Ministerul Justiției va prelua în administrare două imobile (compuse din construcții, amenajări la terenuri și suprafețe de teren), aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, pentru a le transforma în spații de cazare pentru persoanele private de libertate, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.
Cele două imobile sunt acum dezafectate ca urmare a procesului de reorganizare și restructurare a Armatei Române și se află în comunele Măgura și Unguriu, din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale este de acord cu transmiterea acestora din administrarea sa în cea a Ministerului Justiției pentru Administrația Națională a Penitenciarelor.
Menționăm că spațiile de cazare pentru persoanele private de libertate vor fi realizate efectiv în cadrul unui imobil, deoarece în al doilea imobil sunt amplasate elementele care constituie sursa de alimentare cu apă a primului imobil.
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS