[Check against delivery]
Viorica Dăncilă: Bună ziua! Organizăm această ședință de guvern într-un context marcat de tensiune și ură în societatea românească. Unii încearcă, din motive strict politice, să alimenteze acestă spirală a conflictului care să scindeze și mai mult societatea. Există tendințe ca această scindare să fie una iremediabilă, iar evenimentele violente din 10 august au demonstrat acest lucru. Pornind de la evenimentele din 10 august, am văzut în aceste zile un asalt împotriva unor instituții ale statului. Prima țintă este Jandarmeria, dar sunt și alte instituții care sunt luate în acest colimator. Nu vreau să apăr sau să absolv pe cineva de o vină, dar consider că o persoană sau o instituție poate să fi acuzată doar în baza unor probe concludente. Răspunsul nostru, al Guvernului, la toate aceste procese care au loc în spațiul public trebuie să fie unul cât se poate de echilibrat și de responsabil. Spre deosebire de liderii politici ai opoziției, noi nu avem dreptul să cedăm și să intensificăm această scindare și această dezbinare la nivelul societății. Noi avem responsabilitatea de a asigura o bună guvernare, o guvernare în interesul oamenilor. Iată de ce apelul meu la toți miniștrii, dar și la toți șefii instituțiilor din subordine, este să evite această spirală a conflictului în care încearcă să ne atragă cei care nu au fost capabili să câștige puterea în alegeri și care acum încearcă să dobândească această putere prin alte mijloace nedemocratice. Răspunsul nostru la toate aceste provocări trebuie să fie faptele și proiectele concrete pentru români. De aceea, mă bucur că și în cazul ședinței de guvern de astăzi adoptăm acte normative cu un efect pozitiv asupra economiei, dar și asupra nivelului de trai al oamenilor.
Referitor la rectificarea bugetară, după cum ştiţi, rectificarea bugetară este unul dintre cele mai importante proiecte ale Guvernului, care ar fi trebuit să fie adoptat în cadrul şedinţei de astăzi. Din păcate, preşedintele României nu a găsit deschiderea sau poate nu a avut timp să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, pentru analizarea şi avizarea primei rectificări bugetare din acest an, deşi proiectul se află în dezbatere publică încă de pe data de 6 august. În aceste condiţii, Guvernul a luat decizia de a cere preşedintelui României convocarea în regim de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. După cum ştiţi, am prevăzut mai mulţi bani pentru sănătate, educaţie, administraţie locală, pentru acele domenii care au avut o bună execuţie bugetară, însă cu încadrarea în ţinta de deficit bugetar de 2,97% din PIB.
Am cerut ministrului transporturilor o evaluarea completă, amănunţită, a stării podurilor din România. Această analiză ne va oferi o imagine exactă a situaţiei, astfel încât să putem să intervenim la timp pentru investiţii sau pentru reparaţii. Evaluarea cerută vine în completarea reviziilor periodice realizate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Cred că avem nevoie de o abordare preventivă, în care să punem accent pe siguranţa cetăţeanului. Am luat această decizie după tragedia din Italia, în care zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, între care şi doi români, ca urmare a prăbuşirii unui segment de pod lângă Genova. Încă o dată transmit condoleanţe familiilor greu încercate.
Avem pe ordinea de zi o ordonanţă, în baza legii de abilitare a Guvernului, prin care sprijinim autorităţile publice locale să realizeze proiecte finanţate din fonduri europene. Prin acest mecanism de sprijin, unităţile administraţiei publice locale pot accesa împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate la Trezorierie, în limita sumei de 800 milioane de lei. Aceste fonduri pot fi utilizate pentru asigurarea de prefinanţări, cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor. Prin această măsură răspundem, pe de o parte, Asociaţiei Municipiilor din România, iar pe de altă parte stimulăm atragerea fondurilor europene pentru realizarea proiectelor locale de infrastructură, şi mă refer la apă, canalizare, şcoli, drumuri, spitale, mai exact, infrastructura de care au nevoie românii în situaţia actuală.
Avem astăzi pe agendă o ordonanţă în domeniul educaţiei care include măsuri bune menite să contribuie la creşterea calităţii în învăţământ. Voi puncta doar câteva noutăţi. În ceea ce priveşte învăţământul antepreşcolar, mai exact pentru copiii sub trei ani care se află în creşe şi grădiniţe, începând cu viitorul an şcolar, respectiv 2019-2020, finanţarea de bază va fi asigurată de la bugetul de stat după metodologia Ministerului Educaţiei Naţionale. Această modificare atrage după sine /.../ aprobarea, mai bine spus, a unui plan de şcolarizare de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Concret, copiii cu vârsta mai mică de trei ani înscrişi la creşe şi grădiniţe vor beneficia de activităţi educative susţinute de către cadre didactice specializate. O altă modificare se referă la posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat total de norma didactică, şi astfel să acorde timpul necesar organizării şi activităţii manageriale.
Elemente de noutate sunt şi în ceea ce priveşte învăţământul superior. Voi menţiona doar unul dintre acestea: este regândit sistemul de avansare în cariera didactică, prin introducerea posibilităţii de promovare pe post prin examen, conform practicilor internaţionale, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca şi în cazul concursurilor didactice.
Tot astăzi, vom adopta trei memorandumuri cu privire la lista naţională de proiecte prioritare pe care România le va promova în cadrul viitorului summit al Iniţiativei celor Trei Mări, organizat în premieră în ţara noastră, la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018. Cele şase proiecte care vor fi propuse de România vizează cooperarea cu statele participante la Iniţiativa celor Trei Mări în trei domenii de importanţă strategică de pe agenda regională şi europeană, respectiv, digital, energie şi transporturi. Elaborarea proiectelor a implicat un proces de atentă analiză, precum şi un efort conjugat la nivel interministerial. La sfârşitul şedinţei de guvern, purtătorul de cuvânt va detalia actele normative aprobate în cadrul şedintei de guvern de astăzi. Vă mulţumesc!
![]() |
Una dintre întrebările frecvente este cea privind salarizarea diverselor categorii de personal. Astfel, Andrei din Bucureşti a vrut să ştie cum sunt calculate salariile... |
Fotografii de la evenimentele şi activităţile publice la care participă prim-ministrul și cele de la Palatul Victoria
Cele mai recente comunicate de presă referitoare la activitățile desfășurate de prim-ministru şi de cabinetul Guvernului.
Situația politică dificilă cu care România se confruntă astăzi impune promovarea unui program de guvernare cu obiective pe termen scurt care să pregătească reformele necesare pentru modernizarea României în spirit european.
Lista posturilor vacante de funcționar public din cadrul autorităților și instituțiilor publice din România.
Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale.
Copyright © Guvernul României 2023
RSS