tot timpul e loc de mai bine, tot timpul e loc în a-ţi îmbunătăți activitatea. Eu îmi doresc ca toate aceste lucruri, şi acesta cred că e scopul tuturor, să ducă la îmbunătățirea activității Guvernului României, aşa că din această perspectivă lucrurile sunt cât se poate de clare, spuse şi de mine, şi spuse şi de către domnul președinte Dragnea în urmă cu două zile.

Reporter: Nicolae Bădălău este considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea. Credeți că a vorbit în nume propriu sau este o părere împărtășită la nivelul partidului, la nivelul conducerii?

Sorin Grindeanu: N-am să răspund altceva decât ceea ce am mai spus, nu dau replici, n-am dat şi nici nu voi da şi nici nu vreau să fac speculații.

Reporter: În cazul în care aceste presiuni vor creşte, excludeți o demisie?

Sorin Grindeanu: Eu nu vorbesc de lucruri şi  nu vreau să fac speculații, aşa cum v-am spus. Îmi doresc ca activitatea guvernului, şi tot timpul e loc de mai bine, să fie îmbunătățită. S-a făcut foarte multe lucruri bune, în continuare trebuie să facem lucruri bune şi acesta este rolul meu, al echipei, şi nu doar, al celor care ne susțin în coaliţie şi în parlament. Din această perspectivă privesc lucrurile.

Reporter: Vă afectează în vreun fel, domnule premier, că coaliţia de guvernare nu vă mai sprijină în totalitate, ca la început?

Sorin Grindeanu: Nu. De unde această concluzie?

Reporter: Vă afectează în vreun fel această presiune, poate chiar în relația pe care o aveţi cu colegii din cabinet? Autoritatea premierului...

Sorin Grindeanu: Nu există nici un fel de știrbire a autorității premierului. Eu privesc lucrurile aşa cum vă spuneam mai devreme şi rolul meu este să încerc, împreună cu echipa pe care o conduc, şi nu doar cea guvernamentală, echipa lărgită, să facem ceea ce am promis oamenilor şi ăsta este rolul nostru. Replici, chestiuni care nu ţin de agenda mea şi a guvernului pe care îl conduc n-o să dau, nu am dat şi nici n-o să dau.

Reporter: S-a discutat despre remanierea guvernului? Este o temă de discuţie, o temă actuală de discuții?

Sorin Grindeanu: Până acum lucrurile se desfășoară aşa cum le-aţi spus şi dvs. Există o evaluare permanentă pe care o face şi coaliția, e o evaluare pe care o am şi eu. Sunt lucruri pe care eu le consider normale şi pe care nu neapărat schimbări de miniştri... sunt importante, aceste schimbări, cât acolo unde poate lucrurile poate pot fi făcute mai bune, să putem să îmbunătățim activitatea.

Reporter: Cum credeți că se va încheia această evaluare?

Sorin Grindeanu: Nu fac speculaţii, vă rog.

Reporter: Ce nemulțumiri au fost şi ce miniştri ar fi vizați? Că aţi spus la un moment dat că este vorba despre nişte nemulțumiri.

Sorin Grindeanu: N-o să intru şi nici nu fac lucrul ăsta la televizor.

Reporter: Vă veţi împotrivi în cazul în care partidele din coaliție vor cere ca unul dintre miniştri să plece vor cere ca unul dintre miniştri să plece, dar dvs simțiți că îşi face treaba? Vă veţi împotrivi în vreun fel?

Sorin Grindeanu: Aici, eu cred că nu e loc de ceea ce pare că e sensul întrebării dvs. Nu există tensiuni, nu există lucruri de acest tip, tot timpul trebuie să existe argumente, de ce poți să faci sau vrei să faci un lucru, de ce poate activitatea într-un anumit domeniu a fost la un nivel mai redus. Discutăm pe argumente, nu pe altceva.

Reporter: V-aş întreba tocmai despre această activitate: sunt reproşuri că guvernul nu şi-a asumat proiecte importante din programul de guvernare, şi aici m-aş referi la fondul suveran, la legea salarizării, toate au ajuns sub forma inițiativelor legislative până la urmă în parlament, asumate de parlamentari, nu de guvern.

Sorin Grindeanu: Dar să ştiţi că aceste decizii au fost luate împreună în coaliție, adică n-a fost decizia guvernului. Din contră, guvernul de exemplu pe legea salarizării şi-a dat acordul. Mă bucur şi îi felicit pe parlamentari că au reușit într-un timp relativ scurt să aprobe această lege extrem de importantă pentru ţara noastră şi care reașază tot acest sistem bugetar pe baze corecte. E un lucru extrem de bun şi îi felicit încă o dată. Tocmai asta ne-am dorit, a existat un dialog şi există un dialog între guvern şi parlament pe care din cele două căi promovăm aceste legi şi s-a considerat necesar sau util, mai util, ca promovarea, de exemplu, a legilor pe care dvs le-aţi amintit şi, pentru că e vorba şi de un anumit ritm, într-un ritm mai alert se poate face această promovare mai repede, direct prin parlament, prin inițiativă parlamentară. Asta a fost singura...

Reporter: Spuneați că decizia a fost luată în coaliție. Reproșurile vin tocmai de la unul din liderii coaliţiei, Călin Popescu Tăriceanu. De ce, până la urmă?

Sorin Grindeanu: Nu știu, nu mă întrebați pe mine. Şi v-am spus că nu dau replici. Aceste decizii legate de legea salarizării unitare şi de fondul suveran, vă spuneam, că au fost decizii politice date de un singur motiv, şi anume posibilitatea de a avea un calendar şi o durată mai scurtă până a ajunge la aprobare, ceea ce s-a întâmplat de exemplu ieri, prin aprobarea legii salarizării unitare. Fiindcă altfel, trecând prin procedură guvernamentală, calendarul până la aprobare era mult mai lung. Nu există nicio altă motivație, din contră, ca să iau exemplul de ieri, sunt extrem - şi subliniez încă o dată - sunt extrem de bucuros că această lege a fost aprobată, că în sfârșit avem o lege, atunci când va fi promulgată, sigur, că îşi urmează parcursul, mergând la Administraţia Prezidențială, avem o lege a salarizării unitare care așază acest sistem într-o piramidă corectă. E un lucru extrem de important, unde guvernul şi-a dat concursul aşa cum ştiţi cu toții.

Reporter: La început de mandat spuneați că renovarea sau modernizarea penitenciarelor se poate face din fonduri europene. Sunt informații cum că se poate face doar cel mult izolarea termică a acestora din fonduri europene. Cum vedeţi rezolvată această problemă?

Sorin Grindeanu: Noi am trimis scrisoarea, intenția guvernului de a accesa fonduri europene către CE, așteptând în continuare un răspuns. De aici, aceasta este o parte a problemei mari şi anume cea legată până la urmă şi de decizia pilot a CEDO. Avem un termen de 6 luni până când trebuie să venim cu acel pachet, fie de măsuri, fie de propuneri legislative care să nu ne ducă în situația de a primi amenzi. Se lucrează. Din discuţiile pe care le am cu Ministerul Justiţiei, se lucrează la acest pachet legat şi de proiecte de legi şi de măsuri. De asemenea, așteptăm răspunsul, ca să vă răspund direct, așteptăm răspunsul Comisiei Europene. Ne dorim să putem să facem lucrări, aşa cum ne-au anunţat, de altfel, reprezentanţii Comisiei Europene, din bani europeni.

Reporter: Deci încă nu este o decizie.

Reporter: Aş vrea să vă întreb, pentru că se discută şi de modificarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, dacă luați în calcul ca pragul pentru prejudiciu, în cazul abuzului în serviciu, să fie făcut, stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă? Vă întreb asta, pentru că fostul ministru al justiției, Florin Iordache, a spus că lucrurile ar merge mult mai bine dacă ar fi o ordonanţă de urgenţă şi nu să se treacă prin parlament.

Sorin Grindeanu: Deci eu cred că am fost cât se poate de clar din acest punct de vedere. Există în acest moment un proiect de lege care a fost lucrat la Ministerul Justiţiei şi care a fost supus dezbaterii publice, unde au fost consultate toate instituțiile, fie că vorbim de CSM, de Înalta Curte, Minister Public, DNA, DIICOT ş.a.m.d. şi s-a ajuns la acea formă. Ce conține acel proiect de lege? Transpunerea tuturor deciziilor Curţii Constituţionale în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Am avut o decizie a Curţii Constituţionale în urmă cu câteva zile. Poziția mea şi a ministrului justiției a fost aceasta şi e aceasta. Trebuie să așteptăm să vedem motivarea Curţii Constituţionale. Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Trebuie să existe dezbatere, care să rezulte acel proiect de lege, care va primi avizul guvernului şi care va fi trimis în parlament. În modul acesta vom face lucrurile.

Reporter: V-aş întreba o problemă de politică externă: dacă sunteți mulțumit de activitatea ambasadorului României la Londra, în urma ultimului atentat.

Sorin Grindeanu: Eu vreau să vă răspund altcumva. Sunt extrem de mulțumit de activitatea ambasadorului României la Paris şi în Franţa. A reușit în foarte, foarte scurt timp, să facă lucruri foarte bune. Dovadă e şi ceea ce s-a întâmplat ieri şi astăzi şi reprezintă un exemplu de ambasador care ştie să interacționeze extrem de bine cu autorităţile din ţara unde îşi desfășoară activitatea şi care ajută în promovarea intereselor României. Eu vreau să-l felicit în mod public şi sunt convins că a contribuit şi va contribui în continuare la întărirea relațiilor româno-franceze. Mulţumesc!

***

Premierul Sorin Grindeanu va efectua o vizită de lucru la Paris, în perioada 7-8 iunie

Prim-ministrul Sorin Grindeanu se va afla pe 7 și 8 iunie 2017 într-o vizită de lucru la Paris. Joi, 8 iunie, premierul va avea o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Édouard Philippe.

Miercuri, 7 iunie, prim-ministrul Grindeanu va participa la ceremonia de aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA), în prezența Secretarului General al OCDE, Angel Gurria, și a Directorului General al NEA, William Magwood. De asemenea, premierul va avea o întâlnire separată cu Secretarul General OCDE, Angel Gurria.

La ceremonia de aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară a OCDE, șeful Executivului va fi însoțit de ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan.

***

PROGRAMUL VIZITEI PREMIERULUI SORIN GRINDEANU LA PARIS

 
Ora de desfășurare a evenimentelor este ora locală
Ora 19:25    Participare la ceremonia de aderare a României și Argentinei la Agenția pentru Energie Nucleară a OCDE (NEA) în prezența secretarului general al OCDE, Angel Gurria, și a directorului general al NEA, William D. Magwood Din delegația României vor mai face parte Viorel Ștefan, ministrul Finanțelor Publice, Rodin Traicu, președintele CNCAN, Horia Grama, președintele ANDR, Radu Puchiu, coordonator național pentru relația cu OCDE, Luca Niculescu, Ambasadorul României în Republica Franceză. România se va alatura celor 31 de state membre NEA, țări cu cele mai avansate programe nucleare din lume. Prin aderare, se recunoaște că România dispune de infrastructură și o industrie națională dezvoltată în domeniul energiei nucleare și utilizează o tehnologie nucleară sigură, fiind deplin angajată în adoptarea celor  mai bune practici în domeniu. 
Accesul presei se face prin intrarea principală a Centrului de Conferințe al OCDE, 2, rue André‐ Pascal. Ceremonia are loc în Château de la Muette - Room G
Jurnaliștii sunt rugați să sosească înainte de ora 18.00
 
Ora 19:50    Întrevedere cu Secretarul General al OCDE, José Ángel Gurría 
(Oportunități foto-video pentru oficiali)
 
Ora 20.00    Participare la dineul ministerial găzduit de Președinția daneză în marja Reuniunii ministeriale a OCDE 

 
***

Vă informăm, de asemenea, că în data de 7 iunie, ora 18.00, va avea loc la OCDE și ceremonia de semnare a Convenției multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor.
Pentru România va semna Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice.
Convenția va fi semnata simultan de peste 60 de state, reprezentate în mare majoritate de miniștri de finanțe. Principalul obiectiv al Convenției este contracararea strategiilor companiilor multinaționale prin care sunt exploatate lacune și neconcordanțe în cadrul regulilor fiscale pentru a transfera în mod artificial profiturile către locații cu impozite scăzute sau nule, în care există o activitate economică redusă, rezultând în diminuarea încasărilor legate de impozitul pe profit.   
Acreditarea jurnaliștilor se face direct la OCDE. Accesul pentru presa se face prin intrarea principală a Centrului de Conferințe al OCDE, 2, rue André‐ Pascal. Pentru verificările de securitate, se va cere o legitimație de presă și un act de identitate valabile, gentile și echipamentul vor fi supuse unui control x-ray. Jurnaliștii vor putea urmări semnarea transmisă direct în sala de presă. 

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei