Briefing de presă susținut de ministrul sănătății, Vlad Voiculescu la finalul ședinței de guvern

15 Ianuarie

Galerie foto

[Check against delivery]

 

Vlad Voiculescu: Bună ziua, vă mulțumesc mult că sunteți aici! Am avut o ședință de guvern astăzi, în care am adoptat o ordonanță de urgență importantă, ordonanță de urgență care va merge către Consiliul Legislativ și va fi publicată cât de curând. În ordonanța de urgență stabilim un lucru extrem de important, și anume felul în care vor fi remunerați cei care vor vaccina populația României în următoarele luni. Astfel, cei care vor fi în centrele de vaccinare și nu vor fi detașați sau delegați, deci cei care muncesc practic în afara programului, și aș vrea să subliniez lucrul acesta, cei care muncesc în afara programului de lucru vor fi remunerați cu o sumă de 90 de lei pe oră - dacă este vorba de medici, cu o sumă de 45 de lei pe oră - dacă e vorba de asistenți medicali și cu o sumă de 20 de lei pe oră - dacă este vorba de registratori. Vorbim de sume brute; lucrul acesta a fost stabilit prin această ordonanță de urgență, pe care, așa cum spun, în cel mai scurt timp, o veți găsi în Monitorul Oficial. Dincolo de asta, și înainte să trec mai departe, aș vrea să spun cât de mare nevoie o să avem în perioada următoare de toți acești oameni care se vor înscrie pentru a vaccina populația, fie că vorbim de medici, de asistenți, de registratori. Sunt oameni de munca cărora va depinde felul în care depășim această perioadă cruntă în care suntem deja de ceva timp. Mai departe, am stabilit o formă de remunerare celor mai importanți vectori de comunicare și de convingere a românilor în perioada următoare, și anume medicii de familie. Ne bazăm pe medicii de familie să vorbească cu oamenii, să îi informeze, să le stea la dispoziție pentru orice informație au nevoie, pentru că cea mai bună informație despre un produs medical, așa cum este vaccinul, o iei de la un medic, nu neapărat de la un politician sau de la cineva care vorbește într-o seară sau într-o dimineață la televizor, ci de la un medic. Ideal, de la medicul pe care îl cunoști, ideal, de la medicul tău de familie. Medicii de familie sunt esențiali în această perioadă, și sunt esențiali întotdeauna, și sistemul de sănătate trebuie să le acorde importanța pe care o au, pe care o are, de altfel, medicina primară peste tot în lume. Doar așa, un sistem de sănătate poate deveni cu adevărat sustenabil. Pentru perioada următoare, ne bazăm pe medicii de familie să informeze, dar, mai mult decât atât, să programeze în platforma de programare pacienții, pacienții pe care îi au pe listă, și, mai mult decât atât, să se asigure că ei vin la vaccinare și că le stau la dispoziție și după vaccinare - pentru orice reacții adverse, pentru orice nevoie de informare, de informații ar avea nevoie. În perioada următoare, medicii de familie vor fi, de asemenea, remunerați pentru această muncă suplimentară, și subliniez, e o muncă suplimentară, pentru că am văzut în spațiul public că s-a vorbit despre bonusuri. Nu este vorba despre niciun bonus, este vorba despre o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară. Și, repet, vorbim de programare, vorbim de informare și vorbim de monitorizarea pacienților din lista de pacienți. Această plată despre care vorbesc va fi de 30 de lei pentru fiecare pacient, pentru acest serviciu, acolo unde medicul de familie îl programează pe pacient, acolo unde pacientul merge și se vaccinează și acolo unde toate lucrurile merg în regulă, se petrec în regulă. Mai departe, atunci când din lista totală de pacienți eligibili pentru vaccinare, când se trece de 50% din acea listă, noi considerăm că acesta este un efort, este și ca rezultat al unui efort masiv de informare, efort preluat de medicul de familie, și atunci plata se face cu 50 de lei per pacient care este, repet, informat, programat, merge la vaccinare și monitorizat. Respectiv, peste 60% din lista persoanelor eligibile, vorbim despre 60 de lei. Deci, este o schemă progresivă care să asigure medicii de familie că pentru această muncă care este atât de importantă în perioada următoare vor fi și remunerați așa cum se cuvine. Acestea sunt două din punctele din ordonanța de urgență de astăzi, și aș spune cele mai importante. Au aplicabilitate practică și de mâine ne bazăm pe oamenii care vor veni alături de cei care sunt deja în centrele de vaccinare, alături de Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare și alături de toți ceilalți care sunt implicați. Ne bazăm pe ei și, cum spuneam, pe medicii de familie. Președintele a anunțat ieri că de la începutul lunii februarie, de pe 8 februarie, vor fi deschise școlile. Vor fi deschise școlile, sigur, în anumite condiții, în anumite condiții de siguranță și în anumite condiții epidemiologice, mai precis, dacă trendul rămâne același pe care îl vedem astăzi, respectiv, dacă lucrurile chiar se îmbunătățesc. Nu e o garanție, dar este o promisiune, e o promisiune că dacă evoluția lucrurilor ne permite lucrul acesta, atunci e un obiectiv pentru acest guvern să redeschidă școlile. Nu o vom face fără măsuri de precauție și între măsurile de precauție vor fi următoarele: vaccinarea personalului din învățământ, vaccinarea învățătorilor, vaccinarea profesorilor. Tot personalul din învățământ este în etapa a doua de vaccinare, etapă deschisă astăzi. Al doilea lucru, a doua măsură pe care o luăm este testarea, testarea tuturor persoanelor simptomatice și a tuturor persoanelor care sunt contacți ai celor identificați pozitiv cu COVID-19. Cu alte cuvinte, dacă cineva apare într-o anchetă epidemiologică și intră în contact cu altcineva din școală sau lucrează în aceeași școală va fi imediat testat, va fi testat cu teste antigen, fie că este copil, fie că este adult. De asemenea, oricine are simptome va fi testat. Dacă un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toți copiii vor fi testați. Vom avea, de asemenea - și se lucrează în Ministerul Sănătății -  colegii mei chiar acum și peste weekend vor lucra la un ghid de bune practici, un ghid de bune practici pentru școli, un ghid de bune practici care să ne asigure că cele mai bune măsuri sunt luate încă de pe acum pentru începerea școlii de pe 8 februarie și sigur toate celelalte măsuri care au fost luate înainte în școli vor fi acum și mai strict supravegheate și încurajate de către autoritățile publice centrale și locale. Vorbesc de decalarea programului școlar, pentru asigurarea distanțării, vorbesc sigur despre purtarea corectă a măștii, vorbesc despre igiena mâinilor ș.a.m.d.. Acestea sunt două puncte esențiale despre care voiam să vorbesc astăzi și acesta este drumul pe care mergem mai departe.
Un ultim punct este hotărârea de guvern de modificare a strategiei naționale de vaccinare a României. Va intra pe agenda guvernului săptămâna viitoare și pot să vă spun că vor fi anumite modificări. Pot să vă spun de pe acum că în etapa II de vaccinare vor intra persoane vulnerabile, precum oamenii fără adăpost, precum persoanele cu handicap, la fel și cei care trăiesc sub același acoperiș și cei care îi îngrijesc. Acestea sunt două categorii de persoane pe care vă asigur că le vom include în etapa a doua din strategia de vaccinare. Cu alte cuvinte, oameni care vor avea acces imediat la vaccinare. Dacă aveți întrebări vă stau la dispoziție.
Reporter: Bună seara. Dacă ne puteți spune, în această a doua etapă de vaccinare, dacă va fi inclus şi personalul navigant sau persoanele care lucrează în supermarketuri şi bănci, pentru că au existat informaţii în aceste zile că şi aceste categorii vor fi introduse pe liste.
Vlad Voiculescu: Vorbim în această a doua etapă de trei categorii: vorbim despre persoane vârstnice, vorbim despre persoane cu comorbidităţi, persoane cu boli cronice şi vorbim, de asemenea, despre personal esențial. Este o discuţie şi nu vă ascund că am primit multe scrisori în aceste zile, foarte multe categorii profesionale argumentează că munca lor este esenţială, şi este cu siguranţă în multe feluri, dar trebuie să existe o limitare, trebuie să existe o limitare pentru că avem nevoie să ne vaccinăm bunicii şi avem nevoie să-i vaccinăm pe cei cu boli cronice, cu alte cuvinte avem nevoie să-i vaccinăm în primul rând pe cei mai vulnerabili dintre noi. Dacă vom vaccina bancherii, vom vaccina în acelaşi timp pe cei care vând în pieţe, vom vaccina în acelaşi timp frizerii, pentru că din punctul nostru de vedere, cel puţin din punct de vedere medical, intră în aceeaşi categorie. Dacă vom vaccina militarii care pleacă peste graniţă, da, vom avea în vedere şi alte categorii care pleacă peste graniţă şi care nu pot altfel şi care sunt supuşi riscului, dar trebuie să limităm accesul la vaccinare al persoanelor care lucrează în structuri esenţiale, fără de care statul nu poate funcţiona. Asta este filozofia din etapa a 2-a şi de filozofia asta o să încercăm să ne ţinem.
Reporter: Şi încă o întrebare. Spuneţi-mi cum vedeţi faptul că platforma care permite programarea pentru vaccinare a fost blocată astăzi mai bine de o oră şi dacă se iau măsuri pentru ca această situaţie să nu se repete, pentru că sunt foarte mulţi români care se vor vaccina în această etapă.
Vlad Voiculescu: Evident sunt multe încă de recuperat în legătură cu felul în care funcţionează platforma în momentul ăsta. Am văzut şi eu mai devreme câteva imagini. Ştiu că sunt câteva zile şi nopţi de când colegii de la STS lucrează în continuu pentru a adapta şi pentru a pregăti această platformă. Este regretabil că în acest moment nu funcționează optim, dar în momentul acesta se lucrează ca lucrurile să meargă din nou aşa cum se cuvine.
Reporter: Aş vrea să vă întreb în primul rând dacă va exista un număr de ore maxim pe care îl poate lucra o persoană în centrele de vaccinare, dacă va exista poate 8-10 până la câte ore poate lucra acolo legate?
Vlad Voiculescu: Da, cu siguranță. Vom respecta normele legale în vigoare.
Reporter: Şi, de asemenea, vream să vă întreb despre testele antigen pe care urmează să le folosiţi în şcoli. De unde vor veni banii pentru cumpărarea acestor teste? Şi dacă aţi făcut, aţi ajuns la un impact bugetar, cam cât ar costa acestea?
Vlad Voiculescu: Până în acest moment, au venit teste antigen din diverse surse. O parte au fost achiziționate cred că prin ONAC de către DSU, au fost, dacă nu greşesc, vreo 3 milioane, care au fost transmise în ţară către UPU, apoi către ambulanţe şi către spitale. Au fost, de asemenea, din partea Ministerului Sănătăţii, dacă nu greşesc, undeva la 400-450 de mii de teste care au fost achiziţionate de către minister şi transmise în ţară. Există diverse posibilităţi aici. În principiu, cred că este în interesul tuturor să învingem această pandemie şi credinţa mea este că în momentul acesta, în următoarele luni, avem pe de o parte vaccinul şi pe de altă parte avem măsurile de igienă şi distanțare, dar şi testarea. Testarea ne ajută să separăm apele, testarea ne ajută să ne protejăm. Ce încerc să spun cu asta este că mă aștept de la orice autoritate publică locală sau centrală responsabilă, care poate să ajute şi să ajute inclusiv prin achiziționarea de teste, inclusiv prin testare la fiecare nivel, să facă acest lucru şi vă asigur că Ministerul Sănătăţii, în măsura resurselor disponibile, va face acest lucru de asemenea.
Reporter: Şi o ultimă întrebare. Dacă îmi permiteţi, aseară spuneați la o emisiune televizată că vă aşteptaţi să fie multe persoane care se vaccinează în etapa II. În aceste condiţii, dacă vom avea resursele necesare, vorbim de vaccin, luaţi în calcul să fie vaccinarea şi noaptea, cum se întâmplă de exemplu în Israel?
Vlad Voiculescu: În acest moment, nu se pune problema. În acest moment, principala problemă este disponibilitatea vaccinului. Dacă lucrurile se vor schimba în mod fundamental și vom avea foarte mult vaccin disponibil, evident că interesul nostru, și nu vorbesc aici despre un interes politic sau interesul Ministerului Sănătății ca entitate, ci interesul nostru ca națiune este să vaccinăm cât mai repede cât mai mulți oameni. Este esențial să facem acest lucru, pentru că doar așa vom învinge pandemia. Deci, dacă pentru asta va trebui să lucrăm în timpul nopții, sunt sigur că se vor găsi destui oameni care să vrea să facă lucrul acesta pentru a învinge această pandemie. Deci, răspunsul este: da, dacă va trebui, cred că se poate pune problema și așa.
Reporter: Bună seara! Pentru că vorbeați despre această dorință de a vaccina cât mai repede, există posibilitatea, sau cel puțin ați luat-o în calcul, de o devansare, în sensul în care cea de-a treia etapă a campaniei de vaccinare să înceapă mai devreme de luna aprilie, un termen avansat?
Vlad Voiculescu: Suntem în acest moment în etapa a doua. Nu totul merge perfect, mai avem lucruri de învățat, sunt lecții de învățat, sunt lucruri de pus la punct. O eventuală devansare a etapei a treia depinde foarte mult de felul în care funcționează mai departe procesul de vaccinare, dar, mai presus de toate, depinde de numărul de vaccinuri pe care le vom avea disponibile. Vă precizez, însă, încă o dată, că dacă în etapa a doua avem cele trei categorii de persoane vulnerabile, precum persoanele vârstnice și persoanele cu boli cronice și pe lângă acestea avem persoanele esențiale, în etapa a treia avem persoane mai puțin vulnerabile. Ca ministru al sănătății, am datoria să mă îngrijesc, în primul rând, de persoanele vulnerabile și, dincolo de asta, am datoria să protejez sistemul sanitar. Nouă din zece oameni care ajung în spital sunt vârstnici. Avem nevoie să vaccinăm, în primul rând, vârstnicii și bolnavii, înainte de orice altceva. Deci, în momentul acesta, nu exclud o devansare a etapei a treia, dar haideți să păstrăm prioritățile.
Reporter: Și pentru că vorbeați despre această ordonanță pe care o pregătiți pentru săptămâna următoare, când am putea vorbi despre o extindere a campaniei, a celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare, acolo ar putea să intre și rudele medicilor, cei care locuiesc în casă cu medicii care au fost vaccinați în prima etapă?
Vlad Voiculescu: Rudele medicilor se califică dacă sunt vârstnice, respectiv dacă au o boală cronică. Dacă nu sunt vârstnice sau nu au o boală cronică, respectiv nu intră în categoriile definite drept esențiale, atunci nu, nu vor face parte din etapa a doua.
Reporter: Și dacă îmi mai permiteți o întrebare: în forma inițială a ordonanței de urgență sumele pe care le-ați prezentat referitor la plata personalului medical erau puțin mai mari, într-adevăr, o diferență de cinci lei. Care a fost motivul pentru care ați optat pentru această sumă, ce-i drept, mai mică? Mulțumesc.
Vlad Voiculescu: Rațiuni bugetare, strict rațiuni bugetare. Bugetul României, în acest an, va fi unul greu de pus cap la cap, asta știm cu toții. Nu doar noi, cetățenii, am avut de suferit în această perioadă, ci și economia, deci și veniturile bugetare. Lucrurile sunt destul de dificile și cred că am atins un compromis care mie, ca ministru al sănătății și ca reprezentant al corpului profesional al medicilor, mi se pare rezonabil; cred că avem un compromis rezonabil.
Reporter: Care este poziția Ministerului Sănătății față de medicii care anunță că vor refuza pacienții care vor refuza să se vaccineze?
Vlad Voiculescu: Îmi cer scuze, medicii care vor refuza pacienții care la rândul lor refuză să se vaccineze?
Reporter: Da.
Vlad Voiculescu: Nu mi se pare în niciun fel rezonabil. Este o libertate a pacientului dacă vrea să se vaccineze sau nu, iar...
Reporter: Au fost numeroși medici. Mai mulți medici în spațiul public au anunțat că vor să scoată de pe listele lor pacienți pentru că refuză să se vaccineze.
Vlad Voiculescu: Da...
Reporter: Medicii de familie.
Vlad Voiculescu: Mi se pare o bravadă și mi se pare că responsabilitatea noastră, a tuturor -  chiar dacă înțeleg frustrarea - este să încercăm să îi înțelegem pe ceilalți, să le oferim informație, să le oferim din ce avem noi mai mult. Și medicii au multă înțelepciune și multă experiență de viață. Cred că mai degrabă asta este atitudinea, şi asta este atitudinea pe care am văzut-o la colegii mei medici, colegii mei din Ministerul Sănătăţii, care sunt medici şi care tratează pacienţi, și asta este atitudinea pe care o admir: una de înțelegere și una de asumare a responsabilității de informare.
Reporter: Ieri aţi anunțat că această campanie de vaccinare antigripală se va extinde la toate categoriile de vârstă, la toate categorie sociale, gratuit. Orice persoană se poate vaccina gratuit antigripal, dacă are sau nu asigurare de sănătate?
Vlad Voiculescu: Da. Orice persoană se poate vaccina antigripal fie că are, fie că nu are asigurare de sănătate. Şi aș sublinia importanța acestui lucru. Dacă cineva este îngrijorat că se va vaccina în același timp, sau într-o perioadă foarte scurtă, pentru COVID-19, respectiv pentru gripă, având în vedere dozele de vaccin, dacă e o persoană de vârsta dumneavoastră, cred că nu are să își facă prea multe griji, o să mai dureze un pic până ajunge să își facă vaccinul COVID-19. V-aş recomanda să vă vaccinați antigripal.
Reporter: Domnule ministru, am avea nevoie de câteva clarificări cu privire la plata medicilor. Vorbeaţi de medicii care fac ore suplimentare și vorbeaţi de niște sume. Aș vrea să vă întreb dacă aceleași sume sunt și pentru medicii care urmează să fie detașați în centrele de vaccinare.
Vlad Voiculescu: Nu.
Reporter: Sau dacă sumele rămân acelea pe care le ştiam: 100 de lei, 50 de lei, respectiv, 25 de lei.
Vlad Voiculescu: Vă mulțumesc frumos pentru întrebare. E o clarificare bine venită. Cifrele sunt acelea pe care le-am menționat mai devreme. Dacă cineva este detașat, atunci încasează, o să încaseze în continuare sumele pe care le încasa dacă nu era detașat.
Reporter: Adică?
Vlad Voiculescu: Adică își păstrează salariul de acolo de unde a plecat. Respectiv, dacă o unitate sanitară detașează personal în centrul de vaccinare, acel personal rămâne angajat al unității sanitare.
Reporter: Am înţeles. Deci, banii pentru personalul medical care va vaccina efectiv vor fi aceștia pe care i-aţi anunţat dumneavoastră: 90 de lei, 45 de lei și 20 de lei, dacă nu mă înșel.
Vlad Voiculescu: Da. Dar vorbim de persoane care lucrează în afara programului normal de muncă. Adică, dacă au un alt contract de muncă și sunt în cadrul acelui contract de muncă, în timpul acelui program, atunci nu voi încasa separat aceste sume.
Reporter: Am înţeles.
Vlad Voiculescu: E ca și cum dumneavoastră ați fi detașată, aici, la guvern. Încasaţi în continuare sumele pe care vi le plătește angajatorul dumneavoastră, chiar dacă lucrați în altă parte.
Reporter: Referitor la medicii de familie, aţi spus că vor fi plătiţi în funcţie de pacient, pacientul trebuie să parcurgă absolut toate etapele, adică inclusiv să ajungă la vaccinare, pentru ca medicul de familie să fie plătit cu suma respectivă.
Vlad Voiculescu: Corect. Este o plată per rezultat şi este un mecanism care funcţionează în multe locuri din lumea asta, funcţionează inclusiv în România - e adevărat, mai degrabă în mediul privat - dar este un mecanism pe care îl încurajez în multe locuri din sistemul de sănătate. Cred că pentru noi toţi, pentru societate şi pentru medici, de asemenea, contează în primul rând rezultatul. Rezultatul în acest context este vaccinarea și, mai mult decât atât, vaccinarea și monitorizarea pacientului. Dacă lucrurile astea se întâmplă, atunci evident oamenii trebuie să își încaseze și plata pentru acea muncă depusă.
Reporter: Cu cât vor fi plătiţi medicii de familie, în cazul în care fac ei vaccinarea?
Vlad Voiculescu: Vă mulțumesc mult pentru întrebare. Cifrele pe care vi le-am menționat mai devreme includ procesul de vaccinare, dar acesta nu va fi posibil decât în momentul în care vom avea alte vaccinuri, altele decât cel de la Pfizer, pentru că acestea necesită un anumit regim de stocare.
Reporter: Moderna ar fi posibil să fie făcut şi de către medici de familie?
Vlad Voiculescu: Moderna, deja vaccinurile de la Moderna sunt mai simplu de manipulat, ar putea să intre în discuție, dar sunt alte vaccinuri pe care le așteptăm și care ar putea să schimbe jocul în mod semnificativ și ar putea să fie inoculate inclusiv în cabinetele medicilor de familie.
Reporter: Aţi făcut un calcul de câte cadre medicale, mai exact, de câţi medici, asistenți medicali și registratori aveți nevoie pentru această campanie?
Vlad Voiculescu: Contează foarte mult cum se va desfășura această campanie și, mai precis, cât vaccin vom avea. Dacă, în acest moment, avem relativ puțin vaccin disponibil, asta înseamnă că programul de lucru al unor centre de vaccinare se va restrânge și nu avem nevoie de toate cele 934 de centru de vaccinare pe care le aveam în vedere, pe care comitetul de coordonare le avea în vedere.
Vlad Voiculescu: Dacă în acest moment avem relativ puțin vaccin disponibil, asta înseamnă că programul de lucru al unor centre de vaccinare se va restrânge și nu avem nevoie de toate cele 934 de centre de vaccinare pe care le aveam în vedere, pe care Comitetul de coordonare le avea în vedere. Atunci când vom avea mai mult vaccin vom deschide mai multe centre, vom crește orarul de lucru și atunci vom avea nevoie de mai mulți medici, mai mulți asistenți, mai mulți registratori.
Reporter: Referitor la redeschiderea școlilor, spuneați că urmează că fie testate persoane contacții direcți ai copiilor, spre exemplu; asta înseamnă că schimbați inclusiv definiția de caz? Pentru că, în acest moment, definiția de caz nu permite testarea unei persoane care nu are simptome.
Vlad Voiculescu: Dacă acest lucru va fi necesar, evident că vom face acest lucru, da.
Reporter: Testarea va fi una rapidă, cu teste antigen sau va fi una...
Vlad Voiculescu: Testarea va fi mai degrabă una rapidă, cu teste antigen, în principiu.
Reporter: Mulțumesc.
Reporter: Domnule Voiculescu, dacă îmi mai permiteți o întrebare...
Vlad Voiculescu: Vă rog.
Reporter: A fost o scrisoare deschisă trimisă de către provideri-i de servicii de internet către executiv în care cereau să fie introduși în etapa a doua, pentru că, spuneau aceștia, serviciile de internet stau la baza funcționării școlii online, muncii de acasă, practic societatea în stare de pandemie. Voiam să vă întreb dacă luați în calcul să îi introduceți și, dacă nu, înseamnă că nu fac parte din meseriile vitale în perioada aceasta?
Vlad Voiculescu: Vă spuneam mai devreme că am primit multe scrisori, unele au fost chiar scrisori deschise. Cred că va trebui să limităm lista persoanelor esențiale în etapa a doua. E o vorbă în engleză: atunci când toată lumea este esențială, nimeni nu mai este esențial. Esențial, în acest moment, este în primul rând să ne vaccinăm bunicii și persoanele cu alte patologii, cu boli cronice.
Reporter: Domnule ministru, cum vor face medicii de familie dovada că au vaccinat pacienții și cum vor fi verificați? Veți avea un sistem de control?
Vlad Voiculescu: Este foarte simplu. Mai întâi avem platforma de programare, unde medicii de familie vor putea demonstra că au înscris pacienții, și apoi avem Registrul Electronic Național de Vaccinare, unde sunt înscriși oamenii care s-au vaccinat. Atunci când acestea două sunt puse împreună, atunci știm și cine a programat o persoană, știm și dacă acea persoană a fost vaccinată.
Reporter: Încă o întrebare: Pfizer a anunțat că va reduce producția. Va afecta acest lucru și România?
Vlad Voiculescu: Da, sigur. Și România va fi afectată. Livrările în următoarele trei săptămâni vor fi micșorate.
Reporter: Cât de mult? Veți putea continua această campanie de vaccinare, etapa a doua, dacă se...
Vlad Voiculescu: Vom putea continua această campanie, pentru că în acest moment avem o oarecare rezervă, care, pe de o parte, ne asigură acel rapel de care au nevoie cei care s-au vaccinat deja cu prima doză de vaccin, și avem, de asemenea, o rezervă de circa 100.000 de vaccinuri. Cu această rezervă și cu vaccinurile pe care le mai primim, putem merge mai departe. Nu la viteza pe care ne-am dori-o în continuare sau, menționez încă o dată, principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare nu va fi viteza cu care vaccinăm, ci va fi numărul de vaccinuri. Și asta nu e o problemă a României, e o problemă la nivel european și la nivel global.
Reporter: O singură întrebare, vă rog: o perioadă îndelungată nu s-au mai găsit în farmacii acele teste rapide, puteau fi comandate doar online. Aveți de gând să reveniți asupra deciziei și ele să fie accesibile populației?
Vlad Voiculescu: Este o discuție și este un grup de lucru în cadrul Agenției Naționale a Medicamentului, care are în vedere acest lucru, da.
Reporter: O singură întrebare aș mai avea și eu, vă rog: dacă există un prag maxim legat de sumele care merg către primari pentru organizarea centrelor de vaccinare.
Vlad Voiculescu: Vor exista standarde de cost. Am văzut o estimare, e adevărat mai veche, care avea niște sume care mă fac să cred că unii primari își imaginau că pot construi, în loc de centru de vaccinare, un stadion sau un cinematograf, pe care să îl folosească pentru vaccinare și apoi să îl păstreze. Nu va fi cazul, vom avea niște standarde de cost și sunt sigur că toată lumea va fi, atunci când e vorba de viața oamenilor, toată lumea va fi rezonabilă. Deci, vor exista standarde de cost, deci, o sumă limită care va putea fi rambursată de către Ministerul Sănătății din bugetul de stat pentru primării și alte utilități.
Reporter: Cam care ar trebui să fie aceasta, după părerea dumneavoastră?
Vlad Voiculescu: Însă se calculează lucrul acesta. Încercăm să găsim o formulă care să fie mulțumitoare pentru toată lumea și să meargă de la standarde minime până la standarde, așa, de oraș frumos, ca să spun așa.
Reporter: Iar legat de salariul minim, dacă ne puteți spune de ce s-a rediscutat astăzi această hotărâre privind salariul minim? De ce a fost necesar...
Vlad Voiculescu: Ministerul Sănătății are relativ puțin de-a face cu salariul minim. A fost o discuție scurtă în guvern, se va relua probabil la ședința următoare discuția despre salariul minim.
Reporter: O singură precizare, vă rog, dacă se mai poate.
Vlad Voiculescu: Vă rog.
Reporter: Coordonatorul campaniei de vaccinare spunea că vor fi 16.000 de vaccinări pe zi. Se va putea păstra această cifră, dacă scade producția de vaccin?
Vlad Voiculescu: Cu cantitatea de vaccin despre care vorbim acum, despre care am aflat atât de curând, nu avem de ce să facem 16.000 de vaccinări pe zi. Probabil că va trebui redus, mă rog, adaptat la numărul de vaccinuri pe care le avem disponibile. Dar vorbim despre o scădere temporară a numărului de vaccinuri disponibile.
Reporter: Mulțumim!
Vlad Voiculescu: Mulțumesc frumos!

 



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe