Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă și de membri ai Guvernului, la începutul ședinței de guvern

24 Mai 2023

Galerie foto

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă și de membri ai Guvernului, la începutul ședinței de guvern

[Check against delivery]

Nicolae-Ionel Ciucă: Bună ziua! Am să încep şedința de guvern de astăzi făcând referire la subiectul care este pe ordinea de zi a dialogului între coaliție şi sindicatele din învățământ, în sensul menținerii dialogului și identificării soluțiilor, astfel încât greva profesorilor, a personalului din Educație să înceteze, să avem elevii cât mai curând la școală şi să avem asigurate condițiile pentru ca tot ceea ce ține de programul de derulare a examenelor de final de an să aibă loc conform calendarului stabilit la nivelul Ministerului Educației.

Urmare întâlnirilor pe care le-am avut împreună cu conducerea Ministerului Educației, Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor, împreună cu președintele Camerei Deputaților, având astfel o echipă a executivului și a legislativului, care să poată să asigure încrederea necesară că măsurile pe care noi l-am propus structurilor sindicale din Educație o să se și înfăptuiască. Nu am să repet propunerile pe care noi l-am făcut deja, ele au fost foarte bine vehiculate în spațiul public. Ceea ce doresc să menționez este faptul că, începând de la preluarea guvernării și până acum, am luat decizii care au venit în întâmpinarea tuturor problemelor acumulate în sistemul de educație, am căutat ca prin aceste decizii să ne aliniem cumva la conținutul legilor educației. Doresc doar să subliniez că, din momentul preluării guvernării și până acum, am alocat educației  suplimentar suma de 8 miliarde de lei, sumă care, într-adevăr, nu acoperă nevoile şi toate problemele care au fost acumulate în ultimii 30 de ani, dar care, pe măsura potențialului de la bugetul de stat, repară și îmbunătățesc acele elemente care sunt, pe bună dreptate, aduse în discuție, în dezbatere de către reprezentanții corpului didactic. Cu toții suntem de acord că educația trebuie să rămână prioritatea nr.1, alături de sănătate, şi, tocmai de aceea, prin tot ceea ce a însemnat procesul de dezbatere publică, de analiză și aprobare a Legilor Educației, nu am făcut altceva decât să aliniem discursul pe care cu toții l-am avut despre importanța și relevanța educației la măsuri concrete - aceste măsuri care, sigur, nu pot fi rezolvate o singură dată, printr-un numitor comun. Ele vor trebui să fie aplicate într-un calendar, așa cum este el asumat în conținutul legilor, cu o bugetare așa cum este asumată în conținutul legilor şi pe o linie de dialog, care va fi permanent deschisă de la nivelul guvernului, de la nivelul ministerului, cu personalul didactic și nedidactic din Ministerul Educației, astfel încât să avem, într-adevăr, un sistem de educație performant, care să asigure viitorul țării noastre şi, de asemenea - ceea ce este foarte important -, să asigure şansă la educație oricărui copil din România.  Ca atare, în această după-amiază - pentru că nu vom finaliza ședința de guvern până la ora începerii întâlnirii cu reprezentanții sindicatelor din Educație -, am dispus constituirea unei echipe ministeriale, din care vor face parte ministrul Educației, ministrul Muncii, ministrul Finanțelor și ministrul Fondurilor Europene, iar din partea prim-ministrului va participa secretarul general al Guvernului. Sperăm ca, în urma acestei întâlniri, pe baza dialogului onest și echitabil, pe baza măsurilor reale pe care noi le propunem, să avem o înțelegere și să avem încredere unii în alții că acest demers se va încheia cât mai curând. Este un angajament pe care l-am avut atât în fața membrilor conducerii sindicatelor din Educație, cât și la întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi.

Pentru că am menționat disponibilitatea la dialog, doresc să menționez că în acest an și jumătate de guvernare, - de altfel, pe toată perioada mandatului -, am acordat atenția cuvenită dialogului și consultărilor cu partenerii sociali, cu mediul de afaceri, cu structurile asociative, cu toți cei care au avut și au un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă bunul mers al societății. Vă pot împărtăși că, în urma acestui dialog, am putut să desprindem o serie de concluzii și am putut să culegem datele despre ceea ce se întâmplă în realitate, să vedem modul și viziunea prin care partenerii sociali, mediul asociativ, așa cum spuneam, structurile din mediul de afaceri reușesc să vină cu propuneri concrete și să facem în așa fel încât, la nivelul guvernului, să identificăm măsurile și deciziile care să aibă aplicabilitate și să rezoneze cu așteptările întregii societăți. Practic, toate aceste aspecte, din punctul meu de vedere, vin să se concretizeze într-un demers care astăzi, în ședința de guvern, va fi finalizat printr-o ordonanță de urgență, prin care aprobăm unele modificări în scopul flexibilizării și încurajării negocierilor colective la nivel de sector de activitate. În acest sens, vom modifica Legea dialogului social și Codul Muncii, în acord cu recomandările europene, cu cele ale Organizației Internaționale a Muncii și cu angajamentele asumate prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Domnule ministru Budăi, dacă puteți, să faceți câteva referiri specifice la conținutul ordonanței.

Marius Budăi: Mulțumesc frumos, domnule premier! Sunt câteva aspecte care, în urma discuțiilor cu partenerii sociali, au apărut în urma aprobării legii și a îndeplinirii jalonului cu Comisia Europeană. Am revenit la o discuție cu partenerii sociali, am informat Comisia Europeană. A fost de acord și a agreat Comisia Europeană noile modificări, astfel încât partenerii sociali sunt acum de acord cu această formă. Din dezbateri, erau câteva chestiuni care ulterior s-a descoperit a fi nerezolvate și am dorit să le rezolvăm acum, să nu lăsăm pe un termen mai lung, pentru avea, într-adevăr, un dialog social așa cum trebuie în România.

Nicolae-Ionel Ciucă: Vă mulțumesc! Astăzi, de asemenea, tot printr-o ordonanță de urgență, facem un pas important în ceea ce înseamnă procesul de debirocratizare completă a înmatriculării autovehiculelor. Este un proiect - dacă nu mă înșel, al cincilea proiect - de digitalizare la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în perioada 2022-2023, care va asigura cadrul necesar pentru MAI să creeze și să gestioneze o aplicație prin care cetățenii pot înmatricula un autovehicul, pot să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul - practic, să poată face aceste demersuri fără a fi nevoie să se mai deplaseze la sediul serviciilor de înmatriculare. Din datele prezentate, doar anul trecut au fost peste 1,6 milioane de astfel de operațiuni.

Și pentru că tot discutăm de acest proces de digitalizare, digitalizarea administrației în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri a reprezentat un obiectiv prioritar în programul de guvernare și sunt convins că își va menține același loc prioritar pentru asigurarea unor servicii de calitate cetățenilor și, desigur, susținerii dorinței noastre de dezvoltare economică. Aprobăm astăzi hotărârea de guvern privind guvernanța platformei de cloud guvernamental, ceea ce reprezintă o etapă, poate cea mai importantă etapă de implementare a celui mai mare proiect de digitalizare a României. Practic, continuăm astfel să facem pașii procedurali necesari atât din perspectivă legislativă, cât și din perspectiva procedurilor de achiziții, și am convingerea că operaționalizarea acestor proiecte va oferi cetățenilor acces direct la toate serviciile publice. Toate instituțiile vor fi interconectate în cloud, iar cetățenii pot solicita o serie de documente, de oriunde și oricând. Vă mulțumesc!



 Răspundem cetăţenilor

qa

Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile...

Mai multe-->
Barbu CatargiuApostol  ArsacheNicolae KretzulescuMihail Kogalniceanu

Prim-miniștri în istorie

Galeria foștilor prim-miniștri ai României de-a lungul istoriei

  • Galerie foto

    Galerie foto

    Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria

    Află mai multe
  • Comunicate de presă

    Comunicate de presă

    Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.

    Află mai multe
  • Guvernare

    Guvernare

    Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.

    Află mai multe
  • Posturi vacante

    Posturi vacante

    Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.

    Află mai multe
  • Cabinetul de miniștri

    Cabinetul de miniștri

    Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.

    Află mai multe