Declarații de presă susținute de premierul Ludovic Orban și de membri ai Cabinetului, la începutul ședinței de Guvern

29 Iulie

Galerie foto

 


[Check against delivery]


Ludovic Orban: Am luat decizia să avem două şedinţe de guvern în această săptămână. Ședinţa de guvern de astăzi este destinată unor subiecte legate de modificarea hotărârii de guvern privind starea de alertă, la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, trebuie să dezbatem ordonanţa de urgenţă privind alocaţiile şi mai trebuie să dezbatem chestiunea legată de fondurile europene. Am să încep cu fondurile europene. Solicit ministerelor să fie implicate la maximum în pregătirea acordului de parteneriat, pentru că din data de 31 iulie lansăm în dezbatere publică structura programelor în cadrul MFF, în cadrul bugetului multianual 2021-2027. De asemenea, solicit ministerelor, sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene, a domnului ministru Boloș, să prezinte toate propunerile de proiecte, pentru a putea finanța aceste proiecte în cadrul Programului de Reziliență și de Recuperare. Vă readuc aminte că prima formă a acestui program va trebui prezentată la Comisia Europeană în cursul lunii octombrie. Toate propunerile de proiecte pe care le veți formula pentru a face parte din Programul de reziliență și recuperare trebuie să țină cont de câteva elemente. Ele trebuie să aibă un grad de pregătire, pentru că proiectele urmează să fie aprobate într-un interval foarte scurt de timp, 2021-2022 - 70%,  care sunt condiționate de evoluția economică, restul de 30% în 2023. Mai mult decât atât, proiectele trebuie să se finalizeze până în 2026. Deci, aici, toate proiectele pe care le introducem pentru a fi finanțate în cadrul Programului de Reziliență și Recuperare, cadrul finanțării Next Generation EU, trebuie să aibă un nivel de pregătire prealabil, astfel încât să fie foarte ușor să ajungem la semnarea contractelor de finanțare într-o perioadă de timp foarte scurtă, 2021-2022 - 70% și 2023, restul. Mai mult decât atât, trebuie să țineți cont de - sigur, o să avem proiectul de regulament în curând - de toate prevederile care vor exista în proiectul de regulament și de condiționalitățile care vor fi impuse pentru accesarea acestor fonduri, o parte, granturi, o parte, credite, astfel încât să fim pregătiți pentru o absorbție rapidă a fondurilor din cadrul acestui program. Deci, repet, mobilizare. Toate echipele pe care le aveţi trebuie să inventarieze toate propunerile de proiecte care pot fi finanţate în cadrul MMF şi în cadrul Next Generation EU, astfel încât să fim pregătiţi cât mai repede pentru absorbţia acestor fonduri extrem de importante de 80 de miliarde de euro. Al doilea subiect, cel legat de modificarea Hotărârii de Guvern privind starea de alertă. Ieri am avut reuniunea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi la propunerea specialiştilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific am formulat câteva propuneri pentru guvern, pentru a fi adoptate în cadrul Hotărârii de Guvern privind starea de alertă. Cele mai importante măsuri sunt: posibilitatea de limitare a programului pentru terase în special, dar şi alte activităţi economice similare. Această limitare a programelor urmează a fi decisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, fie la propunerea Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, fie la propunerea Grupului de Suport Tehnico-Ştiinţific, pentru acele localităţi/judeţe în care există un nivel ridicat de răspândire a virusului. De asemenea, în ceea ce priveşte organizarea activităţii pe terase, propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este aceea de a limita numărul de clienţi care se află în acelaşi timp pe terase la numărul de locuri disponibile pe scaune. Ştim foarte clar că foarte multe terase se transformă pur şi simplu în discoteci, în cluburi. De fapt, sunt cluburi mascate - şi aici evident că riscul epidemiologic este foarte mare în cazul desfăşurării altor activităţi decât activităţile de servire a mesei sau de consum de băuturi alcoolice sau nealcoolice, şi atunci măsura pe care o vom impune este aceea de a limita numărul clienţilor la numărul de locuri pe scaune care există pe terase. De asemenea, propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este aceea de a impune obligativitatea portului măştii şi în aer liber, în anumite spaţii, în anumite intervale orare. Practic, noi vom împuternici Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă de a decide această măsură de obligativitate a portului măştii în anumite spaţii deschise în aer liber care sunt foarte aglomerate și unde nu există posibilitatea asigurării unei distanțe fizice de protecție de minim 1,5 metri. Sunt foarte multe zone în aer liber cu astfel de aglomerări. Aici e vorba de piețe, sunt piețe foarte aglomerate, unde circuitele nu permit păstrarea distanței fizice, unde se formează cozi, unde inclusiv interacțiunea între vânzători și clienți este foarte apropiată. Este vorba, de exemplu, de faleze, am dat exemplu faleza Galați. Sâmbătă și duminică, între orele 19-22, este o aglomerație în care aproape, efectiv, nu ai cum să păstrezi distanța fizică de protecție. Este vorba de târguri, este vorba de diferite festivități sau serbări care vor fi. Mai ales că în perioada electorală se vor organiza zile ale localităților și alte tipuri de activități și aici va trebui să se ia astfel de măsuri de obligativitate a portului măștii. Sigur, măsura este doar în anumite spații în aer liber și doar în intervalele orare în care există aglomerație. De asemenea, pe cursele feroviare sunt peroane de așteptare, mai ales pe rutele foarte aglomerate, unde nu se poate păstra distanța fizică. De asemenea, în stații, locuri de așteptare a mijloacelor de transport. Sunt anumite fabrici, când ies oamenii de la muncă și mai ales cei care urmează să fie transportați cu autocare, în așteptarea mijloacelor de transport, se creează o aglomerație foarte mare și acolo există un risc crescut de răspândire a virusului, iar apărarea sănătății se poate dispune prin obligativitatea portului măștii. Deci procedura va fi, noi permitem, prin hotărârea de guvern, prin anexă, adoptarea unor astfel de decizii de către Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, la propunerea Direcțiilor de Sănătate Publică, care trebuie să facă o evaluare a riscului epidemiologic pentru diferitele categorii de activități, ele se vor dispune loco, adică Comitetul Județean dispune obligativitatea portului măștii pentru anumite activități și în intervalele orare în care se creează aglomerația. Cam acestea sunt, în mare, propunerile formulate de CNSU și va trebui să dezbatem proiectul de hotărâre în baza propunerii formulate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Doamna ministru Alexandru, suntem pregătiți cu ordonanța de urgență privitoare la alocații?
Violeta Alexandru: Bună ziua, domnule premier! Bună ziua, stimați colegi! Da, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va prezenta astăzi, în ședința de guvern, proiectul ordonanței de urgență care prevede în mod expres dublarea alocațiilor pentru copii în cuantumul prevăzut de noua lege, 300 de RON pentru copiii între 2 și 18 ani, respectiv 600 pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani. Calendarul pe care vi-l propun pentru a putea avea suportul necesar în bugetul de anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, în sensul, de două ori pe an, anul viitor, la 1 ianuarie şi la 1 iulie, cu câte 20% și la fel, în 2022, dacă veţi fi de acord.
Ludovic Orban: Deci, practic, alocaţia dublată va fi la data de 1 iulie 2022?
Violeta Alexandru: Da. Atunci va fi acoperită toată...
Ludovic Orban: Sigur, am văzut prognozele și într-adevăr, putem avea resurse pe ritmul de creștere a alocațiilor.
Violeta Alexandru: Am avut consultări cu colegii mei, ministrul finanțelor, ministrul justiției, aceasta este propunerea pe care o formulăm și o vom discuta, desigur, împreună în cursul şedinţei.
Ludovic Orban: Deci propuneţi introducerea pe ordinea de zi a ordonanţei de urgenţă pentru creşterea alocaţiilor.
Violeta Alexandru: V-aş ruga să aveţi în vedere creșterea, această propunere pentru creșterea alocațiilor, astfel încât să putem avea un cadru reglementat încă din cursul acestei săptămâni. Vă mulțumesc!
Ludovic Orban: De acord. Domnule ministru Tătaru, știți că au fost mai multe discuții legate de tratarea pacienților în secțiile de terapie intensivă şi aş vrea să știu cum stăm și ce măsuri ați pregătit pentru a crește numărul de paturi în secţiile ATI pentru bolnavii de COVID.
Nelu Tătaru: Da. După cum știți, avem astăzi, făcută la zi, 840 de paturi din terapie intensivă, din care, după cum știam și din raportarea Comitetului de...
Ludovic Orban: Deci 840 cu tot ceea ce este necesar.
Nelu Tătaru: Cu tot ceea ce este necesar..
Ludovic Orban: Cu ventilatoare, injectomate, monitoare.
Nelu Tătaru: Iar în acest moment, 112 bolnavi sunt intubați, din cei 377.
Ludovic Orban: 377 care sunt internaţi, doar 120 sunt intubaţi.
Nelu Tătaru: Doar 120 sunt intubaţi.
Ludovic Orban: Aici poate ar trebui găsită o soluţie, mai ales cei care au ieșit de pe ventilaţie şi li s-a ameliorat starea de sănătate, poate putem organiza, să spun, nişte secţii intermediare, unde să poată fi oxigenţi, evident, cu mijloacele respective, astfel încât să putem disponibiliza paturi în cazul în care e necesară tratarea unor pacienţi în terapie intensivă.
Nelu Tătaru: Da, avem în vedere acest lucru. Am vorbit cu managerii fiecărui spital.
Ludovic Orban: Aici am discutat de creșterea capacității, în București. Aici e vorba de Spitalul Județean Ilfov, e vorba de Spitalul Witing CFR 1, e vorba de...
Nelu Tătaru: Elias.
Ludovic Orban: ... secția externă de la Elias, care a fost realizată de "Dăruiește viața". De asemenea, mai trebuie operaționalizat nu pentru paturi ATI, spaţiu organizat de Auchan și de celelalte companii de pe Chitila și, de asemenea, spațiul care...
Nelu Tătaru: Din Pipera.
Ludovic Orban: ... ţine de Victor Babeș din Pipera.
Nelu Tătaru: Da, acolo sunt 500 de paturi. O să operaţionalizam într-o primă fază o sută și în cursul săptămânilor viitoare până la 500.
Ludovic Orban: Deci trebuie crescut numărul de paturi și pe zone unde evident e creșterea Brașov.
Nelu Tătaru: Braşov.
Ludovic Orban: Am înţeles că acolo e un proiect de secție modulară de spital modular care cuprinde numai paturile de la.
Nelu Tătaru: Da, 28 de paturi de ATI. Termenul de finalizare este 21 august. Să sperăm că este și mai devreme.
Ludovic Orban: Am înțeles! La Cluj, am înțeles că există un proiect de creștere a capacității de tratare în terapie intensivă.
Nelu Tătaru: Şi la Cluj și la Târgu Mureș. La Târgu Mureș, după cum știți, avem și acel spital /.../
Ludovic Orban: Păi, am fost împreună cu domnul preşedinte.
Nelu Tătaru: ... În cadrul Universității de Medicină şi Farmacie şi acolo poate fi....
Ludovic Orban: Deci acolo e dotarea foarte bună și cred că se pot face 15-20 de locuri de terapie intensivă în secția externă a spitalului județean și acolo și sunt cadre medicale.
Nelu Tătaru: Exact.
Ludovic Orban: Aici trebuie să aveți grijă ca pe toate spațiile să asigurăm cadrele medicale, dacă nu merge pe voluntariat, atunci prin detașare.
Nelu Tătaru: Avem, avem la nivelul...
Ludovic Orban: Aici trebuie făcută o evaluare foarte serioasă a personalului care există în secțiile de terapie intensivă a spitalelor non Covid. Trebuie făcută evaluarea realistă a numărului de cazuri pe care le tratează și detașați și toți aceia care nu au activitate sau care nu au încărcare suficientă în activitate. Aici chiar cred că trebuie făcut apel la empatia și eu nu cred că un medic sau un cadru medical poate să lase pacienți netratați, unde există astfel de situații.
Nelu Tătaru: Nu, sunt sigur că...
Ludovic Orban: De asemenea, nu uitați să pregătiți o nouă linie de apărare, în cazul în care creşte...
Nelu Tătaru: Da, suntem pregătiţi.
Ludovic Orban: ... numărul de pacienți - da?
Nelu Tătaru: Suntem în pregătire.
Ludovic Orban: Bine, mulțumesc!
Nelu Tătaru: Mulțumesc şi eu!
Ludovic Orban: Mulţumesc mass-media.



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe